Pe aceeași temă
Este un eșec politica președintelui Trump în ceea ce privește negocierile de pace Rusia-Ucraina?
Categoric este un eșec și era un eșec predestinat înainte să înceapă. Încă de când anunța Donald Trump în campania prezidențială că va rezolva conflictul în 24 de ore, noi, cei care urmăream conflictul, nu știam dacă să râdem sau să plângem. Pentru că știm că acest lucru este imposibil. Putin nu înțelege decât forța. Nu înțelege un răspuns de diplomație și trebuie să ne amintim, Administrația uită sau dorește să uite acest lucru, că Rusia nu are niciun interes în negociere și că Rusia până în acest moment nu și-a redus solicitările maximaliste cu privire la Ucraina și la restul Europei. Deci singura modalitate prin care acest război poate fi încheiat este ca Ucraina să primească ajutorul necesar pentru a împinge Rusia înapoi pe teritoriul rusesc.
Dar e posibil acest lucru? Administrația Trump pare prea puțin dispusă la un astfel de ajutor.
Din punct de vedere tehnic, operațional, categoric este posibil acest lucru și acest război ar fi putut să fie încheiat după mai puțin de un an. Problema este voința politică, atât în cadrul Administrației Biden, cât și în cadrul Administrației Trump. În lipsa voinței politice, acest război se va prelungi la infinit, până când se va găsi o altă soluție.
Care poate fi această altă soluție?
Fie ajutăm Ucraina să împingă Rusia înapoi, fie continuăm într-un ritm similar ca până acum, încercând să ajutăm Ucraina cu mijloace extrem de limitate să țină Rusia cât de cât la distanță, fie renunțăm să mai ajutăm Ucraina și atunci știm că Rusia, într-un fel sau altul, va ocupa pe termen lung Ucraina și după aceea vor urma alte state europene. Adică, sacrificăm securitatea europeană. Astea sunt cele trei variante.
Atitudinea Administrației Trump în ceea ce-l privește pe Putin, această vizibilă susținere, a dus la o resolidarizare a Europei în jurul Ucrainei?
Într-o anumită măsură, sigur că a dus. Dacă ne uităm la cifre, vedem că ajutorul economic, financiar, umanitar și militar al Europei este substanțial. Însă trebuie spus că ne cam împușcăm singuri în picior în ultimii trei ani și jumătate, din punct de vedere politic. Uniunea Europeană a creat primul fond în istoria Uniunii de ajutor militar pentru Ucraina, adică sunt niște lucruri extrem de importante aici, vizibile, palpabile, și totuși lăsăm state precum Ungaria să blocheze ajutorul și parcursul european al Ucrainei. Uniunea Europeană are însă mijloacele necesare pentru a bloca Ungaria sau alte state. Și nu face acest lucru. Asta înseamnă că noi acceptăm aceeași inerție europeană. E mai bine decât era acum trei ani și jumătate, e mai bine decât ne-am fi așteptat, dar se poate mult, mult mai bine de atât.
Vorbeați de lipsa voinței politice, dar în cazul Europei ea a venit și din lipsa unui leadership. Vedeți conturându-se acum un leadership Germania-Franța, care ar putea duce la o schimbare de paradigmă?
Schimbările politice care au avut loc în Germania în ultimele luni și conducerea preluată de către Friedrich Merz sunt un lucru extraordinar de încurajator. Eu am fost în Germania acum câteva săptămâni și m-am întors mult mai încrezătoare. Pentru prima dată, după decenii, văd că Germania, într-adevăr, arată voință politică de a prelua leadershipul și de a schimba lucrurile. Dacă ne uităm la ajutorul militar pentru Ucraina, la reînarmarea Europei, venirea lui Friedrich Merz la putere este o veste foarte, foarte bună. În ceea ce privește Franța, sigur că lucrurile arată bine, dar puterea lui Macron, atât în timp, cât și calitativ, este limitată. Dar m-aș referi din nou la aceleași tendințe - avem state, precum Ungaria, lideri, precum Viktor Orbán, din ce în ce mai mulți în regiune, care se opun Uniunii Europene. Venirea lui Nawrocki la putere în Polonia este din nou o veste proastă, în acest sens. Comisia Europeană ar fi putut să livreze mai mult și să arate mai mult leadership dacă nu ne-am fi confruntat cu aceste sentimente anti-UE, care sunt promovate în diferite capitale europene și sunt susținute, știm bine, de Kremlin și, din ce în ce mai mult, și de Washington.
Rusia și Statele Unite, Trump și Putin, par a avea un obiectiv comun: destabilizarea Europei. Credeți că așa e?
