Gorbaciov și noi

Trebuie să-i fim recunoscători lui Gorbaciov, indiferent de scopurile reale pe care le-ar fi avut.

Andrei Cornea 06.09.2022

De același autor

Pentru noi, românii, Mihail Gorbaciov deșteaptă amintiri amestecate. Pe de o parte, nu putem să nu recunoaștem că fără ale sale perestroika și glasnost din anii ‘80, fără denunțarea explicită a „doctrinei Brejnev” și, în general, fără presiunile exercitate asupra liderilor din Est pentru a renunța la socialismul dogmatic, revoluțiile din 1989, inclusiv cea din România, ar fi fost imposibile. Nu putem uita felul cum, în anii aceia, priveam cu uluire și speranță la reformele din URSS într-o vreme când rigiditatea regimului Ceaușescu devenise insuportabilă, nu putem uita cum ascultam cu încordare la Europa Liberă relatări despre întâlnirile lui Gorbaciov cu liderii occidentali, care puneau capăt Războiului Rece și, apoi, în a doua parte a lui 1989, când auzeam despre tot mai precipitata desfășurare a evenimentelor revoluționare în Ungaria, Polonia, Germania de Est, Cehoslovacia. Sigur, Gorbaciov n-a dorit nici căderea imperiului sovietic, nici căderea comunismului; dar nici n-a încercat să le împiedice trimițând tancurile, când încă putea, așa cum făcuseră predecesorii săi în 1953 (Berlin), 1956 (Budapesta), 1968 (Praga). Unii – în Rusia, mai ales – numesc această atitudine slăbiciune. Noi nu putem s-o numim altfel decât luciditate și umanitate. A fost desigur un utopist, dar mai curând din specia lui Don Quijote decât din aceea a lui Lenin.

Pe de altă parte, numele lui Gorbaciov este încă sinonim într-o parte a publicului românesc cu „revoluția eșuată” sau „furată” – altfel zis, cu ezitările lui Ion Iliescu și ale FSN-ului de a renunța la „neocomunism” și „socialism cu față umană”, optând decisiv și rapid pentru o democrație parlamentară și o economie capitalistă. Câte nu s-au spus pe timpuri despre relația presupus privilegiată dintre Gorbaciov și conducătorul FSN, Ion Iliescu! Sunt reale, desigur, ezitările lui Ion Iliescu de a introduce țara ferm în lumea occidentală, chiar incapacitatea lui un timp (până la puciul împotriva lui Gorbaciov din august 1991) de a evalua corect amploarea transformărilor pe care le cunoștea Europa de Est, cât și imensa șansă istorică pe care o trăia aceasta. Dar au aceste ezitări o legătură directă cu Gorbaciov, eventual cu presiunile pe care acesta le-ar fi exercitat asupra Bucureștiului? Mă îndoiesc, deși chiar Thierry Wolton, într-un recent interviu, susține că planul de reformare a socialismului al lui Gorbaciov ar fi reușit numai în România.

Avem puternica tendință de a găsi mereu alți vinovați, în afară de noi înșine. E omenesc, dar întristător și păgubos. De fapt, ezitarea reformistă din anii ‘90, ba chiar antioccidentalismul manifestat atât de virulent în anumite momente în România au drept sursă, după părerea mea, ambivalențele și ezitările unei mari părți a poporului român. În acele timpuri, și chiar mai târziu, numai un segment minoritar al națiunii dorea cu adevărat reformele și înțelegea viziunea occidentală despre lume. Decenii de îndoctrinare național-comunistă, dar și teama de noi responsabilități, incertitudinile legate de viitor i-au făcut pe majoritatea să opteze politic pentru o figură paternă, existând mai curând „pentru liniștea noastră”, precum Ion Iliescu. Acesta s-a menținut la putere nu fiindcă ar fi fost proptit de Gorbaciov în urma unor obscure tratative de la Malta – așa cum ne plăcea să credem unora dintre noi – ci fiindcă a câștigat detașat în alegeri și fiindcă segmentul reformist din societate era foarte minoritar, în plus și dezorientat, lipsit de unitate și adesea chiar de inteligență politică. Ce i se poate reproșa lui Iliescu nu este că ar fi lucrat obedient la ordinele lui Gorbaciov sau ale KGB-ului, ci că a ascultat prea obedient ceea ce-i spuneau sociologii și sondajele despre mentalitatea majoritară. Obsedat, ca aproape toți politicienii, să păstreze puterea cât mai mult timp, a uitat și el, ca și atâția alții, că un om de stat autentic o ia înaintea majorității și e cel care îi ghidează pe ceilalți, nu care se ia după ei. Am pierdut timp prețios și am ratat multe oportunități majore, într-un moment când istoria își croia încă drumul, iar formele sociale păstrau o anumită maleabilitate.

Trebuie să-i fim recunoscători lui Gorbaciov, indiferent de scopurile reale pe care le-ar fi avut. Cât despre reforma noastră bâlbâită și niciodată terminată, adesea împotmolită în birocrație și ineficiență, să-i căutăm sursa în noi înșine, nu în diverse „forțe oculte”, inspirate ori nu de azi defunctul Mihail Sergheevici. //

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: redactia@revista22.ro

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2022 Revista 22