Ion Iliescu poate fi fericit!

Andrei Cornea 24.03.2004

De același autor

Aniversat cu un exces de zel mediatic care a amintit carcotasilor de cultul personalitatii de pe vremuri, Ion Iliescu, la cei 74 de ani ai sai, suradea fericit. Si avea de ce: fostul demnitar PCR, ales in trei randuri presedinte al Romaniei democratice, aflat la capatul celui de-al doilea mandat constitutional, beneficiind inca de o popularitate fara egal la alt politician roman de azi, se pregateste acum pentru ceremonia de pe 2 aprilie, cand Romania va deveni formal membru NATO. Mai sunt unele mici griji privitoare la integrarea europeana, dupa amendamentul Oostlander-Nicholson. Persista, desigur, anumite preocupari la nivelul diverselor foruri UE privitoare la capacitatea Romaniei de a incheia negocierile de aderare anul acesta. De fapt, desi Romania nu are capacitatea autentica de a incheia aceste negocieri, foarte probabil ca ea le va incheia totusi. Paradoxul sta in faptul ca decizia de a prelua Romania in UE (ca si mai vechea decizie de a prelua Romania in NATO) e una profund politica, ea fiind astfel, din pacate, numai partial asociata progreselor reale pe calea feluritelor reforme.

Si atunci de ce n-ar fi fericit si multumit de sine Ion Iliescu? Din 1990, Romania a fost mai tot timpul un scolar lenes si chiulangiu la scoala democratiei, a economiei de piata, a reformei. Mineriadele, vesnica nerestructurare a serviciilor secrete, incetineala reformelor economice, administratia publica greoaie si incompetenta, coruptia, justitia influentabila politic, dominatia tot mai masiva a "partidului-stat" PSD - toate aceste evenimente si fenomene mai vechi sau mai noi de care presedintele (cu exceptia perioadei 1996-2000) nu a fost strain deloc vor cantari mai putin in istorie decat faptul ca, sub "domnia" lui, Romania a intrat in NATO si (probabil) a incheiat negocierile pentru a accede in UE. Cum se explica acest lucru? De ce scolarul lenes a fost pana la urma trecut clasa (chiar daca a mai trebuit sa dea unele corigente) alaturi de elevi cu mult mai diligenti? De ce duplicitatea, incompetenta, lipsa de apetit pentru o innoire reala au fost pana la urma "mistuite" de americani, de europeni, de FMI, etc.? Si cum se explica succesul incontestabil al lui Ion Iliescu, care continua sa ramana cel mai popular om politic roman, in ciuda tuturor erorilor, gafelor si a defectelor sale?

La sfarsitul primului razboi mondial, cand Romania, in mod cu totul inesperat, dobandea dintr-o lovitura si Transilvania, si Basarabia, si Bucovina, batranul politician conservator si filogerman Petre Carp ar fi spus: "romanii au prea mult noroc pentru a mai avea nevoie si de oameni politici!".
Intr-adevar, pe atunci romanii au avut mult noroc; iar din 1990, au avut din nou. (De data aceasta si spre deosebire de 1918, nu numai ei, ci si celelalte tari din "noua Europa".) Noua ordine mondiala de dupa Razboiul Rece si suprematia SUA, dar si alte evenimente, precum crizele din Orientul Mijlociu si terorismul international de inspiratie islamica, au impus, mai lent sau mai rapid, o regrupare a tuturor statelor susceptibile de a intari pozitia Occidentului in fata Islamului sau a Rusiei. Romania nu putea lipsi la apel. Mai mult: chiar disensiunile inter-occidentale dintre Statele Unite si UE (dar si din interiorul UE) au fost profitabile pentru elevul indolent care putea invoca oricand drept scuza (asa cum a facut-o chiar in cazul scandalului adoptiilor internationale) faptul ca directorul scolii si dirigintele clasei nu se inteleg intre ei. Cu alte cuvinte: nu ritmul reformei s-a dovedit pana la urma decisiv pentru integrare, si nici macar seriozitatea si profunzimea convingerilor interne, ci pur si simplu faptul ca "vantul istoriei" batea oricum in panze in directia economiei de piata, a democratiei liberale si a integrarii.

