Pe aceeași temă
Care sunt cauzele victoriei lui Donald Trump? A fost problema economică una dintre cele mai importante?
Cred că e vorba de un număr mai mare de cauze, dar sunt două mai importante: cea economică și factorul de schimbare. În ceea ce privește economia, este important de înțeles diferența dintre realitate și percepție. Realitatea este că economia Statelor Unite merge foarte bine, merge mult mai bine decât cea a Uniunii Europene. Dar percepția americanilor este că nu merge bine. Este o percepție mai ales a grupurilor sociale care nu au facultate, care nu sunt elitele.
În al doilea rând, este factorul de schimbare. Domnul Trump a reușit pe parcursul ultimului deceniu, dar acum în forță, să se profileze în fața alegătorului american drept candidatul care poate să aducă schimbare, sau speranța de schimbare în raport cu elitele. Vedem ura față de elite, elitele de pe coastă se numesc, fie că vorbim de coasta de est, Washington, New York, fie de California, unde, într-adevăr, oamenii votează democrat, în special în spațiile urbane.
Credeți că printre cauzele victoriei lui Donald Trump pot fi menționate și greșelile democraților?
Campania democraților a insistat prea mult pe cele două teme tradiționale ale lor: drepturile minorităților sexuale LGBT și avortul pentru femei, în speranța că vor scoate mai ales femeile la vot. Și a fost un eșec. Pe de altă parte, temele tradiționale ale republicanilor pe care le-a preluat Donald Trump foarte bine, într-un mod populist, economia și migrația, sunt subiectele pentru care majoritatea americanilor se mobilizează la vot. Pe când democrații nu au reușit să aducă o speranță pe aceste teme. Și la asta aș mai adăuga că nu a ajutat-o pe Kamala Harris faptul că este vicepreședinte în această administrație, că este foarte apropiată de Biden și că, prin urmare, își însușește politica lui Biden cu privire la migrație și economie. Nu a reușit să se distanțeze de această poziție.
Presa și analiștii susțin că fiecare electorat s-a aflat într-o bulă informațională care a contribuit foarte mult la polarizarea societății, marcată de furie, frustrare și încrâncenare, iar acest lucru a contribuit mult la rezultatul alegerilor. Cum se văd lucrurile de acolo, din America?
Categoric și acesta este un criteriu. E foarte greu pentru noi, europeni sau non-americani, să înțelegem gradul de hiperpolarizare din Statele Unite. Prietenii mei democrați, americani, nu numai că nu mai au prieteni republicani, dar, mai mult decât atât, nici măcar nu mai cunosc argumentele celeilalte părți pe o anumită problemă de politică internă sau externă. Și viceversa. Republicanii pe care îi cunosc nu mai au prieteni democrați. Nici măcar nu se mai citesc unii pe alții, nu mai consumă media din partea cealaltă.
Apropo de întrebarea dumneavoastră, într-adevăr, social media amplifică această hiperpolarizare, pentru că ne face să fim în aceste bule complet izolate una de cealaltă.
Din acest punct de vedere, al menținerii polarizării, având în vedere puterea informațională pe care o are, este un pericol această apropiere extremă a lui Elon Musk de Trump? Ce rol credeți că va juca la Casa Albă?
Este o întrebare serioasă pe care trebuie să ne-o punem: dacă problema mai mare din acest punct de vedere este Trump sau este Musk? E clar că aceștia au un dialog informal, continuu și întrebarea este cine pe cine controlează. Mă tem că suntem într-o perioadă în care entități nonguvernamentale ajung să aibă atât de multă putere încât raportul dintre controlul statului și mediul privat devine unul care e greu de înțeles.
Deci, da, îmi fac foarte mari griji în legătură cu puterea pe care o are Elon Musk și rolul activ pe care l-a jucat în campanie și, mai ales, îmi fac griji în legătură cu părerile pe care le are Elon Musk ca persoană neavizată asupra problemelor de politică externă. Mă refer la relațiile lui cu Rusia, la acele incidente din cadrul războiului în care practic Ucraina a fost oprită în a se apăra dintr-un buton al lui Musk personal. Plus modul în care reușește să manipuleze algoritmul X este îngrijorător. Deci avem intuiția că va fi o problemă mare în următorii ani relația personală, comercială, între Musk și Trump.
Ce urmează în mandatul lui Trump și care vi se pare că ar fi principalul risc, în condițiile în care, iată, republicanii controlează Senatul și probabil și Camera Reprezentanților? Care ar fi riscul pentru America, în primul rând?
