De același autor
Din pacate insa, marea problema a invatamantului universitar romanesc de azi nu sunt nici caminele delabrate si insuficiente, nici bursele mici, ci calitatea: slaba si in declin. Iar o indreptare nu este posibila nici cu marsuri, nici cu greve. Fireste, cunostintele mele in chestiune sunt limitate la cateva facultati cu profil umanistic si socio-politic din Bucuresti. Dar coroborand informatiile mele cu cele ale unor colegi din diferite alte domenii sau din alte centre universitare, concluzia pare a se impune cu destula generalitate: nivelul de cultura al studentilor, competenta lor, capacitatea lor de a utiliza inteligent si creativ ceea ce invata stau, de foarte multe ori, sub orice critica. Un indiciu si, deopotriva, o cauza: nu se mai citeste. In universitati, cartea s-a facut rara. S-a instalat cutuma ca din bibliografie nu se citesc decat paginile cerute de profesor - daca se citesc si acelea. A vedea un amfiteatru intreg notand cuvant cu cuvant cele rostite de profesor - inclusiv bancurile - este ceva comun. Degeaba le ceri studentilor (multi profesori nici macar nu o fac) sa puna intrebari, daca au neclaritati; foarte rar procedeaza astfel, fie pentru ca "le e rusine", fie pentru ca nici macar nu stiu ca nu stiu. Asa se face ca ignoranta si incultura se generalizeaza si, de pilda, la intrebarea ce este un "arabesc", nici unul din circa 70 de studenti de la Facultatea de Litere a Universitatii din Bucuresti, nu a avut un raspuns corect.
Foarte multi studenti, chiar din anii mai mari, nu stiu sa faca o dizertatie, sa scrie un referat, un articol, sa apere sau sa critice o teza pusa in discutie. (Dar nici destule cadre universitare nu stau bine la acest capitol!) Lucrarile lor scrise sunt adeseori hilare, de multe ori impardonabil de naive, si in cel mai bun caz, insipide. Notele pe care le primesc sunt oricum bune sau satisfacatoare, diferentiind putin sau deloc intre competente sau aptitudini foarte diferite, deoarece, in general, facultatile nu vor sa piarda locuri adesea bine platite. Acolo unde la admitere concurenta este mare, examenul a devenit adesea irelevant, iar unde concurenta este mica, examenul a fost pur si simplu desfiintat. Lucrarile de diploma tind sa fie mediocre in cel mai bun caz; problema este ca adesea sunt simple compilatii copiate din diferite surse. Plagiatul este la moda printre studenti, asa cum este si printre ministri, iar titlurile universitare au incetat sa mai aiba semnificatia pe care o merita, din moment ce chiar presedintele tarii are cuvinte de lauda pentru un medic care si-a obtinut titlul universitar in mod fraudulos.
Trebuie spus ca pentru acest declin nu poate fi acuzat numai ministerul sau guvernul, desi acestea au raspunderea lor. Autonomia universitara face ca universitatile si facultatile sa imparta vina acestei glisari spre mai rau: dorinta de a maximiza profiturile din taxe, un fel de adaptare falsa la asa-numitele cerinte ale pietii muncii au contribuit in ultimii ani la abandonarea unor standarde mai inalte - la facultatile si universitatile unde ele existau - sub motivul nemarturisit ca "trebuie sa ne orientam spre un invatamant pragmatic, adaptat actualelor nevoi". "Pragmatic" inseamna, pentru foarte multi studenti sau profesori, cateva abilitati tehnice, dar in rest s-a optat aproape constient pentru incultura si incompetenta profesionala, lipsa de formatie autentica, ceea ce se va vedea cu siguranta peste cativa ani, cand generatia respectiva va deveni din plin activa. Sa mai adaugam ca inflatia de universitati particulare, dar si numeroasele universitati de stat nou aparute dupa 1989 nu a determinat o competitie din care sa triumfe calitatea, ci numai o reducere a pretentiilor, astfel incat absolventii de liceu au ajuns sa opteze nu pentru ce-i mai bun, ci pentru ce-i mai usor.
Fireste, o mare vina o are invatamantul preuniversitar care, in pofida tuturor "reformelor" si a imaginii de gaunoasa autosatisfactie, continua sa fabrice absolventi uniformizati, inculti, inapti sa gandeasca independent si deja adaptati la conformismul pragmatic la moda. Dar acesti absolventi sunt educati de dascali, uneori tineri, care au absolvit facultatile; asa ca procesul de fabricare a mizeriei intelectuale este circular si panta pare ireversibila. Din pacate, tarele educationale, morale si intelectuale instalate in timpul regimului comunist nu numai ca n-au disparut la generatiile mai tinere, dar, in ciuda multor sperante, ele au vadit o remarcabila obstinatie in a se reproduce la aceste noi generatii, care se pregatesc acum sa "intre in Europa"...
...Rugata sa comenteze vechiul dicton "stilul e omul", o studenta (si inca nu cea mai rea) mi-a scris ca "stilul in acceptiunea contemporana a termenului a aparut odata cu mormintele individuale..." Cu cateva luni in urma, la examenul de admitere, unde se inghesuiau peste 10 candidati pe un loc, studenta respectiva luase, desigur, o nota peste 9. Cand asemenea studenti vor absolvi, cand ei si altii la fel vor deveni activi si majoritari, cand ei vor face opinia publica si vor fi, bineinteles, cu totii "in Europa", poate chiar "vor face Europa", ce ne va mai ramane noua, care inca poate nu ne-am consolat cu incultura, ignoranta si tolerarea lor nepasatoare? Pesemne ca sa iesim...
