De același autor
Invatamantul a fost declarat, pompos, „prioritate nationala“. Sindicatele au semnat un protocol cu presedintele angajandu-se ca, in schimbul maririi salariilor, sa „livreze reforma“. Intre timp, criza a anulat orice speranta de marire a salariilor, ba chiar ameninta cu posibilitatea diminuarii lor prin suprimarea unor sporuri, cum ar fi cel de merit. Cat despre „livrarea reformei“, cui ii mai sta gandul la ea in vremuri aspre?
Recent, Camera Deputatilor a respins solicitarea presedintelui de a mentine prin lege actualul mod de acreditare al masteratelor si doctoratelor, care permite unei facultati acreditate pentru licenta in sistem Bologna (3 ani de studii) sa capete automat dreptul de acordare de masterate si doctorate. De fapt, fostul parlament respinsese o ordonanta a guvernului Tariceanu care incerca sa reglementeze un haos al acreditarilor aflat in plina ofensiva. Actualul parlament, cu nimic mai constient decat fostul de impostura din invatamantul superior, a recidivat. Mutenie din partea sindicatelor „livratoare de reforma“. Ultima speranta ramane Senatul, Camera decizionala in acest caz. Dar speranta e mica.
Interesele impotriva unei supravegheri cat de cat mai serioase a doctoratelor mai ales sunt imense si ne putem inchipui lobby-ul insistent facut pe langa parlamentari: universitatile private abia asteapta sa dea drumul unor masini de scos doctorate – afacere ce poate deveni la fel de lucrativa ca aceea de a acorda diplome de licenta in orice conditii, fara sa mai respecte nici macar actualele standarde nu prea ridicate. Insa si numeroase universitati si facultati de stat, dintre cele nou aparute dupa 1990, fara traditie, fara cadre bine pregatite, fara mijloace de studiu, dar cu bani si ambitii locale, sunt si ele pregatite sa se inscrie la „daciada“ doctoratelor. Cate resentimente locale, cate orgolii de provincie nu se vor mobiliza, cate imposturi nu se vor declansa cu aceasta ocazie! Dar si ce afaceri bune se vor face, stiindu-se ca un doctorat costa destul de scump! Iar clienti nu vor lipsi: ignoranta si vanitatea ii vor face pe multi sa scoata bani numai ca sa-si treaca pe cartile de vizita un „dr.“, fie si luat „la Bondrea“.
Efectul general va insemna o si mai mare degradare si devalorizare a doctoratului romanesc. De fapt, universitatile si facultatile inca serioase vor fi sabotate pe fata, cu legea in mana, iar aplatizarea generala a valorilor si meritelor, in plina ofensiva, va inregistra o noua si decisiva victorie. Atmosfera generala e favorabila acestei aplatizari, oricum. Uniunea Europeana a impus „sistemul Bologna“ cu 3 ani de studiu de baza, in loc de 4. Universitatea „de masa“ a devenit o realitate. In curand, vom avea, gratie aplicarii creatoare a sistemului la realitatile romanesti, si „doctorat de masa“. Nimeni nu pare speriat: nici guvern, nici sindicate, nici ministru al Educatiei!
Si sa nu creada cineva ca eliminarea unor acreditari suplimentare pentru doctorat macar va reduce deja coplesitoarea birocratie universitara! ARACIS, organismul de acreditare academica, va avea grija sa inmulteasca oricum gama si volumul actelor ramase necesare. Si macar daca aceasta birocratie ar avea vreo legatura mai directa cu fondul procesului de invatamant sau cu cercetarea academica! In fapt, aproape totul este formal si „pe hartie“. Asa ca, iti vine sa spui, si cu acreditare suplimentara, si fara, tot impostura castiga! Adevarat, si totusi, ipocrizia existentei unor reguli mi se pare preferabila cinismului de a le declara drept inutile si de a le suprima.
Distrugerea si aplatizarea standardelor academice si stiintifice pare a fi cu adevarat prioritatea natiunii in materie de invatamant. Exceptiile par sa fie tot mai rarefiate, iar publicul, indoctrinat de „moguli“ cu alte subiecte, nu pare ingrijorat. De ce ar fi, in fond? Tot mai multi conationali se vor crede destepti, iar unii vor fi si mai bogati, mult mai bogati. Cum am putea atunci noi, prin nu stiu ce reglementare sau lege, sa le smulgem iluziile primilor si banii ultimilor?