De același autor
Zilele acestea, o reclamă se lăfăie pe la diverse posturi de televiziune: „Învăţământul universitar nu mai e ce a fost. Acum e mai bun“. Reclama provine de la acea pseudouniversitate numită „Spiru Haret“, care, după scandalul de acum doi ani, pare să fi renăscut ca pasărea Phoenix. O altă ştire ne informeză că, la Iaşi, Universitatea „Apollonia“ înscrie în anul I absolvenţi de liceu fără diplomă de bacalaureat, numai pe baza unei declaraţii notariale, cum că respectivii vor aduce mai târziu diploma (pe care acum desigur că nu o au şi nu se ştie dacă o vor avea.) Nu ştiu ce păzeşte Parchetul în această situaţie.
Exemplele acestea ne arată că „Bac-ul 2011“ e doar un început într-un proces îndelungat şi că, dacă MEC nu va acţiona decisiv şi curajos în continuare, s-ar putea să rămână o excepţie. Iar acţiunea trebuie realizată la toate nivelurile.
Aş vrea, mai întâi, să previn asupra unei erori care se face, adeseori, în ultimul timp: cumva, pentru a se scuza rezultatele slabe ale liceului şi chiar ale universităţilor, se spune că se studiază prea multă teorie, că sunt neglijate nevoile practice, ale pieţei muncii. Argumentul este valabil în anumite situaţii. O şcoală tehnică nu are nevoie de prea multă teorie. Altfel stau lucrurile la matematică sau la istorie. Absolvenţi de liceu sau studenţi în domeniul socio-uman care au carenţe uriaşe în ceea ce priveşte istoria universală, care nu izbutesc să construiască un argument, care nu ştiu cum să citească o carte de specialitate şi care, poate cel mai grav, nici nu sunt conştienţi că nu ştiu toate aceste lucruri şi încă multe altele nu pot avea pretenţia că li se cere prea multă teorie pentru a căpăta o diplomă, iar a-i încuraja să creadă aşa ceva înseamnă să se persiste în încurajarea imposturii şi a minciunii.
De fapt, lucrul fundamental este acesta: combaterea imposturii şi a minciunii la toate nivelurile. Trebuie pornit de la teza banală (pe care nimeni nu o combate explicit, dar foarte mulţi o nimicesc implicit prin relativizare) că nu toţi suntem la fel de buni la toate. Trebuie admis că există copii dotaţi la matematică sau la limbi străine, alţii dotaţi la sport, alţii la muzică etc. şi că pe unii, oricât i-ai umfla cu meditaţii, nu-i vei scoate studenţi autentici (decât poate la „Spiru Haret“ sau în alte locuri similare). Există elite naturale în toate domeniile şi ele trebuie respectate, încurajate şi admirate, nu descurajate prin corupţie, fraudă şi umflarea artificială a notelor. Tot ceea ce avantajează uniformizarea în învăţământ trebuie eliminat. De pildă, repartizarea computerizată a absolvenţilor de gimnaziu la licee pe baza notelor din timpul şcolarizării şi a examenului de capacitate încurajează umflarea notelor atât în mod direct, cât şi prin mijloace indirecte, precum meditaţiile cu propriii elevi. Mi se pare obligatoriu ca liceele autentice să reintroducă examenul de admitere pe care să-l organizeze cu o relativă libertate. Legea actuală permite acest lucru într-o anumită măsură – prea mică, cred. Nu e suficient să aduci camere de luat vederi la examenul de bacalaureat. Este necesar să se facă acelaşi lucru şi la examenul de capacitate, ca şi la diversele teste naţionale care se dau în timpul gimnaziului. Profesorii ai căror elevi obţin rezultate rele la aceste examene nu trebuie sancţionaţi, dacă se constată că le-au dat aceloraşi elevi note rele de-a lungul timpului şi că au informat familiile despre acest lucru. În schimb, trebuie sancţionaţi cei care le-au creat elevilor falsa impresie că ştiu. De multe ori, aici intervin presiunile (sau „atenţiile“) părinţilor, dar şi „întrecerea socialistă“ între diferitele inspectorate şi şcoli. În general, ideea moştenită din timpul comunismului că toţi trebuie „să treacă“, eventual şi cu note mari, este o catastrofă. Nu, nu toţi trebuie să treacă, aşa cum nu toţi trebuie să fie studenţi şi nu toţi doctoranzii trebuie să-şi ia doctoratul! În general, sistemul educativ trebuie conceput ca piramidal, iar piramida trebuie să aibă o pantă relativ importantă.
