Este PSD un partid social-democrat?

PSD nu e un veritabil partid de stânga, ci e unul patrimonial-conservator, structurat în jurul vasalității și clientelismului, al cărui bazin electoral esențial e format dintr-o populație săracă, ignorantă și mai ales lipsită de conștiință civică.

Andrei Cornea 04.04.2017

De același autor

 

Nu cred că mai există vreun alt partid social-de­mocrat sau socialist în Europa, în afara PSD, care să susțină discriminarea pe bază de orientare se­xuală. Căci a îngrădi dreptul cuplurilor ho­mo­se­xuale de a beneficia de o legislație care să re­cu­noască și să protejeze legătura lor e o atitudine dis­criminatoare. Or, partidele de stânga europene s-au remarcat și se remarcă în general prin pro­movarea înlăturării acestor discriminări, prin ten­dința de a egaliza drepturile diferitelor categorii, ba chiar prin atitudinea pro-LGBT. Această atitu­dine e legată și de caracterul în mod tradițional secular și chiar anticlerical al stângii democratice occidentale, pe de o parte, dar și de atitudinea sa în favoarea drepturilor omului. Or, îmbrățișând cu nedisimulată satisfacție petiția de modificare a Constituției prin redefinirea căsătoriei ca fiind, nu între „două persoane“ ca până acum, ci între „un bărbat și o femeie“, PSD se pronunță pentru limitarea, și nu pentru lărginea unor drepturi ci­vile și acceptă ca bisericile și în primul rând BOR„redefinească ce e bine și ce e rău“. Indiferent cum am judeca această poziție în sine, un lucru e clar: ea n-are nimic în comun cu social-de­mo­crația, ci mai curând s-ar putea asocia cu o ati­tudine conservatoare, de dreapta, orientată spre protejarea tradiției.

 

Este atunci PSD un partid de dreapta, fiind în mod fals autodeclarat de stânga? Vilele și pro­prie­tățile, uneori imense, ale liderilor săi nu par decât să întărească impresia că social-democrația PSD nu-i decât un afiș electoral. Nu-i întâmplător nici că expresia „baron local“ s-a aplicat în primul rând și în mod predilect (chiar dacă nu exclusiv) oamenilor din PSD. Dar nici cu adevărat de dreap­ta nu-i PSD, în sensul unei drepte moderne, eu­ro­pe­ne, așa cum sunt majoritatea partidelor din PPE, sau partidele liberale. Toate încercările, pur­ta­te cu o consecvență demnă de o cauză mai bu­nă, de a restrânge statul de drept, de a controla justiția, de a politiza administrația nu se potrivesc cu această dreaptă europeană. (Ce-i drept, nici dreapta „oficială“ de la noi nu se comportă adesea prea diferit, dar are măcar, din când în când, „remușcări“ și a făcut unele reforme.)

 

Să mai observăm că, din 1990 încoace, reformele din România – câte au fost – s-au făcut de obicei sub ghidajul dreptei sau al unor grupări situate mai la dreapta decât blocul FDSN-PDSR-PSD: gru­pa­rea lui Petre Roman-Stolojan în 1990-1992, CDR între 1996-2000, Alianța DA între 2005-2007, PDL în 2009-2012. Chiar guvernul tehnocrat al lui Cioloș, susținut de liberalul președinte Io­hannis, a fost mult mai reformist decât se arată azi PSD. Alteori, când stânga pesedistă a fost la pu­te­re, reformele au fost mai curând „smul­se“ prin presiunile externe venite dinspre UE sau NATO, ca sub guvernarea Adrian Năstase. Când însă politicienii PSD se simt neîngrădiți de asemenea presiuni sau se află în campanie electorală, în mod cons­tant, sistematic, revin la adevărata lor na­tură: devin homofobi, șovini (mitul So­ros), naționaliști (poziția anti­mul­ti­na­țio­nale), unii chiar trec la amenințări cu vio­lența fizică la adresa opozanților. De ase­menea, PSD este, cred, unicul partid din România care a „înghițit“ câteva per­so­na­lități ale cvasi-defunctului PRM, precum Lia Olguța Vasilescu.

 

Încă ceva: dacă PSD ar fi fost un partid cu adevărat de stânga, l-am fi văzut nu nu­mai oferind pensii și salarii mărite în schimbul voturilor, ci și făcând ceva sub­stațial pentru reducerea marilor decalaje (istorice, unele) între regiunile României. Ar fi căutat să încurajeze prin diferite mo­dalități investițiile private sau publice în zonele sărace din sud-vest și sud-est. Or, n-a făcut aproape nimic din acest punct de vedere.

 

PSD nu e deci un veritabil partid de stân­ga, ci e un partid patrimonial-con­ser­vator, structurat în jurul vasalității și cli­entelismului, al cărui bazin electoral esen­țial e format dintr-o populație săracă, ig­norantă și mai ales lipsită de conștiință ci­vi­că. El controlează cu ușurință mașina bi­rocratică a statului, dar e incapabil (și nici nu dorește) să o amelioreze substanțial. În vorbe susține (ca toată lumea, de altfel) mo­dernizarea României și apartenența la Oc­ci­dent, dar în fapt și-ar dori un stat „ili­be­ral“, guvernat de o oligarhie bogată și pri­vi­legiată, care se înrudește cu felul în ca­re e guvernată Rusia, Ucraina sau Tur­cia.

 

Dar, dacă PSD nu e nici de stânga, nici de dreapta în sens european, nici adversarii PSD-ului nu se pot regăsi într-o, fie și re­la­tivă, unitate ideologică: dreapta au­ten­ti­că, centrul, stânga socialistă, ecologiștii, con­servatorii autentici – toți aceștia, dacă își respectă numele, ajung adversarii PSD, deoarece PSD nu-i cu adevărat nici social-democrat și cu atât mai puțin liberal sau creș­tin-democrat. Însă, atunci când se tre­ce de la opoziție la construcție, diver­gen­țe­le reapar. Dacă, pentru demonstrații de stra­dă, această diversitate ideologică e de ajuns, pentru formarea unui partid sau ali­anțe puternice și durabile – nu este. Ches­tiunea redefinirii căsătoriei prin schim­ba­rea Constituției e un exemplu: ea a pa­ra­lizat opoziția: unii – oamenii autentici de dreapta – sunt de acord cu formula pro­pusă de Coaliția pentru familie, dar e pe­nibil să se pronunțe în acord cu PSD. Alții sunt contra, dar nu pot determina o po­zi­ție comună în partid, așa cum se vede chiar în USR, care a lăsat la latitudinea mem­brilor să voteze în această chestiune esen­țială. Însă, dacă pentru PSD, ames­te­cul de ideologii conduce la un populism uni­ficator, deoarece aici nicio ideologie nu-i luată în serios, la ceilalți amestecul res­pectiv exacerbează diferențele, ne­în­țe­legerile și erodează substanța partidelor. Nu vreau să spun că lipsa de unitate a opo­ziției n-are legătură și cu orgoliile și ri­va­li­tățile politicienilor, dar imposibilitatea au­to­definirii ideologice mai riguroase, din­colo de opoziția la PSD, creează, după pă­re­rea mea, un impediment obiectiv în fața unificării așa-zisei „drepte“.

 

Rezultatul e că mult clamata modernizare a României merge mult mai încet dacât ar fi posibil: unii (PSD) nu o vor, căci se tem că și-ar pierde baza de masă și privilegiile, iar ceilalți nu se pot pune de acord asupra a ceea ce vor.

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: redactia@revista22.ro

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2021 Revista 22