Dezbaterea despre dezbatere

Dacă (pare-se) nu vom avea o dezbatere finală televizată între Iohannis și Dăncilă, avem deja o dezbatere despre rostul dezbaterii, așa că nu scăpăm de tot.

Andrei Cornea 13.11.2019

De același autor

De ce refuză președintele dezbaterea? se întreabă mulți, iar alții, chiar situați în tabăra anti-PSD, se indignează și, unii dintre ei (mai ales din USR) amenință că nu-l vor mai vota pe Iohannis în turul al doilea, spre a-i pedepsi comportamentul nedemocratic și ceea ce ei numesc „lipsa de respect“ față de alegători. Alții, bineînțeles, îl apără. Președintele însuși a răspuns că nu poate angaja o dezbatere cu cineva precum Viorica Dăncilă, care „a guvernat împotriva românilor trei ani de zile“ reprezentând un partid „care a călcat în picioare statul de drept“ și care a încercat să abată România de la parcursul său european „spre beneficiul unei clici de infractori“. A urmat astfel modelul lui Jacques Chirac, care în 2002 a refuzat dezbaterea cu Jean-Marie le Pen și chiar modelul lui Ion Iliescu care în 2000 a refuzat să se confrunte cu C.V. Tudor. În dezbaterea despre dezbatere au sărit și câțiva jurnaliști (interesați profesional evident ca o dezbatere să se țină) și i-au servit președintelui aspre lecții de morală democratică, deși cam toți sunt de acord cu verdictul dat de președinte PSD-ului și președintei sale.

Dezbaterea – dusă cu idei, cu argumente, cu date reale – stă sau ar trebui să stea în centrul democrației liberale. Dar cu o condiție: să fie cu adevărat dezbatere și nu o îmbrânceală televizată, așa cum sunt mai toate dezbaterile politice televizate de la noi. Și revenind la subiect: poate exista o dezbatere autentică – cu idei, argumente, date reale, bună-credință – între agramata Viorica Dăncilă și Klaus Iohannis? Să fim serioși și să nu mai continuăm discuția pe această linie. Dar, cel puțin, am afla lucruri noi despre cei doi, despre trecutul și planurile lor? Deloc. Un președinte la al doilea mandat și un fost premier care a condus țara aproape doi ani și despre care s-a vorbit incontinuu sunt pe deplin cunoscuți, cu toate calitățile și cu defectele lor. Cetățenii nu vor afla nimic nou dintr-o astfel de dezbatere nici în raport cu trecutul și, mai ales, nici în raport cu planurile celor doi.

Rămânând pe palierul rațional și informațional, e clar că o asemenea pseudo-dezbatere ar fi nulă. Ba chiar ar fi dăunătoare – sugerează președintele –, fiindcă ar legitima, ca partener și adversar de dialog politic, pe cineva care, atât personal, cât și în calitatea de reprezentant, a ignorat pe față ABC-ul democratic și al statului de drept – guvernarea în interesul general și al binelui comun, și nu al unei oligarhii subțiri. Or, cine face așa ceva subminează chiar fundamentele dialogului politic, care nu se poate angaja cu seriozitate fără ca toți partenerii să nu argumenteze în temeiul binelui comun. În consecință, el sau ea nu poate ridica pretenții la dialog sau dezbatere. Având în vedere ce a fost PSD în „epoca Dragnea“ mai ales, inclusiv refuzul său sistematic de a dialoga nu numai cu societatea civilă, dar chiar și, instituțional, cu președintele Iohannis, violența din 10 august 2018, această replică e greu atacabilă. Cred că e acesta motivul principal, chiar dacă nu și unicul al președintelui. (Un alt motiv, de ordin practic, de nemărturisit public, ar putea fi că dezbaterea fiind cu o femeie care practică arta victimizării „de gen“, Iohannis nu vrea să cadă în cursa de a trebui să-i vorbească „verde în față“, atrăgându-și oprobriul că umilește femeile.)

