Islamism și fascism

Atentatele din Franța din ianuarie 2015 au fost opera unor tineri născuți în Franța, de origine magrebină și africană și care s-au radicalizat sub influența unor predicatori islamiști. Această radicalizare pare a fi un scenariu comun. Dar ce este islamismul radical sau fundamentalist? De unde provine el?

Paradoxal, într-o măsură considerabilă, isla­mis­mul radical sau fundamentalist este un „altoi“ eu­ropean pe „trunchiul“ Islamului tradițional. Iar acest „altoi“ european nu constă în altceva decât în diferite variante de fascism, inclusiv nazism. Seamănă destul de bine și cu fa­lan­gis­mul spaniol și cu mișcarea legionară română. Eu­ropa a exportat în Orientul Mijlociu nu nu­mai revoluție industrială, socialism de stat (pre­cum în cazul mișcării Baas), revoluție, arme și, uneori, mai timid, drepturile omului, dar și o vi­ziune radicală, antimodernă și antiliberală. Așa cum arată Paul Berman în Teroare și li­be­ralism (Curtea Veche, 2005), Egiptul interbelic a fost creuzetul islamismului radical. „Frățiile musulmane“, înființate în 1928, erau pro­na­ziste, iar membrii lor, reuniți în „falange“, se nu­meau „cămăși verzi“. Ca reacție la des­fiin­ța­rea califatului de către Mustafa Kemal, zis Ata­türk, ei își propuneau să reînvie califatul la glo­ria și virtuțile lui morale din secolul VII, tot așa cum naziștii voiau să restaureze virtuțile ger­ma­nice și „ariene“ din vremea lui Tacit și su­pr­e­ma­ția imperială a Reichului.

Liderul spiritual al „Frățiilor musulmane“ și, poa­te, cel mai influent scriitor musulman ra­di­cal a fost egipteanul Sayyid Qutb, închis și apoi executat din ordinul președintelui Egiptului, Nas­ser, în 1966. Fratele său, Mohamed Qutb, teolog islamic, a fugit în Arabia Saudită și l-a avut drept student, printre alții, pe Osama bin La­den. Ca și extrema dreaptă europeană, Say­yid Qutb – arată Paul Berman – critică ve­he­ment modernismul, secularismul, liberalismul și capitalismul europene și nord-americane. El le consideră forme de viață degenerate, imo­rale, care produc nefericire și suferință și care au capacitatea de a distruge Islamul prin co­rupție insidioasă. La originea răului civilizației europene, după Qutb, a stat adulterarea cu pă­gânism a creștinismului originar, începând cu Sfântul Pavel și mai ales cu împăratul Cons­tan­tin cel Mare. Ar fi rezultat o schizofrenie între un ideal religios, exprimat în monahism mai ales, și o formă de viață profană și impură, care avea să conducă la ateism; în epoca modernă, această schizofrenie nu a făcut decât să se exa­cerbeze, devenind „hidoasă“. Mai rău, pro­fi­tând de declinul politic al Islamului (cuprins și el de corupție morală mai ales odată cu califatul Omeyyad), Occidentul a ajuns să domine lumea islamică și arabă, voind să-i impună și acesteia aceeași „schizofrenie hi­doa­să“.

Ca orice fascist, Qutb a respins cu in­dignare liberalismul occidental, de­ri­vat, după el, din viziunea creștină schi­­zoidă asupra lumii. Vina li­be­ra­lis­mului este că amplifică amintita „schi­zofrenie hidoasă“, voind să rețină re­li­gia în spațiul privat și să confere sta­tului și instituțiilor sale neutralitate re­­ligioasă – o crimă în ochii lui Qutb, de­votat ideii de „totalitate“, la fel ca și Mussolini. Se înțelege bine de aici de ce adepții radicali de mai târziu vor să in­troducă Sharia în Europa, chiar și cu ajutorul bombelor și al mi­tra­lie­relor.

Una dintre cele mai vizibile urme ale influenței fascisto-naziste asupra lui Qutb este antisemitismul. Într-un fel, Qutb este aici contradictoriu, fiindcă, potrivit perspectivei „convenționale“ asu­pra Coranului, el trebuie să pre­țu­iască iudaismul biblic ca pe o relevație divină, fie și incompletă. Totuși, sus­ți­ne Qutb, evreii l-ar fi trădat pe Ma­ho­med și, de atunci, ar fi complotat ne­încetat împotriva Islamului, încercând să-l submineze, sionismul modern ne­fi­ind decât un episod final – ce-i drept, dureros – al acestei conspirații evre­iești și „sioniste“ eterne. De fapt, evreii ar fi avut trăsături rasial ne­ga­ti­ve, încă din vremea sclaviei din Egipt. (Aici „altoiul“ nazist e patent.) Așa cum scrie Paul Berman, pentru Qutb „păcatele și nelegiuirile evreilor din Medina din secolul VII au o calitate cosmică, eternă – cam ca păcatele și cri­mele evreilor din Ierusalim din une­le interpretări tradiționale ale Evan­gheliilor“. Conspirația evreiască ar fi generat sau inspirat liberalismul, co­mu­nismul, „cultura universală“ și „ma­joritatea teoriilor diabolice care încearcă să distrugă toate valorile“, dar ar fi stat și în spatele lui Mustafa Ke­mal, zis Atatürk, care a desființat ca­lifatul. (În treacăt fie spus, despre Atatürk, în cercurile islamice circulau zvonuri persistente că, după mamă, ar fi descins dintr-o veche sectă iudaică din Tesalonic, numită Dömneh, con­vertită la Islam.) De aici se vede și că înființarea statului Israel a contribuit la această viziune global-antisemită, dar nu a generat-o.

În sfârșit, o marcă indelebilă a fas­cis­mului european asupra gândirii lui Qutb o reprezintă cultul morții. „Moar­tea celor care sunt uciși pentru cau­za lui Dumnezeu, scrie el (apud Ber­man, op. cit., p. 123), impulsionează și mai mult cauza, care continuă să se hrănească din sângele lor...“ „Vi­va la muerte!“ sau „Am îmbrăcat că­mașa morții“ sunt echivalentele falan­gist, respectiv, legionar, altoite pe so­lul creștinismului catolic, respectiv or­todox.

Înțelegem astfel mai în profunzime de ce teroriștii francezi au „îmbrăcat că­mașa morții“, de ce au omorât ca­ri­caturiști – expresie chintesențială a „schi­zofreniei hidoase“ a lui Qutb - și de ce au omorât și evrei – autorii „com­plotului etern“, în viziunea aces­tuia și a tuturor fascismelor europene. Este Islamul responsabil? Tot la fel de mult sau de puțin precum creș­ti­nis­mul este responsabil de crimele le­gio­narilor români. Deși „trunchiul“ s-a dovedit în toate aceste cazuri prea îngăduitor, o semnificativă res­pon­sa­bilitate cultural-ideologică cade și asu­pra „altoiului“: fascismul sau ra­di­ca­lismul revoluționar antimodern, anti­liberal și antisemit european.