"Inamicul public nr. 1"

Andrei Cornea 02.02.2007

De același autor

Cred ca de la inceputul anilor ‘90 nu s-a mai vazut o asemenea campanie masiva si furibunda de propaganda prin presa si televiziune cu scopul distorsionarii, ba chiar al inversarii adevarului si a valorilor! Cu diferenta ca, atunci, tenorul era televiziunea publica, care nu avea nici rivali, nici concurenti, in vreme ce acum asistam la corul bine dirijat al presei aservite trusturilor Voiculescu, Vantu, Patriciu, iar televiziunea publica abia de reactioneaza anemic. Totul e intors pe dos, prezentat trunchiat, iar informatia esentiala ori lipseste, ori soseste cu intarziere, atunci cand opinia publica a fost deja intoxicata cu minciuni dezgustatoare. Scopul: a-l prezenta pe Traian Basescu drept "inamicul public nr. 1".

 Cea mai neasteptata performanta a acestei prese aservite oligarhilor a fost sa-l infatiseze pe premierul Calin Popescu Tariceanu nu ca pe un mincinos, care negase senin existenta unui bilet compromitator, trimis presedintelui Basescu in 2005 pentru o interventie in dosarul Patriciu, cu abia cateva zile inainte de prezentarea biletului, ci ca pe o biata victima a rautatii perverse a presedintelui. "Cum sa cer eu dracului sa ma puna bine pe langa Dumnezeu?" - s-a juruit premierul, unde "dracul" era Basescu, iar "Dumnezeu" - Ilie Botos, presupun. Ei, iata ca i-a cerut-o, adresandu-i-se amical:  "Draga Traian..."! Minciuna fusese atat de gogonata, incat penelistii devotati (Radu Stroe, cred) se pregatisera sa trimita orice scrisoare ce ar fi urmat sa fie fluturata de presedinte la o expertiza grafologica tocmai la... Londra. Cum sa-si inchipuie, sarmanii, ca premierul-epistolograf mintise pe toata lumea, chiar si pe ei! Ma bucur ca au scapat de o cheltuiala inutila!

 O alta performanta a aceleiasi prese, cu nimic mai prejos, dar mai otravita in consecinte, a fost stradania de a conferi o aura de legitimitate si de normalitate demersului PSD de a-l suspenda pe presedinte. Totusi, chiar eforturile disperate ale oligarhilor si ale jurnalistilor vanduti lor nu au reusit sa ascunda faptul tot mai jenant ca strangerea de semnaturi a fost demarata si apoi incheiata, urmand ca abia ulterior sa fie prezentata motivatia juridica a presupuselor incalcari ale  Constitutiei de catre presedinte. Nici Mircea Geoana, nici macar "parintele Constitutiei", senatorul Iorgovan, nu au reusit sa prezinte pana la ora cand scriu acest articol nici macar un singur motiv valabil pentru demiterea lui Basescu - adica "o fapta care incalca grav Constitutia". (Si e improbabil sa gaseasca vreunul valid, deoarece, daca ar fi existat, ar fi iesit cu el in triumf de mult si inainte de a se apuca sa recolteze semnaturi!) Or, un asemenea demers nu numai ca e ridicol, dar e profund antidemocratic, deoarece arata clar ca nu interesul pentru respectarea Constitutiei ii mana in lupta pe Geoana, Iliescu, Iorgovan etc., ci interesul pentru demiterea presedintelui ales, sub orice pretext posibil. O expresie clara a "justitiei proletare" pe care Iliescu a cunoscut-o in tinerete: dusmanul de clasa trebuie lichidat oricum, temeiurile legale pot fi cautate mai tarziu! Si, cu toate astea, de pe aproape toate canalele afli ca Traian Basescu este marele pericol pentru democratia româna, aducatorul de haos, cel care - dupa spusele primului ministru, reluate de jurnalistii vanduti - dezonoreaza institutia prezidentiala. Nu Ion Iliescu, cu mineriadele lui, nu Adrian Nastase, care ceruse arestarea autorilor lui "Armaghedon II", nu Tariceanu, care, dupa ce i-a expulzat pe toti criticii din partid, s-a ales la congres cu unanimitate, ca Ceausescu, ci Basescu e "Lukasenko" al nostru, el si cu Monica Macovei, drept Beria cu fusta care pune Parchetul sa-i terorizeze pe ministrii inocenti si pe patriotii oameni de afaceri!