În mod special, faptul că republicanii au luat Senatul înseamnă că numirile în funcții-cheie, atât intern, cât și extern, vor fi mult mai rapide. Ca urmare, vedem deja primele articole în presă cu speculații cu privire la cine ia Departamentul de Stat, de exemplu. Asta înseamnă că politicile administrației Trump vor putea fi implementate mult mai rapid, spre deosebire de primul mandat. Și că va avea o putere mult mai mare, că va putea să facă ce vrea.
Și mai este întrebarea cum putem anticipa mandatul doi versus mandatul unu. Poate aspectul care reprezintă grija cea mai mare pentru colegii mei din Washington, care lucrează în guvern sau pentru guvern sau cu guvernul, anume că în primul mandat s-a înconjurat, de bine, de rău, de o serie de oameni profesioniști, cu expertiză și experiență, dar care, după cum bine știm, sunt certați definitiv cu Trump și nu vor mai lucra cu el.
Per ansamblu, trebuie să ne așteptăm la o administrație foarte, foarte tânără și cu foarte puțină experiență, ceea ce înseamnă mai înclinată către risc. Oamenii care au 20-30 de ani, care lucrează în domeniul securității naționale, sunt mai puțin precauți decât cei care au câteva decenii de experiență. Și acesta este un element care va juca un rol foarte important atât pe politica internă, cât și pe politica externă.
Epoca Trump ridică mari semne de întrebare și îngrijorări în Europa. La summitul de la Budapesta s-a discutat deja acest subiect. Dar credeți că este Europa pregătită pentru a face față provocărilor, în primul rând războiul din Ucraina, fără America?
Asta e întrebarea: de ce nu este Europa pregătită în acest moment? Vorbim de câteva luni că Trump ar putea să revină la putere și că nu este un fan al Uniunii Europene și nici al NATO, și nici al securității europene.
În ceea ce privește apărarea, pentru că aici este cheia, Statele Unite sunt garantul securității Europei, în acest moment Trump spune că Statele Unite au cotizat prea mult, trebuie și voi să cotizați mai mult. Unde este Europa în acest moment? Apreciez marile cuvinte ale președintelui Macron, foarte frumos, dar întrebarea este ce a pus pe masă Uniunea Europeană până acum. UE a adoptat pentru prima dată un buget al apărării care este în totalitate de câteva miliarde de euro, sub 10 miliarde, pe 5 ani și a fost tăiat în urma pandemiei. A venit războiul pe scară largă și a fost un apel din partea Parlamentului European să crească acest buget, dar Comisia și Consiliul nu au răspuns. Mark Rute a spus recent că, per ansamblu, NATO a dat în 2024 pentru Ucraina 40 de miliarde, ca să vă dați seama de raport. Vorbim de 40 de miliarde, într-un an vs câteva miliarde în 5 ani.
Deci, ce înseamnă ca Europa să se pregătească? Înseamnă că Europa trebuie să pună acum, până la sfârșitul anului, pe masă, sute de miliarde.
Ceea ce probabil nu se va întâmpla.
A venit o propunere din partea Franței înainte de alegerile din Parlamentul European să se crească măcar la 100 de miliarde. Dar, așa cum arată lucrurile, este foarte greu de crezut. Asta ar trebui să facem, și atunci am putea să rezolvăm problema și nu ne-am mai uita la riscul real despre care vorbim în acest moment, ca Trump să dicteze viitorul securității europene. Dar pentru asta trebuie să plătim noi, să fim noi responsabili pentru securitatea europeană și atunci putem noi să spunem ce vrem să facem cu Ucraina, ce vrem să facem cu Rusia ș.a.m.d.
Este soarta războiului la mâna Americii și a lui Trump?
Da, și asta doar pentru că Europa nu dorește să fie la mâna ei. Trump ne tot spune că nici el nu vrea să rezolve problema, vrea să se ducă în Pacific, în China, vrea să autoizoleze Statele Unite. El este un neoizolaționist. Vrea mai puțini bani ai Statelor Unite în afara granițelor. Este absolut la latitudinea noastră să nu-l lăsăm să dicteze viitorul securității europene și să se ia în brațe cu Putin, să nu câștige războaie comerciale cu Uniunea Europeană, să se retragă sau să nu se retragă din NATO. Avem capacitatea și avem resursele să facem acest lucru, e pur și simplu vorba de voință politică.
Uniunea Europeană a adoptat după pandemie bugetul cel mai mare pe care l-a avut vreodată, de sute și sute de miliarde. Nu-i o problemă să găsim bani pentru apărare și să nu-i mai lăsăm pe americani să plătească pentru noi, doar că nu vrem.
