De același autor
Paradisul unora e, adesea, iadul celorlalți sau seamănă bine cu el și viceversa.
Nu demult, un prieten a postat pe Facebook o poză ilustrând interiorul unei mari biblioteci din Vest: numai rafturi cu cărți cât vezi cu ochii, etajate frumos până la tavanul înalt, boltit. Dedesubt, respectivul a scris: „acesta este paradisul“. Persoana e, bineînțeles, un intelectual decadent, un șoarece de bibliotecă, un incapabil să trăiască „realitatea“ zilelor noastre și care speră că va fi compensat „dincolo“ printre cărți demodate... Empatizând, îi dorim, când va fi să fie, lectură plăcută și eternă.
Nu e de mirare, firește, că „dincolo“ ni se înfățișează drept o împlinire cu asupră de măsură a ceea ce suferim că ne lipsește aici: de exemplu, pentru cei care au scris Biblia – păstori ducându-și viața într-o climă aridă și caldă – paradisul e o oază răcoroasă la „loc de verdeață“, udată de izvoare și umbrită de pomi roditori sub care ei zac, în timp ce oile le pasc pe imaș. Acestui cadru idilic de bază musulmanii i-au adăugat munții de pilaf și bine cunoscutele și etern feciorelnicele hurii. Ferească Dumnezeu însă ca pe nordicii vikingi să-i trimiți, după o moarte eroică, pe o pășune alături de oi: asta ar fi fost pentru ei Iadul și ar însemna că dispeceratul ceresc e defect. Paradisul lor era Valhalla – o sală încălzită de un cămin uriaș în care troznesc în foc bușteni; în mijloc e o masă lungă la care eroii devorează fără răgaz friptane și înghit infinite beri, în timp ce afară domnește un ger năpraznic și fără sfârșit. Iar huriile sunt înlocuite de blondele valkyrii...
De aici o observație importantă: paradisul unora e, adesea, iadul celorlalți sau seamănă bine cu el și viceversa. Pentru omul Bibliei, Iadul e un cuptor încins, Gheena, dimpotrivă, pentru omul Nordului – el e un frig strașnic. Cât despre omul Dâmboviței, să dăm un exemplu convingător și în ceea ce-l privește: dacă va păcătui, Vanghelie riscă să ajungă locatar tocmai în imensa bibliotecă universitară despre care vorbeam și, vai de el!, acolo va fi „tremur și scrâșnirea dinților“!
Odată această demonstrație făcută, așadar, să ne întrebăm unde vor ajunge alți politicieni ai noștri, dacă Domnul se va îndura de ei - ceea ce și sperăm, deși nu avem certitudini. Avem ambiția să răspundem la întrebarea aceasta cu oarecare siguranță, măcar în unele cazuri.
Cu Crin e cel mai ușor: odată ajuns „dincolo“, încununat de merite și virtuți, i se va pune la dispoziție un pat imens; iar pe toate cearceafurile va sta scris cu litere frumos caligrafiate „jos Băsescu“!
Acesta, la rândul lui, când va trece de poarta Raiului, va fi făcut pe loc căpitan al unui vapor pe care va scrie „Biruința asupra tonomatelor“; vasul va fi mare cât China și Rusia la un loc – asta pe puțin. Și în paradisul lui vor fi hurii – sau valkyrii, dacă preferați – nu-i nevoie să precizăm cu cine vor semăna.
Becali – el va ajunge sigur în Rai, pravoslavnic cum e – va rămâne patronul Stelei. O „stea“ măreață însă, care va juca fotbal numai cu Cerul pe care îl va bate continuu cu minimum 20-0, până când heruvimii, ciudoși – îi vor face vânt jos, la Gheen(ce)a.
Dar „Dom’ profesor“? A, el are demult locul rezervat în Rai: o scriere apocrifă, dar demnă de încredere spune că, atunci când Adam și Eva au mâncat fructul oprit, nu doar șarpele, dar și varanul (varanidae komodoensis) era deja prin preajmă și că el i-a turnat Atotputernicului. De aia am rămas fără pomul vieții...
Ajungem, last but not least, la Ponta, Victor Ponta: oare cum va arăta paradisul lui, atunci când – emoționat – va intra acolo, săltat de subsuori de îngeri după o îndelungată și rodnică carieră politică? Vorba lui Sherlock Holmes: „e elementar, Watson!“: va fi exact la fel ca aici: tot cu el premier și cu ceea ce urmează și cunoașteți prea bine...
Cum așa, chiar nicio schimbare „acolo“? Pare de necrezut. Pe ce te bazezi?
Păi nu vă spusei că, de obicei, paradisul unuia e iadul celorlalți? //
