“Directiva”

Zilele acestea s-a aflat ca la Strasbourg, in comisia economica a Parlamentului European, se discuta deja celebra “directiva Bolkestein”. Daca ar fi adoptata de Parlamentul European, era “capsurarilor” din Spania s-ar incheia. S-ar incheia si era “instalatorului polonez” din Franta, si a zidarului roman din Italia. Pe scurt, toate aceste “ere” ale muncitorilor proveniti din tari din afara “Europei vechi” s-ar termina, caci, conform directivei, angajatorii ar trebui sa-i plateasca pe angajati la nivelul salariului tarii de origine. Or, angajarea lor se bazeaza tocmai pe faptul ca ei sunt platiti considerabil mai mult decat in tara de origine, dar mult mai putin totusi decat angajatii nativi. Cine ar mai pleca in Vest, daca ar trebui sa castige exact ca acasa, dar cu cheltuieli mult mai mari?
Romanii care lucreaza in strainatate au produs aproape 4,5% din PIB in ultimul timp, dar probabil ca suma este mult mai mare, deoarece o parte din banii trimisi acasa nu trec prin sistemul bancar si deci nu pot fi contabilizati. Daca majoritatea acestor bani nu ar mai intra in tara, leul, asa greu cum e el acum, ar tinde sa devina usor ca fulgul. Inflatia ar deveni masiva din nou, deoarece deficitul comercial nu ar mai putea fi compensat de intrarile de valuta. Dar probabil ca lucrul cel mai grav ar fi ca somajul ar creste amenintator si brusc, mai ales in zonele sarace ale tarii, care au ajuns sa depinda de munca in strainatate. Chiar daca unele intreprinderi occidentale s-ar relocaliza in Est, pentru a profita de aceasta mana de lucru ieftina, fenomenul ar fi lent si nu ar putea tine pasul cu evenimentele. Bomba sociala ar exploda cu furie si consecintele ei politice ar fi pe masura. Deja sondajele de opinie il arata pe Vadim Tudor intr-o oarecare crestere: e clar ce s-ar intampla intr-o asemenea situatie, care ar zdruncina insasi temelia credintei romanilor in “Europa”. Sovinismul, frustrarea, nationalismul ar exploda si ele. Romania s-ar balansa amenintator, inclinand spre un regim de mana forte (indiferent cine l-ar propune), care sa restabileasca o aparenta de ordine si sa hraneasca o populatie disperata. Dar nici Europa occidentala nu ar avea mai nimic de profitat: ea ar pierde o mana de lucru ieftina, abundenta si usor adaptabila, fara ca prin aceasta sa reuseasca sa-si integreze mai bine minoritatile musulmane si de culoare. O discriminare insuportabila ar aparea si pe care trebuie s-o formulam deschis, fara “political correctness”: “esticii” - de obicei harnici (in Vest), multumiti cu putin, usor integrabili, fiindca sunt europeni si albi, ar fi discriminati si pedepsiti, in vreme ce musulmanii si cei de culoare - adesea neintegrabili si violenti - ar fi indirect avantajati, fiindca au cetatenia franceza, germana, olandeza etc. Economiile, care folosesc aceasta mana de lucru “estica”, ar fi lovite grav, munca la negru, in schimb, ar prospera. Pe termen scurt, ar castiga politicienii nationalisti care ar pretinde (in mod fals, de altfel) ca pericolul imigrarii a fost conjurat; ei ar fi aplaudati de unii muncitori nativi care si-ar gasi de lucru ceva mai usor, pentru un timp, cel putin atata vreme cat angajatorii nu ar da faliment, scosi de pe piata de pretul mare al fortei de munca.
“Directiva Bolkestein” ar lovi direct in principiul libertatii economice si al libertatii de miscare; ar distorsiona profund legea cererii si a ofertei; ar exacerba reglementarea etatista, si asa mult prea extinsa in tari ca Germania si Franta; ar opri procesul de unificare economica si politica intre cele doua parti ale Europei; ar favoriza infractionalitatea. Ar reprezenta triumful ipocriziei: pe de-o parte, se striga “afara cu strainii!”. Pe de-alta parte, vesticii continua sa fie dispusi sa munceasca mai mult, mai ieftin, sa renunte la unele avantaje sociale uriase si au devenit prea egoisti pentru a mai face copii, si atunci au nevoie de munca “esticilor”. Dincolo de orice, “directiva” ar sabota insasi ideea unei Europe libere si unite; ar fi o marturie a spaimei sale de nou, de competitivitate, de libertate economica. Ar echivala cu tradarea propriilor principii de justitie si echitate, fara a-i micsora, pe de-alta parte, dependenta de tot mai amenintatoarea minoritate musulmana. Daca ar adopta “directiva Bolkestein”, Europa ar confirma diagnosticul de decrepitudine, pus inca de demult de Oswald Spengler. Speram ca n-o va adopta. Dar chiar si faptul ca ea se tot discuta de peste doi ani, in diverse comisii, fara a fi fost pe data aruncata la cos, e ingrijorator.