Nu putem lua foarte în serios afirmații de genul că în primele 24 de ore Trump rezolvă războiul, cu toată prietenia lui cu Putin. Sunt îngrijorări că Trump ar putea „să vândă” Ucraina rușilor, cum scrie presa occidentală. Ce credeți că va încerca de fapt să facă?
Ceea ce va încerca probabil Trump să facă pe dosarul Ucraina, dacă e să fac un sumar al afirmațiilor lui Trump, Vance, Kennedy, Musk și alți influenceri, este să negocieze o încetare a focului prin care să înghețe conflictul, așa cum conflictul a fost înghețat de către europeni după 2014 cu Minsk 1 și Minsk 2. Încetarea focului, nu un tratat permanent de pace.
Personal nu cred că Trump are puterea să facă acest lucru, asta și în raport cu faptul că ultima dată, când Moscova a semnat un tratat de pace care avea anumite obligații pe care trebuia să le respecte, tratat recunoscut internațional, a fost un 1921, Tratatul de la Riga, prin care a plătit reparații Poloniei. Cu toată puterea lui Trump, dați-mi voie să am un ușor dubiu că are capacitatea de a negocia un tratat permanent de pace. Nici nu pare să-și dorească. El vrea să înghețe conflictul și această înghețare a conflictului știm că este în interesul Rusiei, care în acest moment are nevoie disperată de o pauză pentru a se reînarma. Această negociere, care va avea loc probabil în prima jumătate a anului viitor, va avea ca miză mare în ce măsură sunt ridicate sancțiunile împotriva Rusiei și în ce măsură înțelegerile din această negociere vor permite Rusiei să se reînarmeze. Cât de rapid, de fapt.
Așa putem să măsurăm pentru noi, europenii, costurile pe termen mediu și lung pe care va trebui să le plătim, indiferent că vrem să ne confruntăm cu această realitate sau nu. Și atunci, aceasta fiind miza, ar trebui să insistăm asupra unui acord prin care Rusia să aibă dificultăți foarte mari să se reînarmeze și să nu ne grăbim să mergem pe back to business.
Dar această formulă de înghețare nu înseamnă, de fapt, mai mult război în viitor?
Sigur că da, de asta am și utilizat exemplul cu Minsk 1 și Minsk 2 din 2014. Am înghețat conflictul pentru ca acesta să izbucnească pe o scară inimaginabil mai mare 8 ani mai târziu. Încetarea focului și o înțelegere înseamnă ceva temporar, care îi dă posibilitatea Rusiei să se reînarmeze și să-și învețe lecțiile, pentru ca, la prima ocazie, fie sub mandatul lui Trump, fie după mandatul lui, să atace din nou. Fie Ucraina, fie alt stat din periferie, din Europa Centrală și de Est.
Europa va achiesa la această formulă, știind ce urmează?
Nu văd decât foarte puține voci care să se opună. Cancelarul Scholz, care este pe picior de plecare, se înfățișează drept cancelarul păcii, vrea să facă pace cu Rusia, Macron are probleme mari acasă, Viktor Orban bea șampanie. Și înțeleg că, în spatele ușilor închise, și mai multe voci din rândul liderilor europeni de-abia așteaptă să revină la back to business cu Rusia și să cumpere gaz rusesc ieftin. Deci, practic, să realimenteze economia de război și mașina de război a lui Putin. Asta este problema, că viziunea strategică a liderilor Uniunii Europene este egală cu zero, dacă nu aproape suicidară. Nu ne-am învățat lecțiile din 2014, e absolut evident că dacă înghețăm conflictul în 2024, în actualele condiții, va urma ceva cel puțin la fel de rău, dacă nu mai rău.
Ucraina va fi obligată să accepte, n-are încotro?
Ucraina este în situația în care din pachetul suplimentar din Statele Unite a primit aproximativ 10%, asta este responsabilitatea lui Biden. Trump va fi obligat să dea restul de 90%, pe când, dacă ar fi rămas democrații, probabil că ar fi lungit-o și mai mult. Și, indiferent dacă venea Trump sau Harris, voința politică a Congresului american să mai dea încă un pachet suplimentar pentru Ucraina era oricum foarte, foarte redusă, în condițiile în care nici până în ceasul al 12-lea președintele Biden nu s-a adresat poporului american să explice de ce este în interesul național al Statelor Unite să ajute Ucraina. De asta avem această problemă de voință politică în Statele Unite.
