Katehontii

Andrei Cornea 16.06.2006

De același autor

In Adevarul literar si artistic din 26 mai, citesc, sub semnatura lui Adrian Papahagi, un articol programatic, intitulat Generatia katehontica, din care citez un pasaj:

“Dupa «mântuirea prin cultura» in care au crezut parintii nostri, mari de­vo­ratori de beletristica, noi preferam sa revenim, cu toata simplitatea, la mân­tuirea prin credinta. Generatia noas­tra este fara îndoiala generatia as­tep­tata de România, dar nu doar pen­tru a o scoate definitiv din comunism si din convalescenta tranzitiei, cu în­trea­ga sa cohorta de tare, ci pentru a-i pastra spiritualitatea si credinta pe care multi sunt gata s-o târguiasca pe treizeci de euro-arginti. Pentru aceasta, eu vad generatia noastra ca pe o ge­ne­ratie katehontica, îndreptata împo­tri­va curentului «progresist», de dezin­te­gra­re a valorilor lumii vechi care do­mi­na azi.”

Mai demult, un alt reprezentant al ace­leiasi “generatii katehontice” (in greceste “opritoare” sau “retinatoare”) ne avertiza pe toti ca, daca nu-i citim cartile, pierdem de­finitiv sansa mantuirii. De data aceasta, ni se sugereaza ca numai aceasta ge­ne­ra­tie poate opri (katehon) venirea Anticris­tu­lui, conform referintei la o epistola pau­li­na (2 Tess, 2, 6-8) la care d-l Papahagi tri­mite semnificativ intr-o nota!1

La citirea randurilor de mai sus despre me­nirea mesianica a “generatiei ka­te­hon­ti­ce” (si a intregului articol cu note de sub­sol cu tot), mi-a fost cu neputinta sa nu-mi amintesc de vorba celebra a lui Hegel, cum ca evenimentele pe scena istoriei se joa­ca de doua ori: o data in chip de tra­ge­die, iar a doua oara in chip de farsa.

Dar nu suntem prea severi cu un grup de tineri merituosi, cu frumoase studii in strai­natate, cu rezultate academice nota­bi­le, poate cumva frustrati (si nu neaparat fara motiv), si care, pozand putin, vor sa se contrapuna celorlalti, altor generatii? Nu contest bucuria de a te recunoaste in­­­tr-o generatie intelectuala si intr-un grup. To­tusi, pana unde e legitim gregarismul in­telectual? De ce atata “noi” in acest text, atata “zusammenmarschieren”, ata­ta spirit militant? De ce ii asteapta, si inca “fara indoiala”, tocmai pe “ei” Romania ca sa opreasca Raul si cum va re­cu­noas­te ea semnele electiunii “lor”? Ostilitatea acestei “generatii” fata de “neostangismul in­telectual care domina intelighentia mon­diala” poate fi inteleasa si aprobata, dar inregimentarea lor sub un stindard ra­di­cal mi se pare profund defectuoasa, cu ni­mic mai buna decat inregimentarea con­tra­ra, “neostangista”. Daca acesti “kate­hon­tici” ar fi cu adevarat conservatori si nu doar “an­ti­progresisti”, ar fi aflat de la Michael Oak­shott ca a face un program antitetic pro­gramului stangii inseamna a cadea in cursa: conservatorismul autentic e fara pro­gram, fara inregimentare, fara “noi”, fara doctrina - e o atitudine individuala, spon­tana si libera, nu un plan tactic de ope­ratiuni.

Cu atat mai mult detest planificarea a ceea ce trebuie sau nu sa credem. E legi­tim dreptul oricui de a cauta o legatura in­­tre cultura si spiritualitate. Dar utopia sal­va­rii colective prin credinta, ca si in gene­ral orice utopie ce anunta solutia unica si in­discutabila, mi-e profund suspecta. Ea ar trebui sa para oricum ridicola, dupa ca­ta­strofa tuturor ideologiilor secolului XX. Pare oare astfel? Ar fi ingrijorator daca sim­tul ridicolului deja ni s-a atenuat!