Categoric. Nu știu în ce măsură există o coordonare reală între Putin și Trump pe dosar la nivel individual, dar interesele celor doi cu privire la Uniunea Europeană, într-adevăr, se suprapun și în mod declarativ, și în ceea ce privește acțiunile. Amândoi se opun Uniunii Europene și unei puteri mai mari a acesteia, în special pe dosare sensibile, precum politica externă, politica de apărare și de securitate. Pentru Putin, aș nuanța, înainte problema principală era Washingtonul, acum a devenit Bruxelles-ul în ceea ce privește ajutorul pentru Ucraina. Pentru Trump situația este ușor diferită. El trăiește de decenii întregi cu convingerea personală că aliații și partenerii îl persecută în mod vădit pe el și Statele Unite. Nu înțelege Uniunea Europeană, nu apreciază alianțele și partenerii și în acest context se opune din motive ușor diferite de Putin. Dar în intenție și în acțiuni, într-adevăr, cele două capitale din punct de vedere politic acum se suprapun, ceea ce nu este neapărat un lucru bun pentru Uniunea Europeană.
Această conivență s-a putut observa și în amestecul în alegerile din Europa - România, Polonia, Germania -, prin susținerea unor candidați de extremă dreaptă. Cum vedeți pe viitor influența și succesul acestei combinații Rusia - SUA, MAGA și putinism?
Mă aștept ca pe perioada în care Uniunea Europeană va continua să susțină Ucraina, asta din punctul de vedere al Kremlinului, și pe perioada în care Trump va fi la putere, să continue același comportament și aceleași preferințe politice, de susținere a unor candidați extrem de conservatori sau de extremă dreaptă. Nu văd niciun motiv să se oprească acest trend, ceea ce înseamnă că situația va rămâne în continuare extrem de dificilă. Cele două capitale, din punct de vedere politic, au motive să susțină această creștere a grupului conservatorilor MAGA sau a extremei drepte, pentru că se întâmplă să fie pro-rusă, anti-ucraineană, anti-Uniunea Europeană.
Ce ar trebui să facă președintele Nicușor Dan, partidele proeuropene pentru a diminua acest curent suveranist din România?
România este un caz specific, diferit fundamental de alte state din regiune membre UE și NATO. De ce? Pentru că românii, așa cum au arătat sondajele făcute între alegerile de anul trecut și alegerile din mai, sunt cei mai mari susținători ai calității de stat membru UE și NATO dintre statele membre UE și NATO. Aproximativ 88-90% dintre români susțin apartenența la NATO și UE. Sunt niște cifre spectaculoase. Asta înseamnă, de asemenea, că dintre cei care l-au votat pe George Simion sau pe Călin Georgescu nu sunt neapărat anti-UE, așa cum se întâmplă în alte state din regiune.
O mare parte dintre votanții AUR nu sunt eurosceptici, ci sunt supărați pe sistem, că așa se spune la noi, pe partidele de establishment din România și pe fostul președinte Klaus Iohannis, care pe parcursul ultimilor ani au dat dovadă de aroganță, lipsă de comunicare strategică și gestionare proastă a situației economice. A fost un vot de protest față de sistem. Ce are de făcut Nicușor Dan, și asta este important și pentru propria supraviețuire, este să reușească să formeze un guvern care să diminueze din problemele economice, să stabilească o comunicare normală cu cetățenii și să le redea încrederea în instituții, care, în comparație cu alte state de pe flancul estic, sunt la numere-record de joase în ceea ce privește încrederea. Dacă Nicușor Dan și viitorul guvern reușesc să diminueze semnificativ din aceste probleme, atunci se va reduce și din aplombul voturilor către AUR, și partidele suveraniste vor deveni mai puțin relevante la următoarele alegeri.
Vedem ce se întâmplă zilele acestea în Statele Unite, protestele față de politica de imigrare a Administrației Trump s-au extins, împușcarea, probabil din motivații politice, a celor doi senatori democrați din Minnesota. Care e percepția din interior?
Este un calcul foarte pe muchie pe care pare să-l facă președintele și Administrația și nu știu în ce măsură protestatarii și susținătorii protestatarilor nu joacă, nu acționează în interesul Administrației, ceea ce ar fi mare păcat. În primul rând, aș califica percepția pe acest subiect drept suprapolarizată. Media și susținătorii Partidului Democrat văd peste tot abuz de putere și încercarea lui Donald Trump de a schimba regimul către unul autoritar. În schimb, susținătorii Partidului Republican văd un răspuns justificat al lui Trump, în condițiile în care, într-adevăr, există niște probleme cu aceste proteste, ele nu sunt în totalitate pașnice - nu este o idee bună să arzi mașini și să fluturi steaguri străine, în condițiile în care o bună parte din populația americană, circa o treime, conform sondajelor, susține deportarea imigranților ilegali, chiar dacă nu au antecedente, nu au cazier.
Uciderea senatorilor este un caz șocant de violență politică și este privit de majoritatea americanilor drept extrem de îngrijorător. Din păcate, vedem în ultimele luni o serie de încercări, unele reușite, de asasinate politice. Din punctul meu de vedere, acestea sunt un simptom al hiperpolarizării politice, care s-a accentuat în ultimele luni, în contextul alegerilor prezidențiale și al începutului mandatului Trump.
