Mi-e teama de teama lor

Coalitie antiprezidentiala? "Monstruoasa coalitie"? Colaborare legitima pentru asigurarea linistii? Dura necesitate impusa de un "presedinte jucator"? Uniunea patriotilor? "Consiliu de administratie PNL" cu patron PSD? Spuneti-i cum vreti coalitiei, nici macar ascunse acum, dintre PNL, PSD, PC si PRM si ponegriti-o sau laudati-o cum doriti. Pana la urma, toate aceste denumiri si oricate altele am mai aduna par sa nu fie decat nuantari, reformulari sau palide sugestii ale unei singure si clare notiuni de baza:  coalitia antialegeri!

Caci nimic nu pare a defini mai lamuritor aceasta coalitie, pe care totul - ideologia, istoria, comportamentul - ar fi trebuit sa o interzica, decat teama viscerala, neinchipuit de intensa, de confruntarea cu electoratul. Alianta D.A. a intrat in declin odata cu teama de alegeri anticipate electorale a primului ministru si apoi a PNL - proiectul comun din 2005, refuzat in ultimul moment de d-l Tariceanu cu pretexte in care nici macar el nu credea. Alianta D.A. a decedat in momentul cand teama de alegeri europarlamentare l-a determinat pe acelasi prim-ministru sa-si perfecteze intelegerea cu PSD si sa scoata de la guvernare PD, pentru a putea amana aceste alegeri de care se temea grozav. Aceeasi teama de electorat s-a vazut foarte limpede si in lipsa de interes a majoritatii parlamentarilor de a raspunde cererii presedintelui in legatura cu votul uninominal. Nici nu au votat o noua lege electorala in acest sens, desi, cu exceptia UDMR si PRM, toti isi declamau cu emfaza sustinerea pentru aceasta formula; nici nu au dat avizul consultativ presedintelui in vederea organizarii unui referendum. Pur si simplu, au tacut chitic timp de doua luni. Caci votul uninominal ar insemna disparitia multora dintre parlamentarii de azi, modificari importante in privinta ponderii partidelor, o relatie diferita cu electoratul - pe scurt, o mica revolutie pe care majoritatea partidelor o refuza.

 In aceste conditii, e de mirare ca presedintele a lovit exact in acest punct slab? Anuntand ca, in cazul in care parlamentul il va suspenda, impotriva avizului  Curtii Constitutionale, nu va mai astepta referendumul de confirmare sau infirmare a suspendarii, ci va demisiona, urmand sa candideze pentru un nou mandat prezidential, presedintele a aratat ca stie bine ca liderilor PSD si PNL le e frica de alegeri si, mai ales, de alegeri directe. Si mizeaza pe frica lor: e posibil sa aranjeze lucrurile in asa fel, incat, la votul secret, cererea de suspendare sa cada. Iar daca va trece, cu atat mai bine: ce pot face Geoana sau Tariceanu? Sa candideze impotriva lui Basescu? Probabil ca ar fi eliminati din primul tur, dar sigur in al doilea, ceea ce ar fi sfarsitul lor politic. Atunci, probabil ca nu se vor prezenta, incercand sa convinga electoratul ca alegerile respective nu au miza, sau ca sunt numai un joc de imagine in care ei nu vor sa intre. Dar si asa (daca partidele respective nu vor veni deloc cu candidati sau numai cu candidati secunzi), imaginea lor politica se va degrada serios, pentru ca toata lumea va vedea inca o data acest lucru penibil, inavuabil intr-o democratie: frica imensa de alegeri a politicienilor.

 Fireste, se poate spune ca a afla acest lucru in urma unor alegeri prezidentiale anticipate nu duce, in mod direct si imediat, la nimic fundamental. Basescu isi va savura victoria timp de o saptamana, dupa care se va trezi in fata aceluiasi guvern, aceluiasi prim-ministru, aceluiasi parlament. Cu aceleasi probleme, aceleasi scandaluri. Calculul presedintelui e, pesemne, ca in 2008 vor trebui totusi tinute alegeri si ca, intre timp, va reusi sudarea si intarirea unei coalitii proprezidentiale formate din PD si PLD. Mai mizeaza, probabil, pe inca ceva: fie esecul la alegerile prezidentiale anticipate, fie caderea la vot provocata in parlament a cererii de suspendare ar trebui sa-i slabeasca pe liderii politici care au lucrat insistent si galagios pentru eliminarea presedintelui - Mircea Geoana, in primul rand, care, in urma unui imens scandal, nu va fi castigat nimic, nici macar cateva puncte clare in sondajele de opinie, atunci cand ar fi avut ocazia sa fi devenit prim-ministru, daca vota impotriva guvernului Tariceanu remaniat. Mircea Geoana va fi demonstrat nu numai ca n-are minte, dar ca n-are nici macar curaj. Va mai fi el suportat de partid? Vor mai fi suportati de propriul partid hiperactivii Crin Antonescu sau Victor Orban, a caror obsesie antiprezidentiala se va fi dovedit perdanta, conducand PNL intr-un impas fara precedent? In mod clar, Basescu mizeaza, chiar in cazul aplicarii unei tactici de  non combat din partea principalilor sai rivali, pe discreditarea profunda a acestora nu numai inaintea electoratului, dar si a propriilor partide.

 Putine lucruri sunt mai ridicole intr-o democratie decat o coalitie antialegeri, tocmai pentru ca democratia reprezentativa se intemeiaza pe alegeri, care au rostul nu numai de a legitima puterea, dar si pe cel de a debloca crizele acesteia, atunci cand acestea sunt de neinlaturat altminteri. Dar mai trebuie spus ceva: decat o asemenea coalitie putine lucruri sunt  mai periculoase. Caci se stie: teama poate impinge la orice gesturi, chiar si la cele mai nesabuite si mai distructive - si nu doar pentru ei - cei carora le e teama, caci asta nu ar deranja prea mult -, dar si pentru toti ceilalti. Pe scurt: nu de acesti lideri mi-e teama; mi-e teama de teama lor.