De același autor
Ani de zile s-a cerut in România (si din afara României) lupta impotriva coruptiei. Ani de zile s-a cerut restabilirea statului de drept si a egalitatii inaintea legii. Ani de zile toti au strigat, in toate gazetele si la toate posturile: "asa nu se mai poate, sa vina reforma Justitiei". Ani de zile, s-a tot cerut actiune, decizie, pesti mari dupa gratii, demiteri si demisii spectaculoase, demnitari corupti in procese si tot asa.
In fine, cand acum doi ani a inceput, treptat si, fara indoiala, destul de lent dupa gustul nostru, sa se intample ceva (legea decraratiilor de avere, schimbarea conditiilor de numire a procurorilor generali si a DNA, apoi lupta pentru ANI si toate celelalte), a inceput sa se strige invers: persecutii, Lukasenko, stalinism renascut! Ultimul pe lista - Dan Voiculescu - urla ca din gura de sarpe cand i se comunica ca a fost pus sub invinuire de DNA pentru spalare de bani: "aberatii, tampenii, prostii"! Pentru toate astea, exista, desigur, un vinovat, unul singur si mare: presedintele Basescu. El face galagie, el creeaza scandal, el vrea sa mature pe jos cu clasa politica. Cum indrazneste? - se spune acum. Ce, e el mai bun decat altii? N-are si el grupurile de interese? N-a furat si el in rand cu toti ceilalti? Unul dintre noi sa vina sa ne denunte - urla clasa politica aproape intr-un glas -, ce neobrazare!
De acord, e neobrazare, e multa agitatie, e criza. Dar, daca vine cineva din afara sa produca agitatie -, de pilda Monica Macovei sau Daniel Morar, ce se mai striga? Desigur, nici acum nu-i bine: respectivii sunt incompetenti, stalinisti etc. Cu ce drept vin acum astia din afara, in acord cu nesimtitii de la Comisia Europeana, sa ne faca mizerii, noua, oamenilor cinstiti, muncitori? - protesteaza marimile lor, cei acuzati. Ba se mai amesteca si "societatea civila", niste "asa-zisi intelectuali"! In general, se pare ca nu-i bine nicicum, si asta - ni se explica de catre o gramada de jurnalisti - pentru ca avem prea mult scandal politic.
De unde si lamentatia generala: e prea multa agitatie, paruiala politica, zarva, procese cu pesti mari, pe scurt, criza. Ideea la moda acum e: vrem liniste. Multa liniste. Sa fie pace si intelegere, cere ferm primul ministru si majoritatea care il sustine. Sa putem munci, sa ne integram cu spor, tot romanul sa prospere. Parca am mai auzit sloganuri asemanatoare cu "linistea" prin anii ‘90! Ce-i drept, pe atunci se visa la un postcomunism linistit, nu la un capitalism linistit, ceea ce era mai putin ridicol, chiar daca tot la fel de fals.
Dar e asta, ce se doreste acum, "liniste" sau e omerta? De ce, intr-un stat democratic, aflat in profunde schimbari, unde efortul de modernizare si europenizare e in toi, unde in chip firesc fracturile din societate nu pot fi decat importante, unde conflictele de generatii, de viziuni, de comportamente sunt, dupa toti sociologii si psihologii sociali, adanci, de ce intr-un asemenea stat ar trebui sa avem "liniste"? Iar daca e absurd sa fie liniste, de ce sar atatia cu gura pe "presedintele jucator" care a indraznit s-o strice?
Faptul ca, de pilda, actiunea presedintelui a scos la lumina defectele inerente ale Constitutiei e in sine un fapt pozitiv, chiar daca se poate discuta asupra unora sau a altora dintre interpretari. De ce atunci ar trebui sa-i inchidem gura, prin suspendare, prin legi abuzive, prin orice mijloace? Nu e normal sa avem serioase dispute asupra constitutionalitatii unor acte, asupra limitelor puterilor, asupra prerogativelor presedintelui in momente de criza etc.? Niciodata, din 1990, asemenea chestiuni nu au fost cu adevarat discutate si nici nu ar fi putut fi: caci numai crizele determina luarea in serios a dificultatilor. E important, de exemplu, de stiut daca presedintele poate sau nu refuza numirea unui ministru la remaniere - asta chiar daca pesemne d-l A. Cioroianu nu a meritat un refuz atat de indaratnic. Dar in ce fel am putea afla cum trebuie interpretata Constitutia in acest caz, sau in altele, daca nu vom avea o criza care sa creeze nevoia de a lua in serios si Constitutia, si Curtea Constitutionala?
De ce primul ministru si-a dat afara din partid cativa dintre cei mai buni si mai populari colegi? Pentru ca a vrut liniste in partid. De ce i-a expulzat acum pe democrati? Pentru ca voia liniste in guvern. De ce au fost amanate alegerile europarlamentare? Pentru ca - s-a spus - climatul politic e prea incordat, adica iarasi nu-i liniste in tara acum. Dar de unde s-a dedus ca linistea - in partid, in guvern, in tara - e un bine absolut si ca cel care o rupe, atunci cand nu i se permite "de sus", e un infractor? Si, in general, de ce trebuie neaparat sa fie liniste? Ce, suntem la rugaciune, in sala de spectacol, la cimitir? Cu atat mai mult e suspecta linistea atunci cand se admite, ca principiu, ca lupta impotriva coruptiei e un deziderat major al perioadei. Crede cineva ca demascarea, anchetarea, judecarea marilor corupti, a politicienilor se poate face in liniste? Ca ei nu vor tipa cat pot, ca vor sta ca mieii la taiat, ca-si vor face penitenta publica? Scandalul e un semn ca se intampla ceva, iar daca scandalul e mare inseamna ca s-a depasit limita musamalizarii normale.
Nostalgicii linistii uita sau se fac ca uita ca, in general, lumea moderna nu e una a calmului, unitatii si consensului, ci e una a diviziunilor, a dezbaterilor, a conflictelor, pe scurt, a crizelor si a scandalurilor de toate felurile. Modernitatea in sine e o criza prelungita, fara sorti de solutionare definitiva. Vrem modernitate? Atunci, bine ai venit, criza, bine ai venit, scandal!
De acord, scandalul e adesea iritant. Iar in cazul in care calmantele din farmacii nu mai ajuta, unii se grabesc sa ne ofere calmante politice: guvern liberal sustinut de PSD, suspendarea presedintelui, eliminarea de la Justitie a "procuroarei staliniste" si asa mai departe. Pesemne ca vor avea succes pe moment. Se va restabili calmul - spera ei. Sa nu-i lasam totusi prea mult in liniste: deci, faceti galagie, fratilor!
