De același autor
Duminică seara cariera politică a lui Traian Băsescu – atât de valoroasă și promițătoare în anumite momente, cu multe merite în trecut – s-a încheiat urât.
Cu circa 10 procente înaintea lui Iohannis – conform datelor parțiale ale BEC –, Victor Ponta pare fi destul de aproape de o victorie în al doilea tur de scrutin. A contat – fără îndoială – campania sa agresivă, adesea naționalistă, reluată de televiziunile aservite, uriașele resurse materiale puse în joc; dar, cred eu, cel mai mult a contat slăbiciunea adversarului principal. Optând pentru o campanie liniștită, preferând să ignore sau să respingă prea senin acuzațiile – adesea imunde – ale adversarului, candidatul ACL și-a fragilitat poziția, sugerând că ar putea fi un președinte moale, „fără nerv“, care ar putea fi lipsit de capacitatea de a-și negocia cu hotărâre pozițiile. Mai mult, adesea am avut impresia - și probabil că nu numai eu – că Iohannis nu se implică suficient în luptă, de parcă nu ar ambiționa prea mult la fotoliul de la Cotroceni.
Totuși, în general, s-ar putea spune că scorul lui Iohannis a fost destul de bun (peste scorul combinat al celor două partide la europarlamentare), ținând seama nu numai de slăbiciunea campaniei sale în general, de incertitudinea lăsată de procesul cu ANI, dar și de faptul incontestabil că a fost nevoie să lupte pe două fronturi: nu doar împotriva lui Ponta, dar și împotriva Monicăi Macovei, dar mai ales împotriva Elenei Udrea și a lui Traian Băsescu. Mai ales ultimii doi nu au precupețit niciun efort în a-l discredita pe candidatul principal al dreptei, descurajând în mod vădit un anumit electorat cu mesajul că între Ponta și Iohannis nu-i nicio diferență, ba chiar, cum spunea Traian Băsescu, că ambii sunt „corupți“. Și măcar dacă acesta ar fi fost prețul pentru un rezultat bun la urne!
Departe de asta! Oricât s-au încurajat pe sine cele două prezidențiabile duminică după ora 21, rezultatele lor sunt un dezastru, fiind cu puțin peste 5% în cazul lui Udrea, ceea ce înseamnă sub cota PMP de la europarlamentare, iar în cazul Monicăi Macovei cu ceva peste 4,5%, inferioare scorului lui Călin Popescu-Tăriceanu, care practic n-a făcut campanie, mizând doar pe amintirea unei perioade ceva mai prospere când era premier. E o lovitură pentru oamenii de bună-credință și de bună calitate, dar care s-au autoiluzionat că se pot obține rezultate bune fără bani, fără un partid și fără aliați.
Dar marele perdant al acestor alegeri este, după părerea mea, Traian Băsescu: s-a implicat în mod absurd într-o campanie care nu trebuia să fie a lui, s-a plasat în rolul de adversar principal al lui Ponta, a susținut-o fără niciun pic de discernământ pe Elena Udrea, atât de puțin acceptată - și nu din motive nelegitime - nu numai de adversarii săi, dar și de foștii săi aliați. A făcut tot ce a putut pentru a epuiza întregul capital de simpatie și încredere pe care îl avea cu susținerea favoritei sale, neuitând în plus să aplice în mod nedrept – așa cum am spus – lovitură peste lovitură lui Iohannis. Dacă în continuare speră ca partidul său nou-creat PMP să reprezinte o forță, se înșală amarnic. Duminică seara cariera sa politică – atât de valoroasă și promițătoare în anumite momente, cu multe merite în trecut – s-a încheiat urât. Acum, după pierderea iluziilor, un singur lucru pozitiv ar mai putea face și el, și Elena Udrea, și, bineînțeles, Monica Macovei: să îndemne necondiționat propriul electorat să voteze pe 16 noiembrie împotriva lui Ponta, adică pentru Klaus Iohannis, spre a nu lăsa toată puterea în mâna PSD și a lui Victor Ponta. //
CITIȚI ȘI
