De același autor
Iar asta se cuvine apreciat în zilele noastre. Așa cum se vede, lovește pretutindeni în mod egal – și în țări bogate, și în unele mai sărace; nu cunoaște distincții de clasă socială, avere și statut. Ba chiar am spune că are o predilecție pentru țările cele mai mari și mai puternice. Se insinuează în vile de lux și în case modeste. Sunt atinși și cei prosperi, oricît s-ar ascunde, și cei nevoiași. Sportivii, vedetele mediatice nu scapă mai ușor decît anonimii. Nici reginele, soțiile de președinți și bineînțeles nici oamenii politici nu i se pot sustrage. Iată, la noi a pus tot guvernul în carantină. Noroc că chinezii, care ne-au livrat virusul, vor să livreze și tehnologia 5G Huawei, ca să compenseze, mutînd toată viața online. Nu se știe încă dacă vara îi scad puterile, dar, dacă nu, înseamnă că e democratic și cu anotimpurile. Îi trimite în autoizolare și în carantină pe toți, chiar dacă majoritatea nu face decît forme ușoare ale bolii. Nu-i omoară pe aceștia, ci le dă o lecție „virală” de viață. Le arată tuturor că nu sunt nici invincibili nici atotștiutori. Îi obligă să fie responsabili față de alții, neinfectîndu-i. Le arată că a scăpa tu personal nu e destul, dacă ți-ai infectat toată familia, ba și pe alții din jur, eventual vîrstnici sau bolnavi deja, care au bune șanse să moară. Însă cu aceștia și cu cei mai fragili din cauza bolilor cronice e necruțător și fulgerător îi lasă fără suflu și suflet. Pe de altă parte, e îngăduitor cu copiii și tinerii, lucru frumos și lăudabil, dar din care și el, virusul isteț, scoate un profit, căci se transmite mai ușor prin intermediul acestora, infectînd fără daune pe cei mai plimbăreți și mai sociabili dintre noi, pe care e tare greu să-i ții izolați în casă, și care duc virusul mai departe.
Are și alte particularități : ține miliarde de oameni terifiați sau cel puțin plictisiți în case. Acolo îi confruntă cu viața și moartea, cu binele și răul, cu frica și neliniștea și, mai cu seamă, cu ei înșiși – ceea ce foarte multora nu li s-a mai întîmplat niciodată. Face de rîs (pînă acum) eforturile savanților de a-i găsi rapid un antidot. Pune la pămînt economiile cele mai puternice ale lumii, dovedindu-le că nu sunt în stare să producă nici măcar măști de protecție în cantitate suficientă, spre a ține pasul cu înmulțirea lui exponențială. Ne învață o bizară solidaritate : să ne ținem departe unii de alții; sărutul, strîngerea mîinilor devin delicte sanitare. Și sigur, ne învață pe noi oamenii să fim modești : cît de măreață și puternică rămîne natura despre care am crezut că am învins-o! Vidate de oameni, bulevardele și piețele marilor metropole amintesc de vedutele din tablourile apocaliptice ale lui De Chirico. În schimb, laguna Veneției se repopulează cu pești, vulpile pătrund pe străzile pustii ale capitalelor, păsările cîntă mai intens, nestînjenite, poluarea la nivel global scade. Oprimații își iau revanșa. Ne-am crezut mari, străpîni ai naturii și planetei; ne descoperim cvasi-neputincioși. Nu, nu suntem „Homo Deus” – precum anticipa Yuval Harari- și nu sunt, pare-se, șanse să devenim. Să redevenim deci modești. Rămînem o parte a naturii, o „trestie” fragilă și măcar de am fi una gînditoare mai des, căci la mulți dintre contemporani se pare că funcția asta s-a cam atenuat în ultimul timp. Este momentul atunci, fie și în mijlocul pandemiei, s-o redescoperim și să ne redescoperim.
