Laura Ștefan: Independența Justiției nu înseamnă privilegii și tratament preferențial

Laura Ștefan este coordonatorul activităților anticorupție pentru Expert Forum. Are o experiență profesională de peste 10 ani în practicile publice și private.

 De ce a fost atât de importantă decizia CCR privind pensiile magistraților și vârsta de pensionare? Mai exact, ce anume a fost foarte important din această decizie?

 Cel mai important lucru este faptul că era absolut necesar ca ea să existe, de vreme ce proiectul de lege a fost contestat la Curtea Constituțională. Apoi, din punctul meu de vedere, este important că instanța constituțională a constatat că soluția adoptată de legislativ la propunerea guvernului este una care se înscrie în limitele constituționale. Deci s-a deblocat până la urmă o reformă absolut necesară care trenează de ani. Cred că vorbim aici, în primul rând, de un argument legat de echitate și de tratament similar între diverse categorii de contribuabili. Nu cred că impactul va fi, în primul rând, unul bugetar pe termen scurt, dar cred că este important să reașezăm lucrurile într-un cadru echitabil pentru toți cetățenii României.

 Magistrații se plâng de faptul că pensia va scădea dramatic, chiar și cu 40%, și că în felul acesta se desființează, practic, pensiile de serviciu, ceea ce ar pune sub semnul întrebării independența justiției. Cum vedeți acest argument?

 Să punem un pic lucrurile în context. În primul rând, Curtea Constituțională constată că nu se desființează pensiile de serviciu. Ele într-adevăr scad, însă acest lucru nu echivalează cu o desființare. În al doilea rând, haideți să vorbim un pic despre impactul real al acestei noi legi. Așa cum probabil știți, există în acest moment o practică în magistratura din România, ca magistrații atunci când ajung la condiția de 25 de ani de vechime în magistratură, să-și obțină o decizie de pensionare de la Casa de Pensii.

Această decizie confințește valoarea pensiei pe care respectivul magistrat o va obține la momentul deciziei. Dacă decizia este pusă în plată, magistratul iese la pensie prin decret prezidențial și încasează pensia respectivă. Dacă nu, decizia îi asigură un drept câștigat, anume dreptul magistratului de a beneficia la momentul la care decide să pună în plată respectiva decizie de pensia pe care a obținut-o prin decizia de pensionare. Cu alte cuvinte, toți magistrații care încă lucrează și care au o decizie de pensionare în buzunar vor beneficia, la momentul pensionării, de o valoare a pensiei mai mare decât cea care ar fi generată de aplicarea legii noi. Pentru că ei au decizii de pensionare emise pe legea veche.

Ca să vă faceți o idee, din datele disponibile public știm că la nivelul Înaltei Curți peste 80% dintre judecători dețin astfel de decizii de pensionare obținute pe legea veche. Astfel încât atunci când aceștia se vor pensiona, vor beneficia de respectivele pensii. Situația este similară și în alte instanțe – tribunale, curți de apel, parchetele curților de apel – proporțional desigur, pentru că la Înalta Curte se ajunge la final de carieră. Deci, ce vreau să spun este că, de fapt, pentru toți magistrații care au deja decizii de pensionare obținute, impactul legii va fi unul modest. Într-adevăr, regulile se schimbă pentru cei care nu au îndeplinit încă această condiție de vechime, de 25 de ani, pentru care se introduce un nou mod de calcul și o condiție de vârstă, care, trebuie să o spunem, nu exista până acum în legislație. Această condiție de vârstă este introdusă acum prin legea validată de Curtea Constituțională și promulgată de Președintele României. Deci, dacă vorbim despre impact și, mai ales, despre impactul bugetar, acesta se va vedea în timp pentru cei care vor îndeplini condițiile de pensionare în viitor.

 Se va depopula sistemul de justiție, adică vor ieși la pensie in corpore acești magistrați care au deciziile în sertar?

 Este un lucru impredictibil, depindem de bunul plac al magistraților care au deja decizii de pensionare în buzunar. Așa ceva nu se întâmplă la alte categorii profesionale. În general, după ce-ți obții decizia de pensionare, mergi la pensie, nu stai cu decizia de pensionare în buzunar. De ce e important lucrul ăsta? Pentru că lăsarea deciziei exclusiv la persoana în cauză generează la nivel de sistem o impredictibilitate majoră din perspectiva managementului resurselor umane. Deci nu vorbim doar despre implicațiile financiare, vorbim și despre capacitatea sistemului de a-și desena în mod predictibil un mecanism prin care să acopere pozițiile care vor deveni vacante în viitor. O bună practică în această materie este obligația de a anunța din timp  intenția de pensionare. Însă, chiar și atunci când aceasta se aplică, este imposibil ca în 3–6 luni să acoperi nevoi de personal de nivel 80% din Instanța Supremă, de exemplu. Ceea ce, sigur, pune Instanța Supremă într-o poziție privilegiată atunci când negociează cu celelalte instituții ale statului, iar în acest fel balanța de putere este disproporționat înclinată în favoarea Înaltei Curți.

