Pe aceeași temă
Există garanții suficiente în configurația actuală a legilor din România pentru libertatea de exprimare? Vorbim de jurnaliști, de activiști, de toate categoriile care au acest drept fundamental.
Nu există suficiente garanții, asta e clar. Nici măcar garanțiile clasice pentru protecția presei. Suntem într-o schimbare de paradigmă în privința reglementărilor, pentru că, timp de decenii, reglementarea și jurisprudența din România și din întreaga Europă s-au format în jurul ideii de protejare a libertății de exprimare față de ingerințele statului. Statul era principalul inamic al drepturilor și libertăților noastre fundamentale. Astăzi lucrurile sunt total schimbate. Ne confruntăm cu o cenzură mutantă care vine din toate părțile. Algoritmi, platforme, interese comerciale în detrimentul relevanței, spirala tăcerii, instrumentalizarea justiției prin hărțuire judiciară etc.
Avem atacuri concertate din toate părțile în care statul a rămas așa, un mic copil pe lângă giganții internetului. Azi nu mai vorbim despre protecția presei, ci despre protecția spațiului informațional, care traversează cea mai intensă reconfigurare juridică din ultimii ani. Numai dacă ne gândim câte reglementări europene încearcă în ultimii doi-trei ani să protejeze spațiul informațional atacat de dezinformare, de emoționalizarea informației, de fake news.
La ce reglementări ar trebui să luăm aminte?
În primul rând este Regulamentul privind libertatea mass-media (EMFA), care protejează independența și transparența spațiului informațional, prin reguli privind publicitatea, protecția surselor, transparența instituțiilor care oferă servicii mass-media. Avem apoi Directiva serviciilor mass-media audiovizuale, care extinde conceptul de mass-media de la televiziunea tradițională la platforme și în modul acesta estompează cumva granițele jurnalismului. Avem Directiva anti-SLAPP (Protecția împotriva cererilor vădit neîntemeiate sau a procedurilor judiciare abuzive îndreptate împotriva persoanelor implicate în acțiuni de mobilizare publică), care recunoaște implicit și faptul că presa este cenzurată nu numai de stat, ci și prin instrumentalizarea justiției. Avem Digital Service Act, cu care luptăm împotriva dezinformării. Artificial Intelligence Act, regulamentul privind inteligența artificială, care reglementează controlul tehnologic asupra informației. Deci avem foarte multă reglementare europeană, unele la nivel de regulament, care nu trebuie transpus, ci doar aplicat. Și aici apare o problemă: ca să le aplici, trebuie o infrastructură specială, care trebuie creată.
Observ că ați ocolit cuvântul jurnalism și ați folosit termenul de „servicii mass-media”. De ce?
Este foarte important să se delimiteze această noțiune, ca să știm pe cine apără reglementările actuale. Jurisprudența CEDO a conturat niște modele funcționale de jurnalism. De exemplu, protecția surselor este o garanție a jurnalismului care apără jurnaliștii. Însă reglementările actuale au extins mult noțiunea de jurnalist, avem jurnalistul clasic, jurnalistul cetățean, avem bloggeri, avem influenceri. Totuși, nu sunt toți jurnaliști.
Care sunt criteriile?
Un model profesional tradițional spune că ești jurnalist dacă aparții unei instituții de presă. Al doilea mută accentul de la instituțiile de presă, poți fi jurnalist fără să fii angajat la o instituție de presă, dar îți asumi norme și practici ale profesiei, ca independența editorială, acuratețea, verificarea informației, responsabilitatea față de public, și răspunzi unor norme etice. Acesta este modelul profesional pe care l-a consacrat jurisprudența Convenției Europene a Drepturilor Omului. Un al treilea model funcțional mai nou și dominant acum definește jurnalismul prin funcția de informare publică privind chestiuni de interes general. Deci, contează foarte mult contextualizarea și verificarea informațiilor, facilitarea deciziilor autorităților către public. Cele trei modele practic se întrepătrund, pentru că fiecare dintre reglementările despre care am vorbit mai devreme pune accent pe un model sau altul.
Să înțelegem că orice influencer este protejat de reglementările europene prin extinderea definiției jurnalismului?
Ceea ce contează foarte mult este responsabilitatea jurnalistului pentru conținutul informațional pe care îl transmite. Ideea de responsabilitate este cea mai importantă. Regulamentul mass-media pune accent pe protecția surselor și aici este și o problemă foarte mare în justiție, fiindcă e o garanție a libertății presei. Regulamentul aduce o protecție extinsă a surselor, deci nu numai pentru jurnaliști, ci și pentru personalul tehnic, editorial etc. Totuși, nu orice influencer care vine cu informații în spațiul public este protejat în felul ăsta. Contează foarte mult responsabilitatea și respectarea unor norme de etică și a unor norme profesionale.
