De același autor
Doamnă Bianca Burța-Cernat, domnule Ovidiu Șimonca, cele trei pagini însumate în care răspundeți, în Observator Cultural, nr. 643, articolului meu din 22, ar presupune, drept replică analitică, să scriu o broșură. N-o voi face, așa că vă ofer acest răspuns sumar și foarte incomplet.
Protestați că vă consider mânați de ură, frustrare și rea-credință. Fie, nu e ură, nu-i frustrare, nu-i rea-credință. (Deși nu știu cum să calific unele scoateri din context ale analizelor mele.) E altceva însă, anume orbire. Aveți ochi, dar nu vedeți, sau vedeți, dar refuzați să înțelegeți. De aceea, „dialogul“ pe care îl propuneți seamănă cu cel care avea loc pe timpuri între intelectualii occidentali prosovietici și adversarii lor. Când aceștia din urmă arătau că în URSS există lagăre de concentrare, ceilalți replicau: bine, dar în Statele Unite, negrii sunt linșați!
Îngrijorarea generală
Las de-o parte, doamnă Burța-Cernat, calificarea programului dreptei ca „halucinație politică primejdioasă“. Dinspre stânga, unde vă plasați, el nu are cum să apară altfel. Să vorbim însă despre fapte și lucruri deja întâmplate. Aici metoda favorită a dvs., ambilor, este relativizarea și comparația nepotrivită.
De exemplu, domnule Șimonca, puneți, mi se pare mie, pe același plan plagiatul lui Victor Ponta și o anumită afirmație mai veche a lui Traian Băsescu, anume că nu va desemna un premier de la USL. De o parte, un fapt incontestabil; de partea cealaltă, o declarație infirmată între timp!
Sau: vi se pare comparabilă schimbarea expeditivă a Avocatului Poporului cu o presupusă lipsă de reacție a d-nei Monica Macovei față de „lista lui MRU“. Iarăși, de o parte, un fapt brut; de partea cealaltă (dacă lista e autentică), un simplu gest politic, în cel mai rău caz, prea „politic“.
D-na Burța-Cernat judecă asemănător: decizia irevocabilă a instanței cu privire la colaborarea cu Securitatea a lui Voiculescu e de același tip cu „bănuielile“ că și Băsescu ar fi colaborat! Pe de altă parte, ne reproșează că, aplicând standarde duble, am susținut referendumul pentru reducerea numărului de parlamentari și parlament unicameral, propus de președintele Băsescu în 2009 – act după dvs. nedemocratic –, iar acum am boicotat referendumul de demitere din această vară. Dar a fost referendumul din 2009 neconstituțional? A fost el ilegal? Câtuși de puțin. A fost demagogic? Poate. Populist? Să admitem. În schimb, ceea ce s-a întâmplat în vara aceasta a fost și anticonstituțional, și ilegal, iar după unii bine informați – d-na judecător Iulia Motoc în interviul din 22, de exemplu – a fost o tentativă de lovitură de stat. Va să zică, comparați un gest politic legal, fie și populist, cu o încercare de subminare a statului de drept, după care ne reproșați că tratăm partizan cele două referendumuri. Dar pentru Dumnezeu, sunt ele de pus în balanță? A, nu a fost încercare de lovitură de stat? Bine, dar ilegalități crase, forțări ale Constituției, ordonanțe de urgență abuzive, încercare expeditivă de a anihila prerogativele Curții, presiuni imense asupra judecătorilor acesteia, pentru a nu mai vorbi despre amenințarea cu moartea la adresa d-nei Aspazia Cojocaru, au fost? Curtea o spune, Comisia Europeană o spune, Barroso și Reding o spun, Comisia de la Veneția s-a sesizat și ea; o spun, diplomatic, și cancelariile germană, americană, britanică. Dvs. negați. Totuși, îngrijorarea generală nu vă preocupă? Credeți că GDS l-a chemat pe Philip Gordon la București? Că revista 22 și Angela Merkel s-au coordonat la un Bruderschaft să-l pleznească pe Ponta? Cum, reacția europeano-americană e „interesată“? Dar despre d-l Martin Schulz, liderul Parlamentului European și social-democrat, ce părere aveți? I-ați perceput stupoarea? Oare tot Băsescu, tot intelectualii „privilighenți“, tot „inflexibila“ Monica Macovei au mutat congresul Partidului Socialist European de la București la Bruxelles? V-ați consolat ușor că Franța, Spania și Italia n-au reacționat. Da, Franța a abdicat sub socialistul Hollande de la vocația apărării libertății, iar Spania și Italia au, pesemne, alte probleme. Pe de altă parte, nu „sfetnicii regelui soare“, cum scrieți, au făcut din România un paria în presa internațională prin articolele foarte critice din FAZ, Le Monde, El País etc., ci guvernul pe care, semnând scrisoarea d-nei Zoe Petre, l-ați cauționat, fie și fără a-l numi. Vă mândriți, ziceți, cu scrisoarea respectivă. Mândriți-vă, dar, în contextul dat, adevărurile ei sunt de tipul „în Statele Unite, negrii sunt linșați!“.
