Întrebări pentru noul an politic

Intrăm într-un an politic dificil şi incert. Ştim, desigur, că în 2012 vor fi alegeri locale şi generale şi că ele vor fi aprig disputate între PDL şi USL. Altceva, aproape nimic nu ştim sigur, nici măcar care vor fi regulile jocului: partidele nu s-au decis dacă alegerile se vor ţine simultan sau nu, nici dacă, la cele parlamentare, se va schimba sistemul actual cu un uninominal simplu, probabil într-un singur tur de scrutin.

Putem conjectura cel mult unele variabile din această ecuaţie cu multe necunoscute. În primul rând, alegerile vor fi mai polarizate decât cele din 2008. Atunci, PNL lupta de unul singur (a şi scos un rezultat excelent) şi, teoretic, s-ar fi putut coaliza după alegeri fie cu PDL, fie cu PSD. Acum, PNL a lăsat deoparte orice ficţiune: interese obscure, dar şi resentimente uriaşe faţă de Traian Băsescu au făcut ca PNL să intre într-o alianţă politică cu PSD. Riscul major, având în vedere soliditatea PSD, este înghiţirea pur şi simplu a ultimului partid „istoric“ despre care mai merită a se vorbi. Deocamdată însă, Crin Antonescu, mult mai bun orator decât Victor Ponta, pare să domine alianţa. Pe de altă parte, ce se va întâmpla cu UNPR, aliatul PDL? Judecând după tăcerea relativă din ultimul timp a liderilor acestui partid, suspectez că se pregăteşte o fuzionare cu PDL. În orice caz, dacă partidul participă la alegeri şi sistemul de vot se schimbă în direcţia unui uninominal cu un singur tur, mă îndoiesc de faptul că UNPR va avea mai mult de 4-5 parlamentari, iar asta doar dacă se va renunţa la pragul electoral. Fuziune sau moarte, aşadar?

Într-o conjunctură economică internaţională şi naţională incertă, unde veştile bune s-au făcut tot mai scumpe, lupta decisivă se va da pe chestiuni economice – ceea ce nu înseamnă că alte chestiuni, cum ar fi reforma justiţiei sau anticorupţia, nu vor avea importanţa lor. Dar măsurile de austeritate, inflaţia, eliminarea unor subvenţii şi celelalte care au diminuat scăderea drastică a nivelului de trai al populaţiei în 2010 şi 2011 vor domina cu siguranţă bătălia electorală. Aici, s-ar părea că opoziţia nu are prea multe probleme: a utiliza supărarea românilor pentru tăierea salariilor bugetarilor, mărirea TVA şi a celorlalte restricţii pare extrem de la îndemână. Este însă neclar în ce măsură vor reuşi să transforme resentimentul în vot pentru ei. Deocamdată, alegerile parţiale de la Neamţ şi Maramureş au arătat că sondajele folosite de opoziţie sunt cel puţin false, pentru a nu spune falsificate. Dar liderii au tendinţa de a crede ei înşişi în propriile minciuni. De fapt, aici este şi marea încercare pentru opoziţie: să iasă din ideea simplistă că cei de la putere sunt de la sine deja condamnaţi nu numai de electorat, dar şi de istorie.

De partea cealaltă, sunt vădite două tendinţe: una – „localistă“ – public exprimată de „Pinalti“, care a cerut ca, în campania electorală, premierul să se deplaseze cât mai puţin în teritoriu, lăsând baronii locali ai PDL să facă toată treaba cu câte un drum asfaltat, un acoperiş de şcoală terminat, la nevoie şi cu o găleată cu produse. Ideea e ca guvernul să „se ascundă“, pentru a nu fi scos ţap ispăşitor pentru măsurile de austeritate. În această logică intră şi ideea de a renunţa la portocaliu, alegând verdele sau albastrul drept culori reprezentative. E clar că această logică ar putea funcţiona, întrucâtva, pentru zona rurală şi, în general, pentru păturile sărace şi foarte dezinteresate politic, mai ales dacă alegerile locale şi cele generale ar fi comasate.

