Megalomanul

Un funcționar neales, numit pe motive politice, se vede pe sine mai presus de un președinte ales de șase milioane de votanți. De fapt, el se vede mai presus de toată lumea.

Andrei Cornea 23.10.2018

De același autor

 

Problema cu d-l Tudorel Toader, ministrul Justiției, nu-i că ar fi ticălos, ci că, în condițiile date, vrea să fie și competent, mai mult, că pare să vrea să lase un nume mare în istoria dreptului. Or, cerințele astea se dovedesc, cel puțin pentru calibrul său moral, intelectual și cultural, imposibil de îndeplinit simultan. În câteva luni de mandat, d-l Toader a reușit să antagonizeze pe aproape toată lumea: mare parte din lumea magistraților, CSM, Curtea de la Veneția (care a dat un verdict dur la adresa „reformelor“ din justiție), președintele Iohannis; mai grav pentru el, i-a nemulțumit profund pe anumiți lideri din PSD, care au lucrat la legile justiției, modificate de ministru prin OUG 92 în aceeași zi cu intrarea în vigoare a respectivelor legi. Aceștia au, de altfel, perfectă dreptate din acest punct de vedere: este un motiv vădit de neconstituționalitate să modifici prin OUG o lege în aceste condiții, mai ales când guvernul este susținut de majoritatea parlamentară. L-a supărat chiar și pe Liviu Dragnea, fiindcă a refuzat, pare-se, să confecționeze o OUG pentru amnistie și grațiere, dar, spre a-l împăca, a generat amintita Ordonanță 92, care, până la declararea ei drept neconstituțională (există deja o excepție de neconstituționalitate care va fi judecată de CCR), va submina încrederea procurorilor în stabilitatea posturilor lor, chiar dacă ministrul a consimțit să declare că ordonanța are efecte numai pentru viitor (adică nu pentru magistrații deja angajați de post cu concurs sau interviu). Prin OUG 92 ministrul a pretins că răspunde unor observații ale Curții de la Veneția, dar n-a reușit decât să sugereze că vrea să epureze DNA, DIICOT și PG. Acum, ministrul e privit cu suspiciune de toată lumea: i se „cere capul“ de către președinte, opoziție și societatea civilă; „banda“ Șerban Nicolae-Iordache îl urăște, Dragnea, care și-a amintit din senin că Ministerul Justiției e al PSD, e nemulțumit și-l suspectează (pe cine nu suspectează Liviu Dragnea?), CCR i-a declarat neconstituționale o mulțime de amendamente la Codul de Procedură Penală și-i va infirma, probabil, OUG 92. D-na Cristina Tarcea, președinta ÎCCJ, îl ironizează. Mai stă pe funcție grație lui Tăriceanu, care cu siguranță îl va folosi drept monedă de schimb în negocierile sale cu Dragnea.

 

Desigur, ministrul a atins și va mai atinge unele dintre obiectivele coaliției PSD-ALDE. Dar numele său va intra în istorie nu ca al unui specialist în drept și jurist important, ci ca al unui model de „iscusință“ malefică și prostească, până la urmă, prin care a încercat să împace și capra servilismului politic, și varza responsabilității profesionale. Încercare complet eșuată.

 

Minat de complexe și de resentimente cu greu ascunse, conștient pesemne că frumoasa sa carieră profesional-politică se datorează în mare parte lui Călin Popescu Tăriceanu și altor politicieni liberali din Iași, d-l Toader a știut să se facă antipatic chiar și presei, pe care a tratat-o cu o suficiență penibilă. Nu numai că a ascultat de ordinul de a o demite în orice condiții pe Laura Codruța Kövesi, dar a transformat cererea de revocare, mai întâi, într-un pomelnic al propriilor realizări, apoi, într-un ridicol rechizitoriu. Toată lumea a văzut atunci că adaugă la sarcina primită „de sus“ antipatia personală, ba chiar ura la adresa cuiva cu mult mai meritoriu. Probabil că la fel de nedrept și de arțăgos va fi și „rechizitoriul“ pe care îl pregătește împotriva d-lui Augustin Lazăr, un om care-i este cu mult superior sub raport moral, profesional și chiar cultural.

 

D-l Toader se complace în a da lecții tuturor (mai puțin propriilor studenți de la Universitatea din Iași, de unde lipsește de multă vreme). Recent, l-a atenționat cu impertinență pe președintele Iohannis că, în caz că acesta îi va respinge propunerea pentru șefia DNA (respinsă în unanimitate și de CSM), s-ar putea să o repete întocmai, deoarece legea nu precizează că a doua propunere trebuie să se refere la o altă persoană decât la cea dintâi, care a fost deja respinsă de președinte. Mi se pare total nedemn de un profesor de drept, de un ministru dintr-o țară europeană, ba și de un intelectual care ține la cariera și reputația sa să vină public cu astfel de interpretări sofistice deplorabile. Dar afirmația dezvăluie o trăsătură caracteristică a omului Tudorel: megalomania. El, un funcționar neales, numit pe motive politice, se vede pe sine mai presus de un președinte ales de șase milioane de votanți, așa cum, prin OUG 92, s-a pus pe sine peste parlament. De fapt, el se vede mai presus de toată lumea: de procurori, de CSM, de specialiști, de presă, de UE și de Comisia de la Veneția. Sperăm totuși că pretențiile acestui Tudorel se opresc, modeste, măcar la Marele Judecător. //

TAGS:

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

CELE MAI CITITE

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: [email protected]

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2018 Revista 22