Începe Europa să se trezească?

Chiar dacă sancțiunile economice vor lovi în mod egal Rusia și Occidentul, Rusia pierde și, dacă nu-și schimbă politica, în câțiva ani va ajunge într-o fundătură.

Orice buletin de știri internaționale ne arată ime­diat zilele, săptămânile și lunile acestea că „civilizația occidentală“ – cuprinzând azi, pe lângă UE, America de Nord, Japonia, Coreea de Sud și, poate, încă câteva țări din America Latină – este atacată simultan de doi inamici, deopotrivă de periculoși și deciși să învingă: fundamentalismul islamic, manifestat în aces­te săptămâni cu o cruzime greu egalabilă de ISIS în Irak și Siria, pe de o parte, și așa-nu­mitele „democrații neliberale“ – având acum Rusia drept vârf de atac. Primul inamic se ma­nifestă explicit, afirmând pretenții de „re­în­fiin­țare a califatului“. Metodele lui sunt deschis te­ro­riste și tacticile folosite – decapitarea unor prizonieri filmată și pusă pe un site - trebuie să conducă la capitularea psihică a ad­ver­sa­ri­lor. Celălalt inamic - și mă refer la Rusia – în­cearcă și el să domine prin înfricoșare și in­ti­midare. Afirmă cinic drepturi naționale îm­po­triva dreptului internațional, introduce trupe în­tr-un stat străin - Ucraina -, pretinzând că nu-i aparțin, minte cu nerușinare, susținând că numai ceilalți sunt vinovați și, convins că nu are niciun risc major de înfruntat din cauza descurajării nucleare, se joacă cu statul res­pectiv, mult mai slab, precum pisica cu șoare­cele.

În pofida tuturor diferențelor dintre ei, acești doi adversari ai libertății au ceva comun: sunt, în termeni reali, slabi în comparație cu Oc­ci­dentul – ceea ce însă compensează din plin prin aroganță, lăsând să se creadă că puterea lor ar fi uriașă. Beneficiind de Internet, de rețelele de socializare, de televiziuni, de agenți inflitrați și „idioți utili“, vorba lui Le­nin, ei reușesc să-și proiecteze imaginea unei puteri materiale și morale implacabile, care nu poate decât câștiga în fața unui „Occident de­cadent“. În realitate însă, ambii inamici au o „statură“ mult mai mică decât se vede pe ecra­nul televizoarelor.

Despre ISIS nu e cazul aproa­pe să mai vorbim: dacă nu ar fi alimentați cu fonduri de unele state din Golf care joacă dublu, s-ar prăbuși imediat. Fundamentalismul islamic a crescut și crește încă, precum un pa­razit, la intersecția dintre Occident și lumea is­lamică, alimentat de resentimentele majore ale unor inadaptați din ambele civilizații, care cal­că în picioare o veche tradiție de toleranță și ci­vilizație a is­lamului.

Rusia lui Putin, împinsă și ea de resentiment și dorință de revanșă, are desigur arme atomice, ceea ce face – din fericire aș zice – războiul
din­tre ea și Occident de neînchipuit. Dar în
afa­ra acestui atu, slăbiciunea ei ar trebui să fie evi­den­tă pentru oricine: PIB-ul Ru­siei, de exemplu, este doar cu puțin mai mare decât cel al Italiei – o țară cu o populație mult mai mică - și in­ferior celui al Braziliei, fiind de peste opt ori mai mic decât cel al Statelor Unite. Dacă am însuma PIB-ul prin­cipalelor țări din NATO (SUA, Ger­mania, Franța, Marea Britanie, Italia, Canada), raportul dintre puterile eco­nomice însumate ale acestor state și Rusia devine 14 la 1! Comparativ, și în 1914, și în 1939, Germania era cea mai puternică economic țară din Europa. În plus, cum știe toată lumea, o mare parte a PIB-ului Rusiei este obținut din producția extractivă, mai ales pe­trol și gaze, ceea ce asigură acestei țări un potențial însemnat de șantaj, dar nu și o reală putere economică și tehnologică. Tehnologic vorbind, Ru­sia este inferioară unor țări mult mai mici, precum Coreea de Sud sau Is­rael.

Se va spune însă că, din pricina ar­melor nucleare, nu-i nimic de făcut con­tra Rusiei. Fals; de exemplu, sanc­țiunile economice pot avea un rol im­portant, deși mulți au tendința de a le considera derizorii; adevărat, ele nu dau rezultate pe moment, nu în câ­teva săptămâni și nici luni. Ra­țio­na­mentul meu e simplu: când parteneri economici foarte inegali precum Ru­sia, pe de o parte, și SUA și UE, de partea cealaltă, își impun reciproc sanc­țiuni economice cu pierderi echi­valente, cel care, pe termen ceva mai lung, are de pierdut mai mult este par­tenerul mai slab economic. Este ca atunci când, din două greutăți ine­gale, A și B, se scot greutăți egale, G; se vede ușor că raportul dintre A și B crește, nu scade. Așadar, Rusia nu poa­te decât pierde un război eco­no­mic cu Occidentul, dar pentru aceasta trebuie să treacă un număr de ani, pro­babil, timp în care războiul res­pectiv să fie purtat în mod con­sec­vent. Or, prin șantaj energetic, ame­nințări, promisiuni și propagandă, exact asta încearcă Rusia să evite, su­gerând pe toate căile posibile fie că sancțiunile economice nu o vor clinti, fie că ele vor lovi în mod egal și Occi­dentul, oricum preocupat de con­se­cințele crizei economice nu prea bine depășite. Or, tocmai asta spun: chiar dacă sancțiunile vor lovi în mod egal Rusia și Occidentul, Rusia pierde și, da­că nu-și schimbă politica, în câțiva ani va ajunge într-o fundătură.

Ce-i drept, mașina de propagandă ru­să, moștenitoare a celei sovietice, func­ționează excelent, inducând în opi­nia publică occidentală, așa cum spu­neam, teama de un colos invincibil și sentimentul inutilității rezistenței, pregătind-o astfel pentru o capitulare rușinoasă dinaintea revizionismului rusesc, înainte ca urmările sanc­țiu­nilor economice să devină vizibile și dureroase. Să sperăm totuși că nu va fi așa. Măcar faptul că UE și-a numit drept noul ei președinte pe prim-mi­nistrul polonez, Donald Tusk, de­mons­trând astfel cât de important a devenit pentru ea „Estul“, și tot este un semn încurajator că Europa începe, în sfâr­șit, să se trezească. //