Pe aceeași temă
Cu ce se ocupă exact Agenția pe care o conduceți, prin comparație cu vechea structură? De ce a fost nevoie de această schimbare și trecerea ei în subordinea premierului?
Decizia de a muta partea de coordonare de la Ministerul de Interne la Cancelaria Prim-ministrului ne ajută să ne consolidăm cooperarea interinstituțională cu toți actorii de la masă: Interne, Sănătate, Educație și așa mai departe. Eram printre ultimele state din Uniunea Europeană care avea această agenție în subordinea Ministerului de Interne. Abordarea trebuie să fie mai degrabă una centrată pe sănătate publică, desigur în echilibru cu partea de combatere a traficului de droguri. Plecând de la bunele practici internaționale, a venit și ideea de a reforma acest sistem începând chiar cu agenția care coordonează activitatea.
Faptul că este în subordinea premierului ce înseamnă? În fața cui răspunde agenția?
Suntem în subordinea cancelariei prim-ministrului, într-adevăr, și în coordonarea prim-ministrului României, iar asta ne ajută să ne corelăm mai bine cu colegii din celelalte ministere și instituții. Avem un comitet interministerial și intersectorial pe care îl prezidăm. Faptul că suntem în nucleul dur al Guvernului ne ajută să avem anvergura necesară să aducem toți actorii relevanți la masă, la nivel decizional, de la secretar de stat în sus.
A fost o chestiune de disfuncționalitate probabil, de aceea s-a recurs la formula asta. Am în vedere când spun asta raportul Curții de Conturi.
Există, într-adevăr, și un raport al Curții de Conturi din 2023, care a semnalat anumite probleme în activitatea fostei instituții. Desigur, cei de acolo au făcut maximul posibil cu resursele pe care le aveau și cu poziționarea pe care o aveau. Tendințele de consum sunt în creștere nu numai în România, ci și în regiune și la nivel global, iar abordarea trebuie să fie una multidisciplinară, intersectorială. De altfel, și în Statele Unite ale Americii există o structură similară. Lumea este foarte obișnuită cu celebrul DEA, Drug Enforcement Agency, însă, la nivel federal, la Casă Albă, există un oficiu, un birou, fix de politici naționale în domeniul drogurilor, care coordonează atât activitatea DEA, cât și Departamentul de Sănătate și alți actori implicați.
Credeți că lucrurile au mers prost și pentru că acest pericol al drogurilor nu a fost suficient de conștientizat la nivel politic, la nivelul administrației și al populației?
Cred că noi, ca societate, nu am avut un istoric cu drogurile, nu am știut cum să vorbim despre asta, cum să abordăm problema. Tocmai din acest motiv, trebuie să ne uităm la ceea ce a funcționat în alte state, trebuie să ne uităm la standardele internaționale și la bunele practici, să vedem ce putem adapta în România și de acolo să plecăm. Din perspectiva mea, suntem într-un moment absolut crucial, atenție, crucial, nu tragic, însemnând că mai avem timp să corelăm anumite politici publice, astfel încât să nu ajungem la un nivel de consum generalizat.
Unele state au încercat înăsprirea pedepselor, cum, de fapt, este și la noi trendul, ceea ce nu s-a dovedit neapărat un succes. Altele pun accentul pe prevenție. Dați-mi, vă rog, un exemplu de model pe care România ar trebui să-l urmeze.
Ar fi doi piloni principali de menționat aici. Primul: elementul de prevenire – să nu ajungem într-un punct de consum. Și al doilea: asistența – cei care au ajuns la un nivel de consum problematic să aibă acces la serviciile necesare, astfel încât să treacă peste această situație. Dacă vorbim despre prevenție, avem două modele internaționale foarte clare. Unul este modelul islandez, Planet Youth, al doilea e modelul CHAMPS, promovat de Organizația Națiunilor Unite. Ambele au la bază abordarea comunitară, asta însemnând că oamenii sunt diferiți, comunitățile sunt diferite. Și la noi există discrepanțe foarte mari între județe, de aceea trebuie să ne uităm foarte atent la ce există acolo, în comunitate, și în funcție de asta să dezvoltăm servicii sau o direcție foarte clară. Ce pot să vă spun că funcționează în absolut orice model este dezvoltarea infrastructurii pentru tineri. Asta însemnând să aibă acces la activități sportive, culturale, sociale și așa mai departe. Un bun exemplu este modelul islandez, care a început această abordare la finalul anilor ’90, când au sesizat că au o mare problemă la nivel național cu consumul, nu numai de droguri, dar și de alcool, și și-au dezvoltat extrem de mult infrastructura sportivă și activitățile pe această linie. Este unul dintre motivele pentru care în momentul de față vedem că Islanda are performanțe foarte bune în sport – fotbal, baschet, handbal –, deși e o țară de doar 400.000 de locuitori, așadar echivalentul județului Buzău.