În ceea ce privește banii, situația este cu totul și cu totul alta. Americanii au percepția că dau foarte mulți bani pentru Ucraina, dar nu este cazul, este o proporție foarte, foarte mică din bugetul național. Mai devreme sau mai târziu, Ucraina rămâne fără armament, pentru că americanii nu vor să mai dea, din motivele tocmai explicate, și europenii nu vor nici ei. Ucraina cu ce să se lupte? Cu mâinile? Asta este problema Ucrainei. Ucraina pierde acum, pentru că noi nu le dăm suficient ajutor.
Cum vedeți problema NATO în contextul Trump?
Statele membre NATO nu cotizează suficient pentru o vreme de război, 2% nu este suficient. NATO este o organizație care nu există fără Statele Unite, decât proformăa. Și atunci mai există un risc suplimentar, dincolo de înghețarea temporară a conflictului, faptul că totuși Rusia nu pare să-și reducă motivația maximalistă de la începutul războiului.
Dacă peste doi-trei ani, pe timpul mandatului lui Trump, Putin dă semnale că vrea să atace un stat NATO, să zicem un stat baltic cu care are graniță directă, tot ceea ce trebuie să se întâmple este ca Trump să semnalizeze că Statele Unite nu vor interveni în ajutorul acestuia. Trump nu are nevoie să iasă din NATO în mod formal. În momentul acela, de facto, NATO va înceta să mai existe. Pentru că NATO este de fapt o garanție de securitate din partea americanilor. Deci, ăsta este un lucru la care trebuie să ne gândim în raport cu viitorul securității europene sub mandatul lui Trump.
Trump pare mai interesat de China, de Asia-Pacific. Cum s-ar traduce asta în politicile viitoare?
Trump are în jur anumiți oameni pe care eu îi numesc „China first-erst” – care spun că este mai importantă China decât Europa. Dar, din punct de vedere strategic și militar, acest lucru nu este posibil. Și asta poate să spună orice general american. Nu poți să te retragi din Europa și să fii puternic în Asia-Pacific. Și la asta aș mai adăuga: la Taiwan, la ce scenariu ne uităm? Un război maritim, naval, în care Statele Unite ar putea să fie implicate sub forma unei intervenții directe, în care ar trebui să trimită portavioane, ofițeri, care să moară? Este exclus. Trump nu va interveni în apărarea Taiwanului, este un izolaționist. E foarte greu pentru orice președinte american
să-și asume o asemenea responsabilitate în raport cu propriii cetățeni. El și-a făcut o campanie electorală în care a spus că el este primul președinte de nu știu când care nu a început niciun război. Deci dacă Statele Unite nu vor să pună un boot on the ground în Ucraina, este clar că nu vor trimite portavioane care pot fi aruncate în aer foarte ușor de către China. Vor evita un conflict direct cu China.
Dar politica Statelor Unite de confruntare non-militară cu China rămâne aceeași, este bipartizană, iar Trump va fi și mai agresiv decât Biden, care oricum era și el agresiv pe China. Problema aici este că Uniunea Europeană este fix la mijloc, avem niște dependențe enorme și în creștere în raport atât cu Statele Unite, cât și cu China. O situație extrem de tensionată între cele trei mari puteri economice din lume, Uniunea Europeană, Statele Unite și China, în care Uniunea Europeană e la mijloc. Anticipăm să crească enorm presiunea administrației Trump asupra Uniunii Europene, care în loc să-și scadă dependența de China și-o cam crește.
Trump a venit la putere în 2016 și cea mai importantă politică externă a administrației și a Departamentului de Stat era să încerce să convingă Uniunea Europeană să se decupleze cât mai mult de China. Și în 2020, la sfârșitul mandatului lui Trump, China a înlocuit Statele Unite, devenind cel mai important partener economic al Uniunii Europene. De atunci, încercările de decuplare au existat, dar nu au fost foarte puternice. Asta va fi o altă foarte, foarte mare problemă la care trebuie să ne așteptăm în relația dintre Uniunea Europeană, Statele Unite și China.
În Israel s-a deschis șampania după victoria lui Donald Trump. Care va fi politica acestuia în Orientul Mijlociu și, mai ales, pe termen scurt, față de războiul Israelului în Gaza?
Trump consideră războiul din Orientul Mijlociu drept un război început de Biden și drept un conflict pe care îl dorește încheiat până la începerea mandatului. Același lucru este, de altfel, valabil și pentru Ucraina. Asta îi dă Israelului câteva săptămâni. Pe de altă parte, mă aștept ca administrația Trump să aibă o politică foarte dură la adresa Iranului. Încercarea de atentat al Teheranului asupra lui Trump va înăspri viziunea Casei Albe referitoare la Iran.
Interviu realizat de Andreea Pora
