Între Iona și Cassandra

Cu cât e mai convingătoare o predicție cu caracter de „ruptură”, cu atât e mai infirmată de fapte.

Andrei Cornea 07.01.2020

De același autor

La început de an, există obiceiul generalizat pretutindeni în lume să fie prezentate prognoze pentru anul care tocmai a început. Formulate de multe ori statistic, ele ne spun cât vom mânca, cu cât se va lungi „amprenta de carbon”, cât va crește PIB-ul ori dacă și cu cât va scădea șomajul, care țări o vor duce mai bine, câți oameni vor călători și unde, câți vor muri, câți se vor naște și așa mai departe. Toate aceste predicții generale se construiesc pe seama extrapolării unor date din trecut, la care poate se adaugă și ceva „ghicit” pur calitativ. Forma matematică (statistică, pro­babilistică) sub care sunt prezentate majoritatea predicțiilor, precum și autoritatea pe care o emană de la instituțiile și personalitățile prestigioase care le emit (bănci importante, guverne, think tank-uri celebre, laureați ai premiului Nobel) le fac credibile pentru o mare parte a publicului, dar și a decidenților politici și economici.

Multe dintre aceste predicții sunt relativ corecte, în sensul că se vor îndeplini cu aproximație. De obicei sunt însă cele relativ banale, foarte probabile și care privesc generalități. Dimpotrivă, singularitățile, rupturile de tendințe, atât de prezente în istorie și atât de importante, aberațiile statistice, celebrele „lebede negre” nu numai că scapă forței predictive, dar ele nici nu pot de fapt să fie prezise, ci cel mult ghicite printr-o întâmplare. De exemplu, câți au prevăzut prăbușirea sistemului comunist în Europa în 1989? Câți au anticipat prăbușirea pașnică a URSS în 1991? Cine a anticipat atacurile de la 11 septembrie 2001? Dar criza mondială din 2008-2009 ori „Primăvara Arabă” din 2011? Rezultatul la referendumul pentru Brexit din 2016? Și așa mai departe.

Într-adevăr, nu-i greu să-ți dai seama că în toate sau aproape toate asemenea cazuri, dacă ar fi existat o predicție credibilă în ochii decidenților, ei ar fi acționat în așa fel încât evenimentul respectiv n-ar mai fi avut loc sau măcar ar fi avut loc în chip foarte diferit. Dacă administrația Bush ar fi putut prezice atacurile de la 11 septembrie, ar fi intensificat elementele de securitate și atacurile ar fi eșuat. Dacă premierul Cameron ar fi dispus de o predicție credibilă, care să-i spună că sunt mari șanse să piardă referendumul pentru Brexit odată cu funcția de prim-ministru, n-ar mai fi organizat referendumul sau l-ar fi condus în alt mod, evitând greșelile. Paradoxal, însă: în acest caz, agenția care ar fi emis predicția respectivă ar fi fost acuzată de a se fi înșelat, căci evenimentul prezis nu s-ar fi produs. Imposibil de știut dacă nu s-a produs, fiindcă a fost rău prezis, sau, dimpotrivă, a fost corect prezis, dar predicția însăși a modificat datele problemei prin intervenția decidenților. Dar dacă nu știu dacă a avut loc o predicție corectă sau una falsă, cum îl voi plăti pe prezicător? Astfel încât, și în situația când o agenție ar avea o ipotetică tehnică foarte avansată de a prezice viitorul în aceste cazuri „de ruptură”, ea ar avea necazuri în convingerea clientelei că își merită banii pentru un serviciu valoros.

Modelul e străvechi și îl regăsim descris în Cartea lui Iona din Biblie: profetului Iona Dumnezeu îi cere să se ducă la Ninive și să-i anunțe pe locuitorii marii capitale a Asiriei, care sunt foarte păcătoși, că Dumnezeu îi va distruge în câteva săptămâni. După încercarea nereușită de a fugi de datorie (și tranzitul prin burta chitului), Iona ajunge la Ninive și îi prezice nimicirea. Locuitorii însă îl cred și cu toții – de la mic la mare – se căiesc. Iar Dumnezeu, văzând căința lor, se îndură și nu mai distruge orașul, spre supărarea lui Iona, care se vede în postura de profet mincinos. Întrebare: a prezis corect Iona? În afară de Dumnezeu, nimeni n-are cum s-o știe. Iona era convins că da, dar niniviții constată că nu, deoarece Ninive e în picioare. Consecința: nu numai autoritatea lui Iona, dar și a meseriei de profet e la pământ. Iar dacă Iona le-ar cere un onorariu pentru a-i fi salvat (și a-și scoate costurile drumului, cazării etc.), niniviții i-ar putea spune că nu există nicio dovadă că Dumnezeu a avut vreodată intenția să-i nimicească din cauza păcatelor lor, nu mai mari decât ale altora. Ni-l putem închipui pe profet enervându-se și protestând, dar realmente n-are niciun mijloc de a le demonstra că profeția sa n-a fost falsă.

Paradoxul Iona: cu cât e mai convingătoare o predicție cu caracter de „ruptură”, cu atât e mai mult infirmată de evenimente. Și cu cât e infirmată mai mult, cu atât pe viitor autoritatea profetului scade. De aceea, dacă Iona nu-și schimbă repede profesia, are toate șansele să devină o Cassandră. Adică, ceva inutil. Suntem, pare-se, între „Iona și Cassandra”: dacă profeția (și orice predicție făcută pentru evenimente singulare în zilele noastre, ca și acum trei mii de ani) a fost crezută, ea de obicei nu s-a adeverit, iar dacă s-a adeverit, atunci n-a fost crezută. //

TAGS:

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: [email protected]

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2020 Revista 22