Pe aceeași temă
Înăuntru erau cele două proiectoare pe film de 35 mm, fabricate de IOR. Atunci i-a venit ideea să facă un muzeu, care s-a deschis în 2014, fiind dedicat cineaștilor amatori, oameni pasionați care făceau filme în cadrul cinecluburilor din fabricile industriale ale orașului.
Așa a apărut Muzeul Cineastului Amator – MCA, primul micro-muzeu independent din Reșița, care a crescut în timp, nu doar ca poveste, ci și fizic: s-au adunat camere de filmat și fotografiat, proiectoare, aparate pentru editat filmul, echipamente de developare – toate folosite de amatorii de film ai Reșiței și nu numai. Din 2016 a început și partea de digitalizare – scanarea de negative din arhive locale și naționale, iar Andrei a început să transfere filmele de pe peliculă, ca să nu se piardă definitiv. În paralel, aici se țin workshopuri dedicate lucrului cu pelicula, unde participanții pot învăța despre filmare, developare și montaj pe film clasic, analog.
Pe lângă rolul expozițional, muzeul funcționează astăzi și ca un spațiu dedicat arhivării și conservării memoriei vizuale. Am adunat o arhivă extinsă și în continuă creștere, care include filme transferate de pe peliculă – nu doar din Reșița sau zona Banatului, ci din întreaga țară. De asemenea, avem mii de fotografii scanate, fie după printuri vechi, fie după negative și diapozitive, multe dintre ele provenind din arhive personale sau instituționale. Ne dorim ca această arhivă să fie accesibilă publicului larg, iar o parte din materiale sunt deja disponibile online, pe platforma dedicată: muzeulvirtualresita.ro. Continuăm să primim materiale pentru digitalizare, atât timp cât acestea pot fi publicate (cu excluderea celor cu caracter strict personal sau familial), precum și obiecte care pot completa colecția muzeului – camere de filmat sau fotografiat, proiectoare, echipamente și alte dispozitive analogice.
În 2021, un an simbolic pentru Reșița – 250 de ani de industrie, de la aprinderea primelor focuri industriale în 1771 – Andrei a mers la compania TMK (actualmente Artrom Steel Tubes), proprietara fostului Combinat Siderurgic, și a propus un parteneriat: deschiderea unui spațiu muzeal în Vila de Protocol CSR, cu expoziții lunare de fotografie industrială. Spațiul, botezat între timp „Salonul de Artă și Industrie”, s-a extins constant, deschizând mai multe încăperi. A devenit un loc viu, deschis pentru vernisaje, lansări de carte, ateliere, proiecții și alte tipuri de evenimente culturale.
Ne bucurăm de colaborarea cu uzina, prin care am avut acces în spațiile vechi ale combinatului, reușind să recuperăm zeci de piese ce au fost integrate în expozițiile noastre. Cele mai remarcabile sunt machetele istorice ale unui furnal și ale unui funicular industrial, dar și o arhivă de negative pe sticlă, în care se poate observa munca de laborator – mostre metalice examinate la microscop pentru a le analiza compoziția. Aceste imagini aduc o altă față a industriei în prim-plan: precizia, știința și cercetarea din spatele producției.
Vrem ca Salonul să fie un spațiu deschis pentru oricine dorește să expună – fie că este vorba de lucrări de artă, fie de colecții personale. Nu dorim cereri formale sau bugete – ne dorim ca fiecare om să aibă, măcar o dată în viață, ocazia de a-și vedea lucrările într-o expoziție.
În 2023 a apărut MIC – Mociur Industrial Collection, probabil cel mai mic muzeu industrial din țară, amenajat într-un fost laborator dezafectat din singura clădire care a mai rămas din fosta platformă industrială Mociur. În trecut, aici se făcea turnare de precizie. Datorită lui Andrei, s-au salvat zeci de matrițe de lemn și metal, folosite pentru realizarea de piese industriale: motoare, roți, componente pentru UCMR. La MIC refacem, la scară mică, procesul de turnare, dar în aluminiu, inspirându-ne din tehnicile originale. Facem „fusăraie” experimentală, pentru a arăta vizitatorilor ce însemna, de fapt, munca în turnătorie și cum se lucra cu matrițele găsite chiar pe platformă.
În paralel, în 2019, din aceeași plăcere de a colecționa, a apărut și Muzeul Jocurilor Video – MJV. A fost amenajat într-o fostă spălătorie de cămin, aflată la subsol, care a fost complet reabilitată. Aici se găsesc console retro, cabinete arcade, joystickuri, casete, dischete și alte echipamente de gaming din anii ’80, ’90 și 2000. MJV este un spațiu interactiv: vizitatorii pot juca pe consolele originale și pot descoperi istoria jocurilor video. Organizăm și competiții de gaming, cu tematici diferite, în fiecare lună, care atrag pasionați de toate vârstele.