 Marea rusine a presei romanesti e ca ingaduie, aproape fara replica si cu reactie marginala, astfel de distorsionari categorice, care mizeaza pe neatentia si lipsa de discernamant a publicului. Cum de s-ar putea dezlantui majoritatea presei impotriva lui Basescu, daca acesta ar fi un autocrat autentic? N-ar disparea imediat publicatiile respective? N-ar fi autorii respectivi cenzurati? Presa se supara in mod firesc pe Basescu cand el se rasteste la unii jurnalisti; dar de ce ii iarta asa usor zilele acestea pe Geoana, Iliescu, Tariceanu, Orban, Antonescu etc., care par sa-i considere pe jurnalisti atinsi de cretinism? Oare Basescu a reintrodus inchisoarea pentru insulta si calomnie sau  Curtea Constitutionala, ale carei simpatii pesediste se cunosc?

 Pe de alta parte: de ce nu e taxat cum se cuvine refuzul deliberat al liberalilor de a decide de care parte vor fi in chestiunea suspendarii presedintelui? Cati "analisti" le-au spus pana acum ca, daca vor vota alaturi de PSD si PRM, vor trece in cartile de istorie nu ca aparatori ai democratiei si urmasi ai Bratienilor, ci ca abjecti complici la postcomunism si national-comunism? Cati le-au spus ca ezitarea lor voita din aceste zile le ia din voturile electoratului Aliantei, ca e un santaj dezastruos ca imagine, ca e dezonoranta si ca scoate la lumina coalitia imunda dintre oligarhi, fosti comunisti si fosti securisti? Ca intentia lor de a schimba regula referendumului "in timpul jocului" e dubioasa juridic si mai ales democratic? A declara, cum au facut ei,  "asteptam sa vedem motivele invocate de PSD inainte de a decide de care parte vom fi", e un pretext ridicol: cum adica, ei nu au trait in Romania, nu stiu ce a facut presedintele timp de doi ani? Au nevoie de PSD ca sa capete ochi si urechi in expertiza juridica? Iata din nou un "detaliu" despre care presa nu prea vorbeste: PSD - "ochii si urechile" PNL-ului! Dar despre "sponsorul" comun, Dinu Patriciu, de ce se tace zilele acestea?

 Sau, cum sa explici altfel decat prin rea-vointa sugestia venita pe toate canalele media ca ministrii sunt "ascultati de servicii", pentru ca abia mai tarziu sa se spuna, in soapta cumva, ca asta se intampla fiindca au conversatii telefonice curente cu insi aflati sub urmarire penala, ale caror convorbiri sunt ascultate cu mandat? Ultimul caz este cel al lui Emil Boc, seful PD, care s-a rastit la procurori pentru ca o conversatie telefonica a sa cu inculpatul Liviu Man apare in dosarul "Gazeta". Cine e de vina ca acesti oameni au relatii cu persoane aflate in urmarire penala? Basescu, Macovei, Parchetul,  UE, Dumnezeu?

 De fapt, exact acest lucru trebuia comentat de presa: ca, spre deosebire de ceea ce se intampla acum doi ani, astazi in România nici un ministru, nici un om de afaceri, nici un om politic, indiferent daca e la PNL, PD, PSD sau UDMR, nu mai e imun la a fi anchetat in caz de suspiciune grava de infractiune, eventual urmarit penal si, speram, si judecat echitabil! Ceea ce nu inseamna o incalcare a drepturilor omului, cum o spun sau o sugereaza, fara exceptie, toti cei anchetati - de la Seres, Iliescu si Patriciu pana la Boc -, ci e  abia un inceput al statului de drept. Si, in loc ca oamenii care s-au batut sau inca se bat pentru acest inceput - de la Bodu la Kövesi si Macovei - sa fie elogiati de presa, li se cauta orice pretexte pentru a fi lapidati. Cat despre cel care - orice defect i-am gasi - a incercat sa rupa omerta oligarhilor, a luat in serios prevederea constitutionala de a "veghea la bunul mers al institutiilor statului" si a avut curajul sa condamne public comunismul in mijlocul huiduielilor dezlantuite ale extremistilor lui C.V. Tudor si al pasivitatii lui Nicolae Vacaroiu (care, in caz de suspendare, devine presedinte interimar, horribile dictu), ei bine, tocmai acesta a devenit, prin nu stiu ce transmutatie a valorilor, "inamicul public nr. 1"!

Glorie tie, brava presa româna!

TAGS:

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: [email protected]

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2024 Revista 22