Pe aceeași temă
Domnule Kessler, ați fost numit interimar la Muzeul Național de Artă al României (MNAR). Pare epoca interimatelor. Cum s-a întâmplat de ați ajuns interimar?
Directorul actual, domnul Călin Stegerean, este la rândul său interimar, până pe 5 iunie. A avut un mandat care a expirat anul trecut. Din 6 iunie vine un alt interimat, al meu. Eu îmi doresc și aștept un concurs pentru un mandat plin, bazat pe un proiect de management de 5 ani.
Muzeul a fost afectat în ultima perioadă de câteva scandaluri. Mă refer de pildă la falsurile Brauner.
Muzeul Național de Artă al României este etalonul valoric al culturii artistice în această țară. Trebuie să aibă un prestigiu neștirbit. Expoziția temporară Victor Brauner, în care unele dintre lucrări erau falsuri știute, reconfirmate și semnalate ca atare înainte de deschiderea expoziției, a creat o problemă. Cel mai grav lucru a fost faptul că au existat avertismente suficiente înainte de deschiderea expoziției, iar insistența conducerii în a menține lucrările suspecte nu poate fi justificată. Perseverența în greșeală e mai gravă decât greșeala.
Credeți că imaginea muzeului a fost afectată de acest caz, că a fost pusă sub semnul întrebării credibilitatea muzeului?
După mandatele Roxanei Theodorescu au urmat, cu sincope, mandatele lui Călin Stegerean, care au ameliorat imaginea și rezultatele muzeului. Mă refer la numărul de vizitatori, la vizibilitate și chiar la credibilitate. În acești ani, muzeul a funcționat preponderent bine. Asta și pentru că MNAR dispune de un patrimoniu impresionant, de la Rubens și Rembrandt la El Greco și de la Nicolae Grigorescu la Pallady – o suită de capodopere indiscutabile. Problema în ceea ce privește scandalul cu falsurile Brauner este mai degrabă legată de cercurile – importante – ale specialiștilor și publicului avizat. Aceștia au fost afectați sau derutați în aprecierea lor asupra muzeului. Publicul larg nu a perceput ca fiind un dezastru, ceea ce e bine. Este un incident managerial peste care evident nu se poate trece, dar care nu trebuie să decredibilizeze o instituție în al cărei patrimoniu se află capodopere ale artei românești și internaționale.
Colaborați de mult timp cu Muzeul Național de Artă, știți probabil cum funcționează lucrurile, ce ar trebui schimbat. V-ați conturat o viziune asupra viitorului muzeului?
Colaborez de mult cu Muzeul Național de Artă, unde am făcut mai multe expoziții, inclusiv „Culorile avangardei”, în 2007, sau retrospectiva Ion Grigorescu, în 2017. Am experiență în curatorierea și exegeza lucrărilor din patrimoniul MNAR, pe care le-am expus în țară și în străinătate, în muzee din Roma, Lisabona, Viena, Praga ș.a. Dar cel mai important lucru, am avut excelente relații de colaborare cu specialiștii din muzeu, cu care am conlucrat la selectarea, împrumutarea, asigurarea, transportul și conservarea operelor. În felul acesta am ajuns să cunosc nu doar suprafața, respectiv ceea ce este expus în colecțiile permanente, ci să cunosc competențele și procedurile, dar și depozitele, echipamentele și instalațiile, să colaborez cu personalul, să știu de fapt – nu neapărat în detaliu –, dar să știu destul de bine cu ce probleme se confruntă MNAR și ce atuuri are.