Nu ne-am intors sau n-am venit unii din­tre noi, mai varstnici, la credinta? For­mam “pe ansamblu o generatie pier­du­ta”? Suntem apostrofati ca, in pofida an­ticomunismului, a liberalismului, n-am de­pasit “libercugetatorismul saizeciop­tist”? Ei si? E rau sa fii sceptic, agnostic, liber-cugetator (cine este astfel)? Cine stie! Pana vom afla definitiv, refuz ca­te­go­ric sa accept acest limbaj milenaristo-pa­te­tico-apocaliptic. Vrea d-l Papahagi man­tui­rea prin credinta si nu prin cultura? E minunat, dar sa n-o prescrie altora, care pre­fera, Doamne fereste, sa traiasca pa­ca­tosi si culti. Vor sa ne salveze pe noi, tara, omenirea? Nu vreau sa fiu salvat nici de Papahagi, nici de Badilita si, in ge­ne­ral, de nimeni. De peste doua sute de ani, Europa trece dintr-o utopie a salvarii in­tr-alta si dintr-un milenarism in altul. Ca­ta­strofele s-au tinut lant in lume, dar si la noi, pe masura multiplicarii mantuitorilor. Chiar nu-si aduc aminte “katehonticii” ca si cei pe care ii pun in cadra - Eliade, Cio­ran, Noica, Voiculescu - tot pe linia spiri­tua­la au pornit, dupa care a venit de­ra­ie­rea colectiva in politica si rinocerizarea? Si apoi, e mai firesc sa fim salvati si noi, si toata lumea dupa placul bunului Dum­ne­zeu, si nu dupa catehismele “kate­hon­ti­ce”. S-a trait in relativa liniste, la noi, si pe oriunde altundeva, atat cat s-a trait, atunci cand profetii somnolau si fanaticii erau luati drept nebuni. Nu-mi convine, deci, ca iarasi nebunii sa treaca drept filo­sofi si somnambulii drept profeti!

Si apoi, care e credinta propusa? Una care ne cere “sa iubim mai abitir o baba desculta si analfabeta care crede în Dumnezeu decât un functionar civi­li­zat si liber-cugetator”. Ce religie e asta, ca­re face distinctii atat de fine intre oa­meni? N-o cunosc. Sa inteleg ca porunca “iu­beste-ti aproapele ca pe tine insuti” se poticneste in civilizatie sau in ne­cre­din­ta, dar e stimulata de analfabetism? Baba mi-e “aproapele”, iar functionarul - nu? Dar daca baba e pura, iar functionarul - pacatos, nu e el “mai abitir” oaia cea pier­duta? Eu unul as banui ca ambii tre­buie iubiti deopotriva, fiind amandoi niste nefericiti, fie si din motive diferite. Pe de alta parte, poate nu suntem de tot dam­nati, daca ne gandim la alfabetizare, mo­der­nizare si alte maruntisuri. Oare cine are aceste preocupari s-a si pregatit sa “tar­guiasca spiritualizarea pe treizeci de euro-arginti”? Inteleg de aici ca aceia care se straduiesc sa puna in practica mo­der­nizarea Romaniei sunt “iude”. Penibil acest exercitiu de radicalism pe triviale figuri impuse! Dar discursul este si ipocrit: intr-adevar, mai inteleg din aceasta sim­pa­tica analogie ca Occidentul, unde “ka­te­hon­tii” traiesc, muncesc sau chiar slujesc statul roman, este echivalentul unui San­he­drin criminal. Cum de nu le e scarba atunci sa intarzie printre “arhierei”? A, au acolo biblioteci bune, emulatie stiintifica, sluj­be sau burse platite si ele in euro-ar­ginti! Dar credinta unde e?

Asadar, schizofrenia “katehontica” e ma­xima, ceea ce recunoaste cumva, spre sfar­situl articolului, si autorul. Ma tem ca nu-l pot ajuta: e dulce viata in palatul lui Ca­iafa si cine poate sta acolo e slobod sa ra­mana! Altminteri, cum e la noi se stie: func­tionarii sunt pravoslavnici si spagari, iar babele, analfabete si desculte, il iu­besc pe Dumnezeu si pe Ion Iliescu!

TAGS:

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: [email protected]

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2024 Revista 22