Si tocmai aici se vede si rolul lui Ion Iliescu. El a inteles repede ca, pentru a obtine biletul in trenul integrarii, nu sunt necesare eforturi prea mari in directia reformei profunde, si ca nu e nevoie sa fie imitati polonezii cu a lor curajoasa "terapie de soc"; ca, pe deasupra, democratia poate ramane "originala", justitia - bine mersi la discretia puterii, spiritul de clan - fara fisuri. Si-a dat seama ca poate rasplati la nesfarsit fidelitatea unor vechi colaboratori corupti si inepti, fara a fi exmatriculat de monitorii internationali. E suficient daca face unele concesii la timp, daca acumuleaza promisiuni pe care le va respecta numai partial si daca se va "orienta" cu grija, schimband directia, atunci cand imprejurarile o impun. Motoarele proprii se pot gripa oricand, dar atunci cand ambarcatiunea este tractata de altii mai puternici, ea va naviga mai departe, fie si incet si cu ocoluri. Vor veni critici din afara si dinauntru; nu-i nimic: primele trebuie tratate cu umilinta, celelalte cu aroganta. Pana la urma, lumea cea mare are preocupari si ingrijorari cu mult mai grave decat sa monitorizeze asa cum ar fi necesar Romania - isi va fi spus Iliescu. Si a avut dreptate.

De aici si secretul popularitatii lui durabile - caci reformele autentice sunt dureroase si costisitoare; ele instraineaza pe multi, creeaza disensiuni in propria tabara, produc conflicte interminabile, sapa orice autoritate si inving orice elan. Demnitatea, onestitatea fara cusur, asumarea curajoasa a propriilor erori, recunoasterea adevarului, respectul pentru meritele adversarilor or fi ele recomandabile moral, dar nu aduc nici voturi, nici nu-ti conserva prietenii politici. Iar omul politic care indrazneste sa mearga cu un pas sau chiar doi mai inaintea maselor, va fi repede sanctionat de votul popular, caci statura reala trezeste invidii si intrigi care distrug pe oricine. Dimpotriva, populismul, paternalismul, duplicitatea, amestecul in treburile justitiei cu subminarea statului de drept, preferinta acordata sistematic nu competentei, ci fidelitatii aduc mereu mari dividende. Cel care procedeaza in acest ultim fel va mai putea fi insa caracterizat drept un autentic om politic sau un barbat de stat in deplinul sens al cuvintelor? Poate ca nu, dar ce conteaza? El va fi cu siguranta un politician longeviv, daca nu exista factori externi defavorabili. Totul e sa se lase in voia curentului general, ferindu-se sa bruscheze obiceiuri si interese pentru a o lua inaintea plutonului, ba chiar preferand sa ramana la coada, consolandu-i pe perdanti in numele interesului general. Iar cand tinta va fi in fine atinsa (caci oricum trebuia sa fie atinsa), castigatorii il vor iubi, atribuindu-i merite inexistente, iar perdantii nu-l vor uri, uitand de defectele-i reale.

Or, factorii externi au fost, in cazul nostru dupa 1990, foarte favorabili. Si iata cum, tocmai pentru ca si-a asumat riscuri personale minime (spre deosebire de nefericitele guverne de centru-dreapta dintre 1996-2000), Ion Iliescu devine patronul unor evenimente politice pe care nu el le-a creat, ci pe care le-au impus mai curand presiunile si imprejurarile internationale. Fara cine stie ce efort (ba chiar ferindu-se de orice efort major) el a putut deopotriva sa ramana la carma, sa fie si popular, si sa obtina si succese pe calea integrarii. Cel mult, se poate spune ca a stiut sa se tina in curentul principal, de cateva ori ferindu-se cu abilitate si in ultimul moment ca barca pe care o conducea sa esueze lamentabil la mal.

Longevitatea politica a lui Ion Iliescu - neegalata de a vreunui sef de stat in nici o alta tara din fostul bloc estic - se explica astfel foarte lesne: el a inteles maxima lui Petre Carp, dandu-i insa un sens special: in vremuri de noroc generalizat, nu numai ca nu e nevoie sa fii un adevarat om politic, dar e chiar un dezastru... pentru propria cariera politica, si, poate, pentru locul proeminent din manualele de istorie! Si atunci, cum sa nu surada Ion Iliescu fericit?

TAGS:

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: [email protected]

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2024 Revista 22