 Acest sistem este o inechitate în raport cu cetățenii obișnuiți care sunt obligați să se pensioneze atunci când își obțin decizia de pensionare. Nu pot sta cu ea în buzunar.  Noua lege nu a făcut nimic în privința acestei practici din magistratură. De ce?

 Ce-a făcut președintele Dan a fost să verifice înaintea emiterii decretului de pensionare dacă a fost dat acel preaviz și a atenționat asupra necesității existenței acestui preaviz în conformitate cu prevederile legale. Mai mult, în acest moment, nu s-a întâmplat. Sunt varii discuții despre cum ar putea fi reglată această chestiune, pentru că acesta este într-adevăr un  tratament preferențial pe care România îl oferă magistraților, permițându-le să-și obțină decizia de pensionare și să o păstreze în buzunar până când decid ei să o pună în plată.

Tot magistrații s-au plâns și de faptul că s-a purtat împotriva lor o campanie care a urmărit să-i discrediteze. Lucru care, spun ei, afectează din nou independența justiției. Au sau nu au dreptate?

 Parțial au dreptate. Aici nu e vorba doar de pensie, este vorba și despre salarii. Clasa politică a simțit că există o mare susținere la nivelul societății pentru magistratură, pentru justiție în general, vorbim despre protestele din 2017-2018 și despre susținerea civică pentru lupta împotriva corupției și infracționalității economice mari. Și a folosit punctul slab, care era tocmai acesta: tratamentul preferențial, tratamentul privilegiat cu privire la pensii și salarii, mai exact cu privire la condițiile de pensionare și la nivelul pensiilor. Justiția n-a știut să replice la acel moment și a intrat cumva în acest joc din care n-a avut decât de pierdut, pentru că poziționările publice ale reprezentanților sistemului judiciar pe aceste chestiuni n-au fost cele mai inspirate, dovedind o lipsă de înțelegere a problematicii sociale din România în general și a felului în care aspectele legate de magistratură se încadrează în această problematică mai largă. Ne aducem aminte de interviuri în care se explica că o pensie de 11.000 lei este considerată insuficientă în România. Sigur că salariul și pensia sunt elemente importante pentru asigurarea independenței magistratului și în același timp independența asta este o garanție pentru noi, pentru cei care am putea la un moment dat să ajungem în fața instanțelor de judecată. Deci toți ne dorim ca Justiția să rămână independentă. Independentă însă nu înseamnă cu privilegii pe care colegi din alte țări, magistrați de carieră, nu le au. De exemplu, vârsta de pensionare inexistentă în legislația românească este un element important în reglementarea privind pensionarea în alte țări. Eu nu cunosc alte exemple în Uniunea Europeană în care magistrații se pot pensiona la 49 de ani. Nu cred că România își permite să piardă niște oameni în care a investit și care se află la un vârf de carieră, la un vârf de capacitate intelectuală în jurul vârstei de 50 de ani, când au o înțelegere bună nu doar a legii, ci și a vieții, a contextelor sociale și tocmai când ajung la acest nivel, pleacă. Deci, cred că acest tip de discuții trebuia să aibă loc și că soluția cetății asediate pe care magistrații, unii dintre ei, au adoptat-o nu a fost de natură să-i ajute în această dispută, să-i spunem așa, cu zona politică.

 Credeți că problema este încheiată după decizia CCR? Adică nu vom asista la alte tentative de a întoarce decizia pentru ca în final să revenim de unde am plecat, așa cum s-a mai întâmplat? Și mă refer, printre altele, la sesizarea CJUE cum au amenințat CSM-ul și de la Înalta Curte, doamna Lia Savonea.

 Așa cum ne-a învățat istoria, nimic nu este definitiv stabilit în viață. Așa cum vedem și în alte zone, am crezut că înțelegem într-un fel o normă legală, iar peste X ani descoperim că, de fapt, înțelesul poate fi și altul. Și în această materie putem să avem surprize. Dar, mai degrabă decât să ne îngrijorăm pentru drobul de sare, aș zice să ne bucurăm că, în sfârșit, vedem o evoluție în sensul corect al unei politici sociale foarte importante care privește pensionarea magistraților. Așa cum am spus în multiple rânduri anterior, chestiunea pensiilor speciale nu este una care să îi privească doar pe magistrați. Din punctul acesta de vedere, au avut dreptate magistrații când au atras atenția de-a lungul timpului că este nedrept să se discute doar despre pensiile lor de serviciu. Ar trebui să discutăm despre tot sistemul de pensii de serviciu. Observăm că în aceste zile se deschid și alte dezbateri similare cu privire la alte categorii de oameni care lucrează în sectorul public și beneficiază de un sistem special de pensionare.

