De același autor
Prin simplul fapt că îi știi plasați undeva, fie și în fundalul scenei publice și culturale, te simți încurajat, ori mustrat, oricum cercetat cu atenție și discernămînt. „Exist – pare a spune prezența – ai grijă ce faci și cum te porți, fiindcă, orice ar fi, sunt aici și te văd.” O asemenea prezență deopotrivă de fundal și de cursă lungă și aproape indispensabilă pentru societatea românească, a fost, pînă ieri, filozoful Mihai Șora. Desigur, sunt de notat realizările efective, valoroase ale scriitorului și filozofului – începînd cu eseul publicat în anii de după război, la Gallimard (Despre dialogul interior), alte destule cărți și articole, activitatea de conducere la colecția atît de valoroasă pe atunci, „Biblioteca pentru toți”, revenirea lui în prim-planul vieții politico-sociale, odată cu numirea sa ca ministru al educației în primul guvern de după Revoluție, membru fondator și de frunte al Grupului pentru Dialog Social etc.– sunt de notat admirativ, deci, atît opera propriu-zisă, cît și activitatea instituțională; despre ele s-a vorbit și se va vorbi în altă parte.
Acum vreau să spun numai că mi se pare că de-a lungul a multe decenii Mihai Șora a fost și altceva decît „o listă lungă de realizări”: el a fost cu precădere o prezență, directă nu odată, prin participarea lui atît de impresionantă la marile și mai puțin marile proteste civice din ultimii douăzeci și cinci de ani: el este cel care a transformat sintagma „la girafă” într-un simbol al rezistenței societății românești la opresiune, iar pălăria sa mare, neagră a devenit o emblemă a civismului rennăscut în lupta pentru o justiție independentă și împotriva autoritarismului pregătit de regimul Dragnea. Dar Mihai Șora a însemnat întotdeauna și o prezență indirectă de mare preț: îl știam alături, deși nu-l vedeam neapărat și întotdeauna, șezînd în rîndul întîi. El ne vedea însă, ne auzea, ne măsura, ne judeca discret, cumpătat, dar just: exercita necontenit o influență însuflețitoare, înțeleaptă, bonomă și totuși critică, dar și capabilă să-i enerveze pe detractorii de profesie; altora, însă, foarte numeroși, le reda curajul și optimismul pe care lumea noastră, adesea atît de urîtă, le veștejește; le reda mai ales dorința de libertate...
De-acum, Mihai Șora va absenta aici. Dar îmi place să cred că, dacă există un dincolo, de curînd a pătruns acolo cineva care aduce un spor de înțelepciune printre spiritele nesăbuite și un imbold de revoltă printre spiritele complezente și conformiste – și, judecînd după felul cum lumea e guvernată de la „etajul superior”, cred că sunt destule de ambele specii. A adus și un dram de umor discret, căci gravitatea nu înseamnă și încruntare. (O fi existînd și „sus” un echivalent al pălăriei mari, negre? Sper.) Sigur, sunt și dincolo niscaiva spirite denigratoare, care s-au pus pe cîrtit cu această ocazie, dar nu-i pot înlătura nici acolo înrîurirea benefică, însuflețitoare, înțeleaptă. N-au încotro, musai să-i suporte de-acum prezența: știu ele bine că a devenit indispensabilă Prezenței...