Toate aceste inițiative – MCA, MJV și Salonul de Artă și Industrie – participă anual la evenimentele „Noaptea Muzeelor” și „Noaptea Albă a Galeriilor”, deschizându-și porțile până târziu în noapte pentru vizitatori. Cu aceste ocazii, pregătim tururi speciale, colaborăm cu alte spații din oraș, pentru a crea un traseu cultural coerent, și organizăm chiar și tombole, în care cei care vizitează toate locațiile pot câștiga premii. Aducem împreună patrimoniul, comunitatea și jocul – pentru ca memoria orașului să rămână vie și accesibilă.
Ioana Ciolea este artist și manager cultural
Dan Perjovschi - O notă personală
Am întâlnit-o pe Ioana cu mai mulți ani în urmă, la Forum Apulum din Alba Iulia, în perioada lor de efervescență civică, numită CivicON, când adunau o mulțime de tineri la discuții și proiecte într-o casă amenajată de ei și întreținută de ei. De tineri. Toate la zi, toate pe fază. Te umpleai de energie.
Pe câțiva dintre actorii principali de atunci i-am reîntâlnit în alte locuri, dar cu aceeași determinare, Diana Filimon e acum bursier Ashoka și a făcut ca Gen Revista să devină pe YouTube, TikTok și Instagram principala sursă de contracarare a dezinformării în rândul tinerilor (în campania prezidențială lupta s-a dat clip cu clip), Ciprian Cucu e profesor universitar la Timișoara și deconstruiește acum în Revista 22 conspirațiile, manipulările și postadevărul suveraniștilor și extremiștilor. Ioana Ciolea a ajuns la Reșița implicată în multe proiecte Fundația Comunitară, Street delivery și mai ales Muzeele și Saloanele care păstrează și analizează un timp și o societate uitată.
Reșița este un oraș special. Revista 22 a găzduit câteva suplimente despre trecutul și revirimentul cultural actual al orașului. E cumva miraculos că, în locul unde ar fi trebuit să fie centrul disperării, cu industria grea oprită și ce a mai rămas din Combinat la o firmă rusească (exact când Rusia invada Ucraina), a devenit exact inversul. O primărie hotărâtă, niște consilieri cu viziune și o echipă capabilă să atragă fonduri europene, plus inițiative venite de jos în sus de la firul ierbii au schimbat fața orașului. Funicularul, pasarela spectaculoasă care trece peste oraș, este în proces arhitectural de a deveni un obiectiv turistic mondial și unic (imaginați-vă că mergeți la pas deasupra unui întreg oraș). Furnalul, o aglomerare industrială complexă, enormă și la fel de spectaculoasă, a fost recuperat în proprietatea statului și urmează să fie reconvertit cultural. Casa Pittner, prima scoală din oraș, a fost restaurată cu fonduri europene și e deja gazdă de expoziții și evenimente culturale. Și câte și mai câte... Pe mine m-a impresionat Asociația de voluntari Mansarda (și spiritul ei viu, Daniela Lupșan), care ne vizitaseră la Sibiu și la Timișoara. Și muzeul Banatului Montan (director Livia Magina), o construcție din anii '70, un soi de Guggenheim cubic unde din fiecare etaj vezi etajul de dedesubt, expuneri care se reflectă în expuneri... Și bineînțeles Dorinel Hotnogu, „vinovatul” principal, omul care m-a luat pe sus și m-a dus la Reșița, un om pasionat de cultură și în special artele vizuale, în toate formele ei, street art, performance, monument, intervenție, expoziție...
Dar poate cel mai rezilient nucleu e alcătuit din Andrei, Ioana (și colaboratorii lor). Păstrează restaurează și colecționează obiecte, mărturii și zeci de artefacte care țin de viețuirea anilor '50-'90. Dacă prinzi un tur ghidat al lui Andrei, unde fiecare lucru fușerit, adică cuțit cu mâner de plastic sau scrumieră de fontă, îți este explicat cu pasiune, unde fiecare rolă de film, aparat foto, afiș îți sunt povestite cu dragoste, nu ai cum să nu respecți omul și proiectul. Niște coclauri părăsite dintr-o clădire au devenit acum un soi de peșteră a lui Aladin, un labirint plin de minunății, iar „Salonul de artă și industrie” este o istorie întreagă de fontă și fier. Nimic spectaculos, nimic din care să dea pe spate presa și statisticile bazate pe consum cultural. Dar ceva esențial. Pentru oraș, dar și pentru cultura națională.