Deci, una peste alta, nu e nimic câștigat definitiv, dar, până la urmă, eu cred că trebuie să ieșim din logica disputei și să ajungem la o logică a unei societăți care încearcă să meargă înainte împreună și să găsească o cale justă. Pentru că, da, într-adevăr, se justifică anumite metode de calcul, să spunem, diferențiate pentru anumite categorii de personal. Eu nu sunt pentru egalitate absolută, indiferent de meseria pe care o practici, de importanța deciziei tale sau de greutatea pe care o duci pe umeri, până la urmă, când iei o decizie sau alta. Deci nu de egalitate vorbim aici, ci de echitate. Și de așezarea greutății, inclusiv acelei financiare, în mod just pe umerii cetățenilor, de stabilirea unor reguli corecte și din perspectiva condițiilor pe care trebuie să le îndeplinim și pentru a ieși la pensie. Repet, pensionarea la 48- 49 de ani este o anomalie, cred că aici ar fi trebuit să fim de acord cu toții. Pe mine asta m-a întristat când am citit poziționările magistraților, că unele dintre ele treceau sub tăcere sau păreau să normalizeze acest aspect, și anume lipsa oricărui criteriu legat de vârstă în legislația privind pensionarea magistraților.

 Se folosește această sintagmă - „reforma sistemului de justiție”, dar este ea o adevărată reformă? Pentru că vedem că sistemul, așa cum a reieșit inclusiv din documentarul Recorder și din informațiile care au apărut ulterior, e construit piramidal, puterea se află concentrată în mâinile câtorva oameni, cum ar fi așa-numitul „grup Savonea”. Dacă ar fi vorba de o reformă reală, ce altceva ar trebui făcut?

 Eu cred că această lege este o reformă a sistemului de pensionare. Nu cred că ne așteptăm niciunul să se reformeze Codul de Procedură penală sau Codul Penal sau legile justiției prin această lege. Noi spunem încă din 2022 că modificările care au fost aduse la legile justiției sunt toxice, iar astăzi se vede efectul. Pentru mine nu este o surpriză și, sincer, aș evita personalizările. Eu cred că e vorba despre niște mari erori de politică publică care au fost făcute în 2022 și care, desigur, ar trebui reparate cât mai curând prin alte măsuri legislative.

Spun de ani, de când s-a înființat Secția Specială, că e o aberație acest lucru și că, de fapt, competența trebuie să se întorcă de unde a plecat. Adică la DNA, la DIICOT și la parchetele obișnuite atunci când vine vorba despre investigarea magistraților. În acest moment avem o struțo-cămilă, niște procurori anume desemnați, la nivelul parchetului general, la nivelul parchetelor Curților de Apel, care evident că au același randament în privința investigării magistraților, și anume zero, pe care l-a avut și Secția Specială. Deci nu merge acest sistem, trebuie să revenim de unde am plecat, când aveam în fiecare an, doar pe corupție, cam 10-15 dosare trimise în judecată. 

Vorbiți despre concentrarea puterii în mâna câtorva. Asta spune legea, da? Deci în acest moment promovările în magistratură nu mai sunt competitive, nu mai sunt bazate pe criterii transparente și competitive. În acest moment de la o instanță la alta se promovează printr-un interviu și printr-o analiză de dosar. Cât privește funcțiile de conducere, acum se dă concurs  doar pentru funcția cea mai înaltă la respectiva instanță sau parchet, după care șeful își alege șefii mai mici pe care îi propune CSM-ului. Ca să nu mai vorbim despre faptul că azi multe funcții de conducere din sistem sunt ocupate prin delegare. Ne aducem aminte încă de la procurorul Panait cât de eficientă este delegarea, iar ea este generalizată ca sistem în administrația românească pentru asigurarea unor pârghii de control pentru cei care deleagă asupra celor care sunt delegați. Deci asta e o discuție amplă care trebuie purtată la un moment dat. Iar la Înalta Curte se promovează de asemenea prin interviu, deși au existat ani buni în care s-a promovat pe baza unui concurs. Noi susținem reintroducerea concursurilor ca metodă generală de ocupare a funcțiilor în magistratură, fie că e vorba despre promovarea de la o instanță (sau de la un parchet) inferioară către cea superioară, fie că este vorba de ocuparea funcțiilor de conducere, fie că este vorba despre promovarea la Înalta Curte. Deci sunt niște lucruri pe care noi le susținem în mod constant de ani buni la ExpertForum și criticile pe care le-am adus de-a lungul timpului sunt confirmate de crizele de resurse umane pe care le vedem în acest moment, pentru că până la urmă despre asta e vorba. Concentrarea puterii în mâna câtorva se întâmplă pentru că legea favorizează acest tip de concentrare.

Mai adaug un lucru, în general la instanțe și parchete, puterea se împarte între șeful instituției și colegiul de conducere. În acest moment, colegiul de conducere este majoritar compus din oameni selectați de șeful instituției și doar câțiva reprezentanți din colegiul de conducere sunt aleși de colectivul respectivei structuri de instanțe sau de parchet. Deci nu trebuie să ne mirăm că am ajuns la o concentrare excesivă a puterii pentru că până la urmă asta a fost consecința directă a unor politici publice implementate legal cu soluții greșite.