Acum, mai mult decât oricând, este necesară o reorientare programatică a muzeului, care trebuie să devină un reper pentru conștiința publică națională. La noi nu există o instituție, pe nicio altă ramură culturală și la niciun alt nivel, care să-și asume punerea în discuție a ceea ce ne doare pe toți – pentru că am trecut prin mai multe luni de zbucium și cultural, nu doar politic, un zbucium generat de faptul că modernitatea societății noastre este neîmplinită. Ne‑am trezit cu o foarte bună parte dintre noi, oameni conectați la tot ceea ce înseamnă instrumentele modernității, la tot ceea ce înseamnă valorile, calitatea și adesea confortul modernității și care, concomitent, erau și sunt adânciți – peste jumătate din țara noastră – în cea mai aparent de neînțeles regresivitate. Și această problemă, dar mai ales rădăcinile ei în imaginarul colectiv –pentru că este vorba despre cultură și civilizație, nu doar de politică –, n-a fost abordată de nimeni. Organizațiile societății civile sunt prea flexibile și au o anumită scolastică, nu se raportează la frustrări abisale ale mentalului colectiv, care pot să genereze coliziuni violente. Iar la capătul celălalt al spectrului sunt instituții mult prea serioase, prea universitare, care nu se ocupă cu astfel de probleme aparent obscure, trecătoare și neimportante. Or, aceste probleme sunt mai mult decât importante, iar neglijarea lor, timp de decenii, de către noi, de către cei care producem, discutăm și promovăm cultura românească, au lăsat într-un fel de con de umbră o imensă parte a acestei țări. Între RDW (Romanian Design Week) – despre care se spune că e un eveniment extrem de bine făcut, contemporan, viu, cool, care ar putea fi oriunde, în București sau la Berlin – și, să spunem, Sabin Bălașa, un artist pentru liniștea sufletească a poporului, care caută emoția, poezia și toate acele valori umaniste cultivate de totalitarism, nu există nimic. Între extrema cool și extrema non-cool nu există un termen mediu. Nu există un spațiu care să le reunească. Se ignoră total. Între RDW și Bălașa, între acești doi poli opuși aș vrea să introduc ca punte de legătură Muzeul Național de Artă al României, acolo unde tot ceea ce ține de valorile și de reprezentările imaginarului nostru colectiv se află expus sau stă în depozite și nu este văzut, nu este înțeles și nu este valorificat pentru a ne aduce laolaltă. Vreau să fac din Muzeul Național de Artă a României, din expozițiile următoare, locul în care ne putem întâlni, pentru a ne înțelege întru diferențele noastre, cele veritabile, nu diferențele de nuanță dintre Prada și Gucci. Vreau să fie un loc în care să se întâlnească oameni care pendulează între Prada și prapuri.
În mod practic¨, cum se pot face lucrurile acestea, mai ales într-o perioadă care se anunță complicată financiar, fără bani totul poate rămâne la stadiul de intenții frumoase.
Știu foarte bine, dar mă bazez și pe sponsorii privați, care și-au exprimat deja interesul în a susține viitoare expoziții despre identitatea noastră națională, despre caracterul ei hibrid, despre combinația de tradiție și avangardă, de blasfemie și credință, de progres cu orice preț și un tip de regresivitate vindicativă, nerecunoscută până acum, dar tot mai actuală. Acestea par la prima vedere niște vulnerabilități ale societății noastre, dar, așa cum arată cultura noastră vizuală foarte bogată și diversă, ele de fapt se dovedesc benefice, fertile.
A existat de-a lungul timpului reproșul față de Muzeul Național de Artă că nu a făcut mai multe expoziții internaționale importante, că s-a concentrat mai mult, sigur, cu unele excepții remarcabile, pe fondul propriu. Aici cum vedeți lucrurile?
Noi avem lucrări importante ale câtorva mari maeștri și în jurul lor vom țese o serie de expoziții temporare, împreună cu specialiștii MNAR. Schimburile de opere cu muzeele internaționale trebuie să crească – opere din patrimoniul MNAR trebuie să figureze în mari expoziții internaționale, iar opere din marile muzee ale lumii trebuie să fie văzute la București, în expoziții temporare, tematice. Aceste expoziții vor consolida prestigiul internațional al muzeului. E drept, contează foarte mult colecția permanentă, proprie. Dar expozițiile temporare sunt cele care aduc publicul care revizitează muzeul. Publicul care vizitează muzeul este din ce în ce mai mare, este mult mai numeros decât publicul de cinema, de pildă, care scade vertiginos. Publicul care merge în muzee crește constant. Așa că există deja un public pentru muzee. Ce contează însă mai mult este publicul care revizitează muzeul, publicul fidel, care revine tocmai pentru expozițiile temporare extrem de provocatoare din punct de vedere intelectual, social, artistic și, nu în ultimă instanță, ca experiență de viață, ca trăire unică, imposibil de realizat în fața computerului, a televizorului sau doar cu un catalog de artă în brațe. Muzeul este o veritabilă grădină zoologică a imaginarului nostru, unde balaurii trecutului și monștrii prezentului, îngerii și demonii ne ies în cale, ne construiesc individualitatea și ne împing înăuntrul (sau în afara) comunității.
(Foto Arsmonitor, Ionut Dobre)