În teorie totul sună bine. Sau în practica altora. Vorbiți de prevenție, de baze sportive, dar în cât timp? Adică, există un plan care poate fi pus în practică în următorii câțiva ani, nu în următorii 20 de ani?
Din păcate, nu există, la nivel internațional, un model care să producă rezultate de pe un an pe altul sau de azi pe doi ani, nici modelul Planet Youth, care a fost implementat în anumite comunități din Europa. Pot să vă dau exemplul Zagrebului, au început să vadă rezultate după cinci ani.
Noi, de-a lungul timpului neavând această problemă istorică, nu am știut cum s-o abordăm și cumva a fost un cerc vicios, de exemplu, cu campaniile antidrog în școli. Nu avem nicio indicație că aceste campanii au fost eficiente. Nu știm dacă informațiile pe care le-au primit acolo tinerii – copiii, elevii – au fost eficiente. Prevenirea nu se face o dată pe an printr-o conferință, printr-o discuție cu tinerii, ci trebuie să fie curriculară și implementată chiar de acasă.
Tocmai din acest motiv, am lansat săptămâna trecută două ghiduri practice, unul pentru cadrele didactice și unul pentru părinți, altfel încât ei să aibă un minim de resursă și niște activități foarte simple pe care le pot face cu elevul, cu propriul copil, de-a lungul anilor, ca să prevină anumite comportamente nesănătoase. Nu mă refer exclusiv la droguri, ci și la alte substanțe sau comportamente care pot duce la adicție, cum ar fi jocurile de noroc.
Deci ar trebui ca prevenția să se introducă cumva printre materiile opționale?
Analizăm și acest aspect. În momentul de față, lucrăm cu colegii de la Ministerul Educației ca să filtrăm anumite intervenții în mediul școlar. Spre exemplu, în trecut au fost cazuri în care diverse organizații intrau într-o sală de clasă și le vorbeau elevilor despre toate tipurile de substanțe și care sunt efectele lor. Ei bine, asta nu este corect. Trebuie să pornești de la ce știu ei, altfel riști să le stârnești interesul. Sunt, din nou, elemente care pornesc din standardele internaționale. Deci noi tot ce trebuie să facem pe partea asta este să respectăm ceea ce știm că funcționează și este dovedit științific. Evident, ne dorim să fie aceste activități în fiecare școală, dar, din păcate, vedem stadiul actual din Educație. Știm că profesorii au și așa foarte multe responsabilități, dar mă bucur că am găsit deschidere la ministrul Educației și că vom putea lucra și cu consilieri școlari, și sunt convins că dacă se aplică acest ghid vom vedea rezultate poate chiar și pe termen scurt, de ce nu, în trei-patru ani.
Un recent sondaj de opinie arată că, la nivel individual, părinții cred că pericolul adicției de device, de telefon e mai mare decât cel al drogurilor. Există la nivel instituțional un plan, o abordare, o viziune și în această direcție a jocurilor, a social media, care a ajuns deja o mare preocupare în Vest?
Este interesant studiul la care faceți referire. Întrebați despre pericolele care sunt la nivelul societății în general, 88% dintre părinți au spus că drogurile sunt cele mai periculoase. Dar vorbind despre propriii copii, vedem o schimbare – drogurile ajung numai pe locul 4, iar cea mai mare frică a lor este legată de adicția de telefon sau de ecran, în general, de social media și mai știu eu ce. Așadar, vedem o discrepanță între ceea ce sesizăm la nivel național ca mare problemă și ceea ce credem că avem în sufragerie.
