Iluzia voluntaristă

Guvernele, ca și electoratele, au nevoie în momente critice de țapi ispășitori.

Andrei Cornea 22.01.2019

De același autor

Foarte mulți oameni și, ceea ce-i mai grav, un număr considerabil de oameni politici de pretutindeni (ai noștri se includ cu asupra de măsură) par să fi ignorat și să ignore foarte multe dintre adevărurile și legile economiei. Faptul are consecințe neplăcute, adesea grave. Motivul principal stă, cred eu, în câteva particularități ale acestor adevăruri și legi.

Mai întâi, multe dintre ele sunt contraintuitive. Un exemplu clasic este cunoscuta „lege a lui Gresham“: dacă pe o piață circulă două monede, moneda mai rea tinde s-o elimine din circulație pe cea mai bună. De asemenea, e contraintuitiv să accepți că valoarea de piață a bunurilor e cu totul altceva decât prețul lor de cost. Neînțelegându-se acest adevăr, s-a născut celebra și falsa „lege a valorii“ a lui Karl Marx, potrivit căreia valoarea bunurilor este dată de munca „socialmente necesară“ pentru producerea lor. Deși ne folosim mereu de bani-bancnote (ba chiar electronici), e destul de dificil să înțelegem pe deplin cum e cu putință ca niște simple hârtii să aibă atâta valoare. Mai mult, ne e greu să înțelegem intuitiv cum e cu putință ca o companie listată la bursă să câștige sau să piardă într-o zi milioane sau chiar miliarde, fără a se întâmpla nimic în compania respectivă, fără a primi sau a adăuga ceva material. Și fiindcă înțelegem greu intuitiv așa ceva, avem impresia că e ceva „necurat“ la mijloc. Mulți oameni care își țin economiile la bancă nu știu că de fapt banii lor nu se află la bancă, ci în circulație, și cred că ar fi destul de îngrijorați s-o afle.

Multe, dacă nu chiar toate adevărurile contraintuitive ale economiei pleacă, cred eu, de la faptul că, pe de o parte, noi înșine suntem subiecții acestor legi (ele se realizează prin intermediul oamenilor), dar, pe de altă parte, ele au mult din obiectivitatea legilor naturii. Într-adevăr, noi trăim cu iluzia că ceea ce noi înșine „facem“ putem și controla decisiv. În cazul bunurilor materiale, această iluzie voluntaristă este mai mult sau mai puțin adevărată. Dar, odată ce trecem în domeniul bunurilor cu o puternică încărcătură simbolică (și economia utilizează predilect astfel de bunuri simbolice, precum banii, brandurile, valorile pe bursă, creditul etc.), lucrurile se schimbă. Într-adevăr, deși oamenii au inventat cumva economia cu instrumentele ei, totuși putem controla numai în mică măsură efectele, mai ales atunci când guvernele acționează în spirit voluntarist. Exemplu clasic, mereu repetat: un guvern vrea să-și mărească veniturile. Decide să acționeze în baza iluziei voluntariste, presupunând că stăpânește economia țării. Mărește cantitatea de bani pe piață, eventual – precum guvernul nostru PSD-ALDE – mărind fără discernământ salariul minim și alte salarii din domeniul bugetar – ceea ce urmează să aducă și impozite mărite. Or, se constată că destul de repede moneda națională se depreciază în raport cu alte valute și că se instalează inflația, care erodează veniturile abia mărite. Nemulțumit, guvernul continuă să procedeze voluntarist și presupune că „vina“ aparține corporațiilor sau băncilor pe care decide să le taxeze suplimentar. Rezultatul va fi o micșorare a creditării, o fugă a capitalurilor și, în general, un declin economic. Ce-i drept, aceste consecințe nu au loc imediat și faptul este din nou o cauză pentru caracterul contraintuitiv al adevărurilor economice. Dacă legea gravitației acționează instantaneu și un corp nesusținut cade îndată ce i se dă drumul, legile economice acționează cu un anumit recul; economia nu „cade“ imediat ca urmare a acțiunilor eronate, efectul nu urmează nemijlocit cauzei și de aceea guvernele și oamenii în general pot merge până la a nega cauzalitatea respectivă, atunci când ea nu le convine.

Mai există și o altă iluzie în economie: când lucrurile merg rău în economie, suntem tentați să aruncăm răspunderea asupra unor oameni sau entități concrete - anumite bănci, anumite corporații, anumiți oameni de afaceri, anumiți politicieni. E mult mai greu de acceptat faptul că există cicluri economice obiective, care determină ca perioadele de criză să revină periodic, aproape indiferent de răspunderea individuală a anumitor entități. (Aceasta nu e o invitație la fatalism, ci o invitație la prudență în acțiune, la moderație și luciditate.) Guvernele, ca și electoratele, au nevoie, în momente critice, de țapi ispășitori și aceștia nu pot fi recrutați punând la stâlpul infamiei „ciclurile Kondratiev“. Remarcabil este însă că desemnarea „vinovaților“ și măsurile voluntariste luate cu această ocazie în general nu înlătură criza, ci chiar o agravează. De exemplu, un guvern care, speriat de inflație, impune prețuri fixe în anumite domenii – în energie, cum vrea să facă al nostru – va crea o criză energetică, fiind obligat să recurgă la importuri scumpe, ceea ce va dezechilibra balanța de plăți pe care, pentru a o reechilibra, va trebui să se împrumute. Consecința va fi, printre altele, slăbirea în continuare a monedei naționale și accentuarea inflației.

Dar guvernele pretind în aceste cazuri, ca și în multe altele, că „sunt în control“. Iar populația, în mare parte, crede în această iluzie voluntaristă, ba chiar cere ca guvernele să controleze prețurile, să mărească salariile și beneficiile sociale, să oblige băncile să limiteze dobânzile la credite sau să creeze locuri de muncă. Iar când lucrurile nu se întâmplă așa cum se speră, ea crede în țapii ispășitori desemnați de guverne sau de lideri populiști, fiind gata să-i sacrifice pe „vinovați“ pe „altarele“ demagogiei, așa cum în alte timpuri îi sacrifica pe altarele zeilor.

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: [email protected]

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2024 Revista 22