De același autor
Dacă regele Mihai ar fi fost invitat în Parlamentul României în 1998, să zicem, de Constantinescu și guvernele sale (ceea ce nu s-a întîmplat, deși ocazii ar mai fi fost) toți pesediștii, plus cei migrați între timp la alte partide ar fi lipsit demonstrativ. Vadim Tudor ar fi făcut spume la gură și ar încercat poate chiar să oprească desfășurarea ședinței, așa cum a procedat la ședința de condamnare a comunismului. Iliescu, Văcăroiu, Năstase & Company ar fi vorbit tăios pe la televiziuni despre monarhie ca fiind o instituție depășită de istorie, ar fi invocat restauraționismul, pe „talibanii” țărăniști și pe cei care vor să-i aducă pe ”moșieri” etc. Bineînțeles că le-ar fi ținut isonul jurnaliști precum Cristian Tudor Popescu, Ion Cristoiu și atîția alții.
Pe 25 octombrie, 2011, Iliescu, Năstase, Văcăroiu plus tot „poporul PSD” au ascultat reculeși în parlament discursul regelui ca pe slujba la biserică. În schimb au lipsit președintele (aflat la Bruxelles), premierul (dus nu se știe unde), președinta Camerei (învoită și ea) și majoritatea membrilor guvernului, nu totuși (din fericire) și majoritatea parlamentarilor PDL. O obstinație demnă de multe cauze mai bune, o educație istorică falsificată în școala militară, dar mai ales o absolut inexplicabilă cecitate politică l-au determinat pe Traian Băsescu să cedeze opoziției inițiativa invitării și aniversării regelui și să apară în fața opiniei publice drept un ins resentimentar, incapabil de gentilețea datorată deopotrivă vîrstei și meritului. Măcar un mesaj de felicitare pentru împlinirea a 90 de ani ar fi putut adresa! N-a făcut-o.
Dacă regele ar mai putea veni în parlament peste încă 10 ani (ceea ce i-o dorim), sunt convins că, de astă dată, Traian Băsescu ar ședea cuminte printre invitați, alături de Iliescu, Constantinescu, Năstase sau Boc. Ar aplauda și apoi ar vorbi sfătos la televiziuni, precum a făcut-o azi Iliescu, cel care, în 1990, punea poliția să-l fugărească pe rege aflat într-un automobil în drum spre Pitești. S-ar referi și el la demnitate, unitate, națiune, eroi. Ar evoca istoria, prezentă în persoana regelui. Dar oare ar învăța probabil, cu acestă ocazie, vreo lecție de istorie autentică? Dar ceilalți – Iliescu, Năstase, Constantinescu etc. – oare ei au învățat ceva din ziua de azi?
Desigur, regele a binemeritat de la istorie pentru actul de la 23 august (răsturnarea fascismului) și pentru încercarea ulterioară de a rezista comunizării. Nu e subiectul acestor cîteva rînduri. Dar poate, într-un fel, el binemerită de la noi toți și pentru faptul în sine că a supraviețuit suficient: astfel, prin comparație cu statura sa morală simplă și nobilă, prezentă în fundalul vieții publice de atîtea zeci de ani, ipocrizia atîtor rînduri de politicieni din toate generațiile, apărînd încă și mai mizerabilă, are șansa – cine știe? – să păcălească pe mai puțini.