În România există Legea Audiovizualului, legile de funcționare a televiziunii și radioului public, Legea Agerpres, Legea 544 a accesului la informația publică, articolele 30 și 31 din Constituție etc. Ce lipsește în actuala configurație legislativă pentru garantarea libertății de exprimare?
Lipsește o lege împotriva hărțuirii prin mijloace judiciare a vocilor publice: jurnaliști, activiști. Legea anti-SLAPP, care ar trebui să transpună o directivă europeană, este în procedură legislativă, dar, așa cum este ea în momentul de față, nu ne ajută cu nimic, pentru că are foarte multe hibe. O primă hibă este că se aplică doar proceselor civile. Dar procesele sunt multiplicate. Procesul civil, apărarea reputației este factorul principal, dar procesele împotriva jurnaliștilor, activiștilor etc. se dispersează în multe feluri neacoperite de lege.
În considerentele directivei, se spune foarte clar că țările trebuie să o adapteze la specificul lor și să facă funcțională rațiunea acestei directive. Multe țări au făcut-o deja în proiectele lor de lege. Cum termenul de finalizare este 7 mai 2026, nicio țară în afară de Malta nu a adoptat încă legea. Dar sunt mai multe țări, cum sunt Belgia și Irlanda, care au extins domeniul de aplicare și la penal, și la administrativ, și la cauze interne, și la cauze transfrontaliere.
Cum i-ar ajuta pe jurnaliști și pe activiști o lege bună anti-SLAPP?
În primul rând, prin respingerea timpurie a cererilor abuzive, de tip SLAPP. Nu mai stai să aștepți ani la sfârșitul procesului, dacă există indicii clare că un proces este încadrabil la SLAPP, că este un proces îndreptat, abuziv, împotriva jurnalistului. Prin rambursarea integrală a cheltuielilor. Mulți ar spune că avem și acum abuz de drept, dar nu e la fel, pentru că abuzul de drept de acum se constată la sfârșitul procesului. În cazul SLAPP, procesul este pedeapsa în sine. Stresul, cheltuiala, nervii, asta e pedeapsa.
Spuneți deci că procesul în sine e pedeapsa…
Pe reclamanți adeseori nici nu-i interesează să câștige procesul. De multe ori îi interesează să hărțuiască jurnalistul până nu mai poate și să-l facă să tacă. Să nu mai poată financiar, să nu mai suporte psihic, să nu mai aibă timp. În zilele noastre s-a ajuns la instrumentalizarea justiției în scopul unor interese private. Mi se pare cea mai perversă formă de instrumentalizare a justiției. Când practic te folosești de instrumente juridice care ar trebui să apere drepturile, le folosești tocmai ca să le înfrângi.
Cum poate să constate un judecător că e vorba de un caz de tip SLAPP? Care sunt indicatorii?
De exemplu, natura disproporționată a cererii. Cereri de un milion de euro sau de lei daune ca să sperie. E clar că n-o să-i obțină niciodată, și mai ales pentru despăgubiri materiale, nu morale, dar reclamantul cere ca să intimideze, să sperie. Un alt indicator este multiplicarea procedurilor: mai multe plângeri, în diverse feluri. Toate sunt acțiuni de intimidare, hărțuire. Apoi utilizarea cu rea-credință a tehnicilor, a procedurilor judiciare, amânări etc. Ca să producă tensiune. Pentru că, repet, pedeapsa avută în vedere constă în durata și costurile procesului. Directiva aduce niște remedii în sensul ăsta.
Dacă legea anti-SLAPP nu este votată până la termenul de 7 mai 2026 ce se întâmplă?
România ar putea să intre în procedură de infringement. Dar depinde și de noi, de breasla jurnaliștilor care ar trebui să fie mai activă, să împingă legea. Cred că jurnaliștii din țara noastră nu sunt destul de conștienți nici de beneficiile Regulamentului Mass-media (EMFA), care i-ar ajuta enorm. De exemplu, trebuie creată o autoritate de reglementare care să monitorizeze toate garanțiile pe care le oferă legile. Și aici există un termen de implementare: 8 august, cred. Ministerul Culturii este responsabil, dar nu s-a avansat deloc.