Listele electorale şi cedarea suveranităţii
Ne dojeniți, doamnă Burța-Cernat, pentru faptul că ne jucăm cu cifrele la diverse scrutinuri, preferându-le pe acelea care ne convin. Ați aflat, frunzărind un număr din 22 din 1992, că pe atunci erau aproape 16.500.000 de alegători în liste, în timp ce acum ar fi ajuns să fie 18.000.000, după care îmi reproșați că chestiunea nu mă preocupă, pentru că nu mi-ar „ieși suficient de rotundă argumentația“! (În treacăt fie zis, există cel puțin o explicație „normală“ pentru această creștere: îmbătrânirea populației.) „Lucrurile nu sunt deloc limpezi“ cu listele electorale, spuneți? Dar cine a organizat fuga-fuguța referendumul? „Fantoșa macabră“ (Băsescu)? Bubulii lui Pavel Coruț? Nu, ci însuși guvernul USL. El a alcătuit listele prin centralizarea la Ministerul de Interne a unor date în majoritate de la primarii USL nou-aleși. Așa că lui reproșați-i că n-a studiat arhiva revistei 22, nu nouă! Apoi, când, în pofida fraudelor, nu s-a făcut cvorumul, cine a încercat să modifice retroactiv cifrele, prin „mini-recensăminte“ etc.? Iarăși guvernul României. Cine a calificat aceste încercări ca aparținând unui „grup infracțional organizat“? Oare „fantoșa macabră“? Nu, ci un secretar de stat de la Interne. Cine a demisionat din guvernul USL, deoarece nu a dorit „să-și petreacă bătrânețea la pușcărie“? Liiceanu, Patapievici, Cornea? Nu, ci ministrul Ioan Rus.
Mă îngrozește în fine, doamnă Cernat, că, pentru dvs., problema cedării de suveranitate către UE se mai poate supune discuției. „Gravă“ sau nu, ea este, din fericire, deja tranșată și doar dimensiunea ei exactă se mai poate preciza. Cum de nu înțelegeți că, în absența mecanismelor de control al UE, guvernul Ponta&Antonescu s-ar fi ghidat după „cursul scurt“ de guvernare semnat cu colonelul Dogaru? Cum puteți fi atât de lipsită de instinctul pericolului care ne-a amenințat vara asta pe toți și care poate oricând să revină? Mai ales că tocmai noi, intelectualii critici (indiferent de opțiune), vom fi primele victime!
Teamă mi-e însă că nu voi învinge orbirea dvs. și a amicilor dvs. de idei cu asemenea argumente. Acceptați atunci ca desert măcar o mică parabolă.
Gâștele Capitoliului
Pe când, la anul 410, Alaric se apropia de Roma în fruntea hoardelor sale de goţi, gâștele Capitoliului (sau mai curând stră-strănepoatele celebrelor gâște care, prin gălăgia lor, salvaseră cândva Orașul de gali) se încurajau de zor una pe alta, zicând:
- Nu va îndrăzni nemernicul să atace Orașul Etern! Strălucirea orbitoare a istoriei acestuia face mult mai mult decât toate armatele romane la un loc (care, ce-i drept, nu mai există).
- Absolut! Dar dacă chiar va îndrăzni barbarul în neghiobia lui, va fi nimicit de îndată, răpus de trăznetele lui Iupiter, care, auzindu-ne protestul vehement, nu va îngădui sfidarea adusă civilizației și sfintelor altare. Ce sunt acești goți față de galii din vechime? Ori față de puni? Un nimic!
- Fiți liniștite deci, suratelor gâște: orice ar fi, va triumfa rațiunea! De partea noastră sunt gâgâitul și toți zeii!
... Ba a îndrăznit barbarul și nemernicul: a cucerit Roma îndată, a ars-o și seara și-a ospătat goții cu gâscă friptă.
Nu puțini au trăit, de-a lungul timpului, o experiență asemănătoare din cauza iluziilor despre forța civilizației, despre mersul ireversibil al Istoriei, despre rațiunea-care-triumfă-până-la-urmă, sau Dumnezeu-care-nu-va-îngădui-sfidarea. Și au constatat, pe speze proprii, că Istoria nu e ireversibilă, viața nu-i rațională, că Dumnezeu s-a inspirat de la Diavol și că civilizația se risipește ca un gâgâit de gâscă. //
