Dilema moral

E foarte probabil ca scandalul “inchisorile CIA” sau “zborurile CIA” sa faca parte din razboiul anti-Bush al stangii liberale americane. Faptul ca au fost implicate aici si tari europene, mai ales est-europene, precum Romania si Polonia, nu are pana la urma prea mare importanta practica. Evident ca nu se va gasi nimic, la nici o baza militara, oricate vizite protocolare ale presei vor fi aranjate. Ceea ce nu inseamna ca suspiciunile vor fi eliminate, si pe buna dreptate: mi se pare plauzibil ca astfel de zboruri si astfel de locuri de detentie, sustrase legislatiei internationale sau legislatiilor nationale, sa fi existat si sa existe in continuare, in diferite locuri din lume - de ce nu, poate si in Romania. Pana una-alta, lupta mediatica se duce intre reprezentantii unor organizatii pentru apararea drepturilor omului, precum Amnesty International, care acuza fara dovezi, si guvernele american si ale unor tari est-europene, care se apara fara convingere.
Intrebarea care merita a fi pusa si pe care, dintr-un fel de pudoare politica, nu o prea vad formulata, este daca, in afara de masinatiunile “ticaloase” ale CIA si cele ale unei administratii americane “ultra-con”, mai exista vreun motiv rezonabil pentru existenta unor astfel de metode de ancheta, printre care lipsirea de garantiile drepturilor omului. Raspunsul este ca, regretabil, da. Iar motivul - vechi de cand lumea - se numeste “razboiul pentru supravietuire”.
Chestiunea, prin urmare, nu e daca administratia americana ascunde sau nu suspecti de terorism in inchisori secrete, unde ii supune unor presiuni fizice si psihice masive - pe scurt, la tortura - pentru a extrage de la ei date, ci daca exista vreo alta metoda pentru a diminua riscul unor teribile atacuri teroriste in intreaga lume. Ce faci daca ai informatii ca un anume grup islamist din Pakistan sau din Germania pregateste un atac radiologic sau chimic asupra unui mare oras european? Arestezi cativa membri ai grupului si ii supui unui interogatoriu. In ce fel? Cu avocat, desigur, cu respectarea drepturilor, pe termen limitat, respectand garantiile constitutionale si toate tratatele internationale. Ce vei afla? Mai nimic, si, in curand, va trebui sa-i eliberezi pe cei arestati. Dupa care, vei astepta impacat sa urmeze atacul, iar cand va sosi, vei predica drepturile omului familiilor celor omorati!
Daca insa ii transporti in Egipt, Maroc sau in vreo alta tara unde drepturile omului nu prea au cautare, lucrurile se schimba: acum se poate scoate ceva de la ei si este posibil ca vietile a sute sau mii de civili - barbati, femei si copii - sa fie salvate. In fond, Occidentul si aliatii sai trebuie sa lupte acum impotriva unui inamic perfid si fanatic, a carui principala arma este uciderea populatiei civile si pentru care drepturile omului sunt sminteala, iar terorismul, asasinatul indiscriminat si autosacrificarea - mijloace legitime. Ce are de facut un sef de stat responsabil in aceasta situatie? Sa dea curs cererilor serviciilor secrete, incalcand in ascuns diferite principii, tratate si carte ale omului, dar sperand sa salveze cateva vieti concrete? Sau sa respecte aceste principii pe care s-a cladit, la urma-urmelor, superioritatea morala a Occidentului, dar incredintandu-si populatia numai pazei divine sau norocului?
S-o recunoastem: chiar fara a-l invoca pe Machiavelli sau pe Hobbes, va fi greu sa criticam prea aspru realismul politic. Dar nu vor aparea abuzuri? Nu vor cadea oameni perfect nevinovati victime ale unor arestari arbitrare si ale unor presiuni politienesti fara limita? Ba da. Aici idealismul politic are, el, dreptate. E foarte probabil ca asa ceva s-a intamplat deja, se poate intampla oricand si, mai rau, aceasta se poate intampla oricaruia dintre noi. Asa cum, pe de alta parte, oricaruia dintre noi i se poate intampla si sa fie pulverizat de o bomba in metrou, autobuz sau aeroport - va replica indata realistul politic. Omul de stat nu poate atunci decat sa aplice vechea maxima politica sustinuta candva de Caiafa, care spune ca e preferabil sa moara unul sau cativa, fie si nevinovati, in loc de un popor intreg sau o multime. Cinism? Numiti-l cum vreti, dar asta e realitatea: suntem in razboi, unul nemilos si total, impus de inamic; iar razboaiele, de multa vreme, nu se mai duc dupa reguli cavaleresti.
In orice caz, din punct de vedere etic, e rea, e detestabila orice alternativa care s-ar adopta: potential criminale devin, de la un anume punct, si realismul, si idealismul politic. Dar si mai rau, si mai detestabil e ca nu exista si nu poate exista alternativa buna. Nu exista scapare din dilema morala. Sa nu ne amagim cu iluzia nedemna ca s-ar putea descoperi o solutie conciliatoare si etica deopotriva. Pur si simplu, asa ceva nu exista. Exista numai un paliativ social si mediatic, bun pentru cei care fug de adevar: minciuna cu care guvernele se apara si ipocrizia cu care organizatiile pentru apararea drepturilor omului le ataca.