Acesta este, spuneam, palierul rațional. Există însă și un alt palier decât cel rațional și acolo președintele îmi pare a fi în eroare. Dezbaterea finală televizată între doi candidați, chiar și atunci când e contondentă și inelegantă (sau mai ales atunci), a devenit un ritual al democrației. Or, ritualurile nu sunt raționale (sau nu mai sunt.) Ele satisfac anumite pulsiuni inconștiente sau semiconștiente ale oamenilor și nu au nevoie de justificare rațională, pentru a se perpetua. (Ritualurile cu Moș Crăciun, de exemplu, sau cel al ciocnirii paharului.) De aceea, reacționăm indignați când suntem frustrați de un ritual, chiar dacă nu credem în „mitologia“ lui. Când unii spun acum că dl Iohannis nu-i tratează cu respect pe alegători (proprii și de partea cealaltă), ei au dreptate în măsura în care ținem seama de acest aspect de ritual. În fapt, dezbaterea „ultimă“ e un spectacol, un „circ“ chiar, cu tot ceea ce presupunea asta la romani: agresivitate, violență, distrugere. Avem înainte doi gladiatori care vor să-și verse sângele unul altuia, iar noi, stând comod în fotoliu acasă, aplaudăm sau deplângem, după caz, victoria sau masacrarea campionului nostru. Ritualul constituie, desigur, și o defulare sănătoasă: în loc să-i „ucidem“ – dacă putem – pe cei de alte opinii politice, ne mulțumim să-i cerem campionului nostru să-l „ucidă“ el pe campionul celorlalți. Iar dacă refuză sau nu poate s-o facă, îl „ucidem“ noi pe el drept răzbunare pentru umilința la care ne-a supus. Mi se pare ironic să ne gândim că în spatele indignării, chipurile nobil-democratice de tipul „Iohannis îi tratează fără respect atât pe alegătorii săi, cât și pe cei ai lui Dăncilă“, se ascunde pofta inconștientă de a-i călca în picioare pe dușmani și de a-i masacra până la unul. Animale domestice ce suntem, am sublimat, vorba lui Freud, această poftă sanguinară în plăcerea aproape morbidă de a urmări „dezbaterea finală“ și „uciderea“ campionului advers într-o dezbatere fără sens rațional, dar plină de sens pulsional. Iată de ce privați fiind de ritual, oamenii se simt frustrați și-și varsă indignarea pe „campionul“ care refuză să intre în arenă spre a le da satisfacția că învinge sau moare simbolic, ca să le satisfacă pofta de răzbunare și de violență și nu știu ce dorință de informare.

Iohannis are, așadar, o dilemă: având în vedere datele PSD-ului, nu poate da satisfacție simultan planului rațional și celui irațional. L-a ales pe primul și nu-l pot condamna, mai ales că, din cauza ignorării celui de-al doilea, s-ar putea să piardă un anumit număr de voturi la turul al doilea. Sper să nu fie totuși prea multe.

Am un cuvânt și pentru cei foarte indignați care îi spun direct lui Iohannis că, în schimbul votului pe care îl cere de la cetățeni, trebuie să se bată cu Dăncilă, amenințând cu boicotul alegerilor, de parcă ar vrea să-l pedepsească pe Iohannis privându-l de un mare bine. Am arătat deja ce înseamnă de fapt acest „trebuie“ pe planul impulsurilor agresive din noi, sublimate în morală democratică. Dar, mutând discuția pe un plan pragmatic și politic, votul nu i-l dăm lui Iohannis, ca să-i facem un hatâr sau să-l facem fericit, ci fiindcă, dacă nu i-l dăm (nici noi, nici mulți alții), soarta lui, desigur, devine nesemnificativă, dar noi, cu toții, și țara suntem pierduți. Măcar în acest punct ar trebui închisă dezbaterea despre dezbatere. //

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: [email protected]

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2020 Revista 22