Agenția este prima instituție care a fost direcționată să aibă competențe în acest domeniu al adicțiilor. Vedem ce se întâmplă și în alte locuri, Australia a interzis accesul minorilor sub 16 ani pe social media, Danemarca are planuri similare. Chiar și în România există un proiect recent în Parlament cu așa-numitul majorat digital. Este clar că s-au accentuat comportamentele nesănătoase digitale în ultimii ani și revin la ceea ce am spus anterior: trebuie să ne asigurăm că tinerii, copiii au acces la alte activități în comunitate, că au interese diferite și au acces la ele, astfel încât să nu fie nevoiți să stea pe telefon, să dea scroll toată ziua.
Nici pe partea tratamentului, România nu stă foarte bine. Există un singur centru pentru minori la Voila, în Prahova. Și unul pentru adulți în județul Olt. Sigur, că mai sunt centre private, dar care financiar sunt inaccesibile pentru cei mai mulți. În privința asta, există un plan să se construiască noi centre și cam în cât timp?
Așa este, aveți mare dreptate, trebuie să ne asigurăm că oamenii au acces la servicii de asistență medicală. La modul realist, în momentul de față în România nu există o infrastructură suficient de bine dezvoltată în această direcție. Un consumator care vrea să treacă peste adicție are acces la un spital de psihiatrie, unde să se echilibreze chimic, deci să treacă de partea de sevraj, care durează două, trei, patru săptămâni, în funcție de om. Dar mai departe, acel om, din păcate, nu mai are încotro să se îndrepte, dacă vorbim de servicii de stat, sunt doar cele două centre pe care le-ați menționat.
Practic, circuitul ar trebui să arate în felul următor: dezintoxicarea, care trebuie să aibă loc într-un mediu spitalicesc, urmată de un centru postcură sau comunitate terapeutică, unde persoana să ajungă și să stea două, patru, șase luni, să se echilibreze și psihologic. Și, nu în ultimul rând, în momentul în care pleacă din această comunitate terapeutică și se întoarce la viața de zi cu zi în comunitatea ei, ar trebui să aibă acces la un centru de zi, astfel încât să aibă servicii și în comunitate și să-și continue viața în paralel. La asta lucrăm în momentul de față. Am identificat o sursă de finanțare externă de 30 de milioane de euro și, cu cinci autorități publice locale distincte, vom crea câte un circuit în fiecare județ din cele cinci. Este un început. Mi-aș fi dorit să putem să facem asta în toate județele. Situația financiară, în momentul de față, nu ne permite, iar finanțarea de 30 de milioane de euro pe care am identificat-o ne permite doar să facem acest pas, care este important, dar nicidecum suficient.
Dar nu ține mai mult de Ministerul Sănătății?
Ba da, ține de Ministerul Sănătății și sunt și ei parteneri în acest proiect, cu siguranță. Evident, cum am spus și anterior, partea de prevenție și asistență medicală a trecut la Ministerul Sănătății, ca parte a reformei respective, dar pe linie de coordonare noi rămânem consolidați și încercăm să-i ajutăm și pe colegii la Ministerul Sănătății, și pe colegii din autoritățile publice locale cu resursele necesare, astfel încât să se dezvolte aceste servicii.
Traficul de droguri, care a crescut nu doar în România, este și o problemă de corupție. Există rețele, în unele cazuri traficanții sunt mână-n-mână cu autoritățile, e un business care aduce venituri uriașe. Cât credeți că atârnă la noi în țară în balanță factorul corupție?
Din discuțiile pe care le-am purtat cu organele abilitate pe linia de combatere, nu avem în România structuri mari de traficanți. Nu avem ceva similar cu acele carteluri care aduc tone de droguri și le vând în țară. Acesta este un lucru bun, dacă putem spune așa. Elementul de corupție poate să fie, desigur, prezent, ca în orice alt domeniu.
