De același autor
Nu e singura țară în situația în care răspândirea coronavirusului se accentuează, odată ce oamenii nu mai sunt supuși unor măsuri dure de restricții, dar asta nu e o consolare.
Pe de o parte, mulți oameni nu cred în existența bolii sau continuă să creadă că ea este benignă. Teoriile conspiraționiste – de la simplul negaționism până la teorii delirante care asociază răspândirea lui COVID-19 cu instalațiile de telefonie mobilă 5G – sunt parte a convingerii multora că măsurile de protecție și restricțiile încă în vigoare sunt doar niște șicane administrative, când nu niște planuri maligne de control total al populației.
Dar dincolo de aceste bazaconii, multă lume are și unele temeiuri aparent rezonabile – chiar dacă false, în fapt – de a privi cu scepticism declarațiile îngrijorătoare ale medicilor epidemiologi și ale autorităților. Mai întâi, în loc să afișeze un front unic în ceea ce privește cel puțin faptele, politicienii nu se înțeleg nici măcar în această direcție, necum în ceea ce privește interpretările faptelor. Șeful opoziției – care e puterea în parlament –, Marcel Ciolacu, a contestat cifrele noilor cazuri de infectări, susținând că ele sunt manipulate, în sensul că sunt mărite de guvern prin mărirea numărului de testări, pentru a menține starea de alertă. Teza e stupidă, dar ea poate influența electoratul PSD sau pe cel dispus la coronascepticism. În consecință, parlamentul, dominat de PSD, s-a străduit cât a putut să blocheze măsurile luate de guvern în starea de alertă și, când n-a făcut-o direct, a obținut-o prin interpuși – Avocatul Poporului și CCR.
În particular, dna Renate Weber s-a ilustrat prin încercările repetate de a obține neconstituționalitatea măsurilor de protecție: a contestat cu succes la CCR amenzile date în timpul stării de urgență, a contestat constituționalitatea unei legi vechi în baza cărora guvernul emitea ordine de ministru pentru carantinare și izolare la domiciliu. Dar poate cel mai scandalos, fie și sub raport mediatic – este verificarea în curs a spitalelor și a secțiilor care tratează bolnavi COVID-19, sub aspectul supunerii pacienților „la tortură și tratamente inumane”. Totul a plecat de la reclamațiile unor pacienți asimptomatici (dar încă pozitivi la testele PCR) care se plângeau că nu li se permitea să plece din spital. Probabil că, dincolo de îndeplinirea unei comenzi politice, dna Weber este ea însăși o coronasceptică și nu crede că pacienții asimptomatici pot fi contagioși. Dar oricum ar fi, domnia sa nu e specialist în epidemiologie și convingerile sale din acest domeniu sunt total irelevante. Datoria sa este ca, ținând seama de cunoștințele medicale existente pe plan internațional, să apere deopotrivă drepturile pacienților, dar și pe ale oamenilor sănătoși, și în general să servească binele public. Or, ea, ca și parlamentul dominat de PSD, ca și CCR, se comportă ca și când numai o parte a societății are drepturi, iar altă parte – nu. De fapt, sub pretextul apărării drepturilor omului, Avocatul Poporului, PSD și CCR perseverează în a apăra numai „drepturile” celor care încalcă legea, care nu respectă restricțiile, care se simt, chipurile, oprimați, fiindcă sunt izolați la domiciliu din motive medicale, care au fost amendați pentru că s-au îmbulzit în locuri publice etc.
Trebuie să constatăm însă că nici guvernanții actuali (PNL) n-au acționat consecvent pentru a menține încrederea societății. Nu poți cere oamenilor să respecte reguli de „distanțare socială” când tu, partid de guvernământ, nu le respecți, precum recent, la Iași, la desemnarea primarului Mihai Chirica drept candidat PNL. Dar lucrul cel mai grav este că de abia din acest weekend poliția a reînceput să amendeze ceva mai serios. Sunt pretutindeni deschise terase care nu respectă niciun fel de reguli; pe litoral și în stațiunile de la munte, îngrămădeala e aproape ca „înainte”. Poliția a stat pasivă săptămâni la rând, cel puțin până ce înmulțirea noilor cazuri și reaglomerarea secțiilor ATI a generat alarme. Dincolo de „relaxarea” oamenilor, „relaxarea” autorității produce o impresie negativă: pe de o parte, dnii Arafat, Tătaru și alți medici se arată îngrijorați și reclamă respectarea măsurilor de distanțare din partea populației. Pe de altă parte, poliția, subordonată ministrului Vela, se poartă și ea mult prea „relaxat”, nu cumva, Doamne ferește, să supere lumea și mai ales electoratul.
Concluzia este că omul simplu, oricum rău informat, cu școlaritate aproximativă, obișnuit să-și ia de pe rețele informațiile, nu mai știe ce să creadă, chiar dacă are bunăvoință: unii oficiali îi spun că situația e gravă, alții îi spun că aceia care îi spun asta mint. Unii îi cer să fie prudent, să poarte mască și să respecte „distanța socială”. Alții, la fel de oficiali, îi spun că măsurile respective îi încalcă drepturile, ba chiar unele dintre ele sunt susceptibile să reprezintă o „tortură”. Vede că oamenii partidului la putere fac adunări cu încălcarea legii.
Pe deasupra, dacă își mai amintește și de contradicțiile medicilor înșiși – acum trei luni, masca nu era recomandată, acum e obligatorie, scandalul cu hidroxiclorochina etc. – are unele motive – false, în fond, dar aparent rezonabile, cum spuneam – să fie sceptic și neîncrezător în declarațiile oficiale. Mai ales că aproape niciodată, în România cel puțin, faptul de a fi avut încredere în guvernanți – oricare ar fi fost ei – nu s-a dovedit un loz câștigător. //