Există, pe de altă parte, cealaltă logică, aş numi-o a „asumării“: partidul va afirma insistent că „a salvat România“ şi că, având un imens deficit lăsat de guvernarea Tăriceanu, guvernul nu s-a descurcat tocmai rău, într-o conjunctură internaţională dificilă, ba chiar a readus o mică creştere economică, după ce a echilibrat întrucâtva finanţele. De data aceasta, rolul premierului în campanie devine fundamental, dar şi al preşedintelui Băsescu, cel care, nimeni nu uită, într-o dimineaţă de mai din 2010, a anunţat tăierea salariilor bugetarilor cu 25%. Desigur că această logică se adresează mai ales „maturilor“ politic, electoratului urban, dar nu este exclus să funcţioneze şi asupra celor din mediul rural, informaţi de „căpşunari“ despre situaţia din Europa.

Unii cred că, lipsit de carismă cum e, premierul Boc nu poate câştiga în acest mod încă un rând de alegeri. Alţii, dimpotrivă, văd lucrurile diferit: apărut drept omul de sacrificiu, cel care a asumat curajos câteva dintre cele mai impopulare măsuri luate de vreun guvern din UE în anii 2008-2011, care a reuşit să menţină coerenţa guvernului, să evite mari convulsii sociale (precum în Grecia), căruia nici măcar adversarii nu i-au descoperit vreo afacere de corupţie sau vreun abuz mai însemnat decât acela de a-şi fi dus nepoţii cu elicopterul SRI, plătind conştiincios drumul, care, pe de altă parte, a suportat cu stoicism ironiile şi chiar insultele opoziţiei şi ale presei, Emil Boc s-ar putea să fi obţinut câteva atuuri de care adversarii săi, Ponta şi Antonescu, nu au nicio şansă să dispună. În timpuri grele sau măcar tulburi pe plan internaţional, oamenii tind să tezaurizeze valorile sigure şi nu neapărat pe cele cu sclipici. Or, prin comparaţie cu alţi politicieni, Boc pare tot mai mult a fi devenit o astfel de valoare, chiar dacă e greu de văzut în el altceva decât un etern secund al lui Traian Băsescu. Pe de altă parte, deşi nu avem alegeri prezidenţiale, e limpede că la toamnă va fi ultima bătălie electorală a lui Traian Băsescu, când se va vedea dacă acest om politic atât de abil, care, până acum, nu a pierdut nicio alegere, îşi va termina al doilea mandat prezidenţial cu o victorie sau o înfrângere.

Dar ce înseamnă, de fapt, victorie? Căci nici măcar asta nu e limpede în acest moment şi nici nu va fi până la câteva săptămâni după alegeri. Va câştiga partidul sau formaţiunea care va da viitorul prim-ministru, care va obţine votul de învestitură, sau cel care va obţine majoritatea locurilor în parlament? Or, se ştie deja că, în caz că USL obţine sub 50% din locurile din parlament, Traian Băsescu nu-i va acorda lui Ponta şansa de a forma viitorul guvern. El va numi un premier PDL şi va miza pe dorinţa unor parlamentari USL de a se vedea la putere cu orice preţ, astfel încât să se obţină o majoritate în jurul PDL. Asta dacă USL nu se va dizolva pur şi simplu. Evident, cu cât diferenţa dintre USL şi PDL va fi mai mică, cu atât acest scenariu de „fagocitare“ a USL devine mai plauzibil. Sunt convins că el constituie coşmarul liderilor USL, atunci când aceştia nu se îmbată cu propriile sondaje de opinie şi cu discursurile lor şi ale televiziunilor fidele. Probabil că rezultatul alegerilor din 2012 depinde şi de dimensiunea timpului pe care ei îl dedică zilnic acestei ultime plăcute ocupaţiuni. //