Din păcate, ați spus foarte bine anterior, că tendința este de creștere, nu numai în România, ci și în lume. Și pot să vă spun că, la nivel global, consumul de droguri a crescut cu 28% din 2013 până în 2023. Deci este un fenomen care a luat o amploare foarte mare, vedem tendința de creștere pe toate continentele, în toate locurile. Chiar mai îngrijorător pentru mine, și cred că ar trebui să fie și pentru societatea noastră, pe lângă prevalența de consum care crește, sunt tipurile de substanțe care au apărut pe piață. Și mă refer aici la anumite droguri sintetice, care sunt foarte puternice, care pot provoca supradoze destul de repede, comparativ cu substanțele clasice. Și, mai problematic, sunt foarte ieftine, astfel încât, inclusiv tinerii, au acces mai mare la ele.
Care e cel mai consumat drog în România, domnule Achiriloaie?
Cel mai consumat rămâne în continuare marihuana, urmat de așa-numitele etnobotanice și benzodiazepine. Este similar cu ceea ce vedem și în alte părți din Europa. În momentul de față, pe ultimul raport național, prevalența de consum la tineri, asta înseamnă nu consum problematic, ci oameni care au încercat cel puțin o dată în viață un drog, pe segmentul 14-35 de ani este de 8,8%.
E mult? E îngrijorător?
Comparativ cu ceea ce suntem noi obișnuiți, este mult. Este un maxim istoric, dar comparativ cu ceea ce se întâmplă în alte zone din Europa, poate chiar și aproape de noi, este destul de scăzut. Dar cred că trebuie să ne concentrăm pe ceea ce avem noi de făcut. Pot să vă spun că fenomenul a început să ia amploare mai degrabă în perioada 2007-2008, când poate au avut o contribuție majoră și foarte negativă acele magazine legale, magazine de vise care au apărut la un moment dat în toată țara și au fost ulterior închise. Eram în liceu în perioada respectivă și am avut colegi care au început cu substanțele acelea și nu s-au mai oprit, din păcate.
Revenind la această problemă a corupției, președintele intenționează să introducă corupția în strategia de siguranță națională, corupția redevine o chestiune de siguranță națională. Vi se pare OK ca SRI să vă trimită informații în ceea ce privește traficanții de droguri, dealerii care roiesc în jurul școlilor și așa mai departe? Agenția dvs. primește astfel de informații, de exemplu?
Nu, noi nu am primit astfel de informări, poate că în timp, după ce mai află lumea de noi, o să primim. Eu salut intenția domnului președinte de a angrena România în coaliția împotriva drogurilor, o inițiativă lansată de Franța și Italia. Sunt absolut convins că o abordare și o preocupare din partea șefului statului pe această problematică pot să ne ajute foarte mult să accelerăm și aceste investiții de care avem nevoie pe linie de asistență. Cu siguranță, se poate corela și cu corupția. Eu, până la momentul de față, nu am văzut în spațiul public cazuri de mare corupție, dacă ne referim la droguri, ci mai degrabă câte un polițist din vamă care a mai permis trecerea anumitor substanțe, câte un șef local. Dar nu am date care să indice o corupție la nivel național.
După cazul Vlad Pascu, credeți că s-a schimbat ceva în societate, în înțelegerea fenomenului, ceva la nivel profund, sau a fost doar o chestie de suprafață și de moment?
Eu cred că oamenii au început să conștientizeze problema, dar nu aș vrea să aducem opinia publică într-un punct de frică, cred că aici ar fi o greșeală. Nu trebuie să blamăm generația tânără și să o etichetăm drept o generație de drogați, o generație pierdută și așa mai departe. Nici nu avem date care să arate un consum generalizat, v-am spus datele oficiale, sunt și date din partea societății civile, care indică mai mult, undeva pe la 15%, dar, dacă facem o medie, rămâne tot o persoană din 10 care a consumat. Cred că a avut o contributie majoră cazul Vlad Pascu, unul foarte tragic. Poate, din unele perspective, chiar a influențat reforma în acest sector. Și ca să nu se repete astfel de situații, trebuie să ne preocupăm acum de problemă și să nu mai așteptăm o altă tragedie ca să ne dăm seama că trebuie investit și trebuie dezvoltată o strategie bazată pe date clare și pe realitatea din teren.
Interviu realizat de Andreea Pora