Ar trebui ca, de urgenţă, ministerul să comunice ce se va întâmpla cu aşa-zisele licee unde n-a trecut nimeni bacalaureatul din iulie 2011 sau unde procentul a fost foarte mic. Ele trebuie de urgenţă convertite în şcoli profesionale şi decis un plan de reorientare pentru elevi. E cazul ca cei care intră la liceu cu note de 2-3 să înveţe o meserie utilă în cei doi ani de şcolarizare obligatorie pe care îi mai au. Constatarea că, la 14-15 ani, un sfert dintre adolescenţi sunt „analfabeţi funcţionali“ nu mă miră. Este însă inadmisibil să întâlneşti astfel de tineri în liceu, ba chiar, aproape la acelaşi nivel, câţiva ani mai târziu, prin vreo facultate.
Este în curs procesul de evaluare a universităţilor. Există riscul ca acest proces – extrem de benefic în esenţă – să fie denaturat de evaluări cantitative ridicole, de o birocraţie tot mai sufocantă care aplică măsuri uniforme şi simpliste, ca şi de o rea informare şi comunicare. Aşa cum văd lucrurile acum, riscul major este acela că universităţile slabe (de stat sau private) vor ocoli cu abilitate depunctarea, înscriindu-se cu rezultate ştiinţifice deplorabile calitativ, dar de necontestat sub raportul criteriilor cantitative. Capacitatea naţională de a „şmecheri“ orice sistem pare infinită şi mă tem că nici ministrul, nici consilierii săi nu au luat-o suficient în calcul.
Este necesar, prin urmare, ca sistemul de selecţie să fie elitar şi corect, aplicat cu consecvenţă la toate nivelurile şi continuat cu perseverenţă în timp. El îi va determina atât pe elevi, cât şi pe părinţii lor să nu se mai mintă pe ei înşişi. Atunci când ţi se repetă, din copilărie, că tu eşti genial, dar că profesorul sau şcoala, sau „sistemul“, sau Băsescu te persecută din cine ştie ce motive obscure, nu ai şansa decât să devii un impostor profesionist.
Şi ajungem astfel la politicieni. Celebrul „pact pentru educaţie“ ar trebui reactualizat, iar politicienii – de la putere şi din opoziţie – ar trebui să se angajeze că vor continua reformele în curs, desigur, ameliorând ceea ce se cere ameliorat. Nu vreau să aflăm la toamnă, sau în vara lui 2012, sau în aceea a lui 2013, că supravegherea cu camere de luat vederi dăunează sănătăţii sau că Universitatea „Apollonia“ din Iaşi e mai bine cotată ştiinţific, în urma testării realizate de cei peste „200 de specialişti din ţară şi străinătate“, decât „Al.I. Cuza“ din acelaşi Iaşi. Dacă în domeniul economic există un FMI şi o UE care ne supraveghează şi dau unele garanţii împotriva unei alunecări pe panta populismului, în educaţie nu există aşa ceva. Aici suntem singuri cu noi înşine – mai exact, faţă în faţă cu prostia propriei iresponsabilităţi.
(n. red. Universitatea „Apollonia“ din Iaşi a anunţat că a renunţat la ideea înscrierii tinerilor fără diplome de bacalaureat, susţinând că aceasta a fost doar o „propunere pentru o generaţie necăjită“.)
Citeste si despre: invatamant universitar, inscriere fara diploma de bac, concurs de dosare, limbi straine, mijloace indirecte de verificare.
