Moartea băsismului

Băsismul – denumire voit insultătoare, scornită de către marii adversari ai președintelui și ai vechilor lui susținători, denumire asumată apoi cu un anumit orgoliu de cei târâți în noroi de Antene – a murit. Și nu de moarte naturală. Iar asasinul lui se numește Traian Băsescu, chiar dacă, în unele momente, la omor au fost și alții complici.

Mandatul președintelui Traian Băsescu ur­mează să expire cam peste două luni; deja însă un bilanț, fie și provizoriu, poate fi fă­cut. A fost el pozitiv sau nu? Acum un an, răs­punsul ar fi fost evident pentru un om de bună-credință: foarte pozitiv. Am fi avut de trecut în lista cu plusuri lupta acerbă pentru modernizare, susținerea masivă a jus­tiției și a luptei anticorupție, politica ex­ternă consecvent proatlantistă și pro­eu­ro­peană, denunțarea publică a regimului co­munist, inițierea pactului pentru educație, lupta îndârjită împotriva baronilor și oli­gar­hiilor de partid, ceea ce i-a atras cele două sus­pendări, și, nu în ultimul rând, sus­ți­ne­rea premierului Emil Boc în momentele gre­le ale crizei economice. Toate acesta au for­mat, pentru a spune astfel, băsismul.

Astăzi însă, cu puțin înainte de alegerile prezidențiale, dominația acelor plusuