Imi pare rau

Il critic fiindca, brusc cuprins de frica, a renuntat la bunul sau cel mai de pret:  ethos-ul jocului riscant, dar deloc absurd, pe marginea prapastiei pe care in mod irevocabil il castiga.

A facut bine Traian Basescu renuntand sa mai demisioneze pentru a provoca ale­geri prezidentiale anticipate, dupa ce se angajase public ca o va face, imediat dupa suspendare? Probabil ca da, la primul nivel cel putin. A corectat cu o mis­ca­re prudenta o initiativa periculoasa, o eroare de judecata, o pripeala. A mizat pe siguranta, si nu pe risc. Iar daca s-a contrazis, nu e deloc primul om politic care procedeaza astfel. Circumstantele erau suficiente, iar inversunarea coalitiei antiprezidentiale, ce pare in stare de orice, autorizeaza orice mijloace prin care intentiile ei ar putea fi anihilate. Publicul uita repede si istoria nu se face cu gesturi nobile, ci cu actiuni utile. Si astfel de argu­mente pot continua.

In ceea ce ma priveste, recunoscand va­loarea relativa a acestora, cred ca Traian Basescu a ratat sansa de a face istorie mare. A ramas si el, ca si multi alti po­liticieni de la noi, in minorat. Chiar daca e net mai bun decat Tariceanu, Geoa­­na etc., nu e totusi de alta categorie. Lemnul din care e facut nu e putred ca al adversarilor sai, dar nu e totusi lipsit de crapaturi adanci.

 Desigur, s-ar putea invoca aici valoarea etica si frumusetea morala a promisiunilor publice respectate in conditii adverse, dar mai ales valoarea gesturilor eroice, care, chiar si atunci cand duc la con­secinte imprevizibile si chiar tragice, au salvat state si au schimbat vietile oamenilor. Dar n-am sa discut gestul lui Traian Basescu cu  Vietile paralele ale lui Plutarh in mana, nici cu aforismele lui Nietzsche, nici recitind Memoriile lui Churchill. Nu vreau sa-i reprosez lipsa per­spectivei maretiei, a constiintei unei misiuni istorice ori absenta ethos-ului tragico-eroic, ci simplul deficit de judecata practica si de sange rece, mintea obnubilata brusc de panica si de soaptele unor consilieri si sustinatori mediocri, bolnavi de miopie politica cronica.

 Planul initial era ingenios si stralucit: demisia pentru a provoca alegeri plasa coalitia antiprezidentiala pe picior gresit, ea fiind incapabila sa opuna in trei luni un adversar de talia lui Traian Basescu, mai ales in conditiile in care lapidarea sa simbolica in parlament i-a atras o imensa simpatie populara. Desigur, trei luni sunt mai mult decat una singura, dar si a-ti spul­bera adversarii la vot e considerabil mai mult in termeni de legitimitate simbolica decat a reveni in urma unui referendum pe care il poti castiga aproape chiar fara sa participi. Tocmai riscul - rational, bine calculat - al alegerilor, in raport cu cer­titudinea vida a referendumului, l-ar fi facut pe Basescu revenit la Cotroceni cu mult mai puternic. Mai ales ca decizia  Curtii Constitutionale recunoaste acum ex­plicit principiul "presedintelui activ". E greu de crezut ca, in aceste conditii, coa­litia antiprezidentiala nu ar fi inceput sa se destrame din tot felul de motive, dar si pentru ca hienele adulmeca mirosul cadavrelor; iar domnii Geoana si Tariceanu si grupul lor de apropiati, incapabili sa faca fata unei confruntari cu electoratul, ar fi inceput sa semene cu niste cadavre politice. Intr-o astfel de situatie, si mai ales dupa o infrangere usturatoare, previzibila, in alegerile europene din toamna, probabil ca cel putin o mare parte dintre liberali ar fi migrat la PLD, conducerea Ta­riceanu ar fi fost data peste cap, iar perspectiva pentru PD si PLD de a invinge decisiv in alegerile din 2008 ar fi fost foarte verosimila. Caci liderii "anti-Ba­ses­cu" pot, eventual, minimiza pagubele unei reveniri a lui Basescu suspendat de parlament printr-un referendum cu probabila participare redusa, dar nu ar putea face fata unei reveniri in urma unor alegeri in care ei ori nu ar fi candidat de frica, ori ar fi pierdut, ori ar fi desemnat un om de paie care sa fie sacrificat in locul lor.

 In fata acestei situatii aproape disperate, coalitia PSD-PNL a recurs la singura arma de care dispunea: diversiunea si intoxicarea mediatica. S-au lansat din toate partile zvonuri - imediat dezmintite in doi peri de cei in drept (ceea ce a amplificat suspiciunile) - despre o schimbare a  Legii electorale, despre o schimbare a Constitutiei sau despre iminenta arestare a lui Basescu. Zvonurile erau grotesti, dar ele au fost crezute de PD si PLD, care l-au convins pe presedinte sa-si schimbe planul. De ce? Probabil ca din teama ca ceva din ele ar putea fi adevarat. Inversunarea oarba a coalitiei antipre­zi­den­tiale e reala, iar visele ei de a-l elimina din viata politica pe Traian Basescu pot fi luate in serios. Si totusi, nici privarea cetateanului Basescu de drepturile electorale - ceea ce pare a presupune schim­barea Constitutiei -, nici alte masuri, inclusiv arestarea, nu par nici plauzibile, nici posibil sa fie puse in practica in numai trei luni de zile, din diferite motive, de pilda, pentru ca nici un proces serios din România, cu epuizarea tuturor nivelelor si cailor de atac, nu se poate termina cu o sentinta definitiva in acest timp ridicol de scurt (daca se poate termina inainte de prescriere!). Iar modificarea Constitu­tiei necesita un referendum care ar esua aproape sigur, in conditiile de fata. In schimb, sicanarea prin justitie a mai multor membri si lideri PD era mai plauzibila. Iar trei luni dureaza mai mult decat una singura. Asadar, nu sustin ca nu existau riscuri, poate chiar serioase, dar cred ca ele nu erau deloc atat de grave si iminente incat sa autorizeze o schimbare de atitudine in privinta demisiei. Si mai e ceva: in cazul in care coalitia antipre­zi­den­tiala voia sa schimbe regulile jocului chiar in timpul jocului spre a-l elimina pe Basescu, de ce si-ar fi anuntat intentiile malefice inainte de epuizarea procedurilor suspendarii, si nu dupa aceasta, cand, odata demisionat, Basescu nu ar mai fi avut nici o optiune? Iar daca mi se va spune ca, prevenindu-l pe Basescu, voiau sa evite un mare scandal national si international, inseamna ca se admite ca se temeau ei insisi de un astfel de scandal; asadar, aveau un punct nevralgic unde puteau fi loviti!

Pe scurt, PSD-PNL si-au prins in cursa adversarii prea slabi de inger, care l-au convins pe Basescu sa renunte la demisie.

 Si daca, totusi, intentiile erau reale si nu o cacealma? Oricat de greu, ticalos si arbitrar e sa schimbi regulile in timpul jocului, ce se intampla daca "baietii" ar fi facut-o? Ei bine, zic eu, merita riscul. Ba­ses­cu ar fi avut de partea lui 70% din popu­latie, printre care intelectuali, societate civila, cu influenta lor considerabila si verificata in crearea imaginii României in strainatate; presa, chiar si cea ostila pre­sedintelui, ar fi fost obligata sa condamne masura abuziva, contrara statutului de drept, indreptata asupra unui om pe care  Curtea Constitutionala nu l-a gasit vinovat practic de nimic. Cred ca nici UE nu ar fi ramas pasiva, nu neaparat din simpatie pentru Basescu, dar ingrijorata de "ucrainizarea" României. In final, tot s-ar fi votat - alegeri prezidentiale, alegeri europene, alegeri legislative -, coalitia PSD-PNL-PC-PRM ar fi suferit o in­­fran­ge­re zdrobitoare, iar PNL ar fi impartasit soarta PNTCD. E adevarat insa ca, pentru a se ajunge aici, ar fi fost nevoie de rab­dare, mult curaj, determinare clara, lupta de gherila, capacitatea de a sacrifica unele mici avantaje apropiate pentru unele mari, dar indepartate si nu foarte sigure. Liderii PD si PLD nu pareau prea dispusi la un astfel de efort prelungit. Ar fi fost nevoie mai ales de curajul unui ade­varat om de stat. Un curaj pe care numai Traian Basescu il putea arata si pe care il putea inspira si altora. Dar pe care nu l-a aratat.

 Sa fiu bine inteles: nu in numele unor principii etice il critic pe presedinte pentru faptul in sine ca s-a razgandit de a demisiona. Las asta in seama naivilor care mai cred ca etica si politica stau pe ace­lasi raft, desi sunt 500 de ani de cand Ma­chiavelli le-a asezat separat. Il critic pentru ca n-a avut un suflet destul de mare, capabil sa mearga neclintit inainte, ur­man­du-si propria decizie rationala si justa. Il critic fiindca, brusc cuprins de frica, a renuntat la bunul sau cel mai de pret:  ethos-ul jocului riscant, dar deloc absurd, pe marginea prapastiei pe care in mod irevocabil il castiga. De fapt, nici macar nu-l critic. A facut omul ceea ce a putut, si a facut destul: nu-i putin lucru sa fii cel mai popular om politic din Romania si, totodata, sa-ti ridici impotriva trei sferturi din parlament. Doar ca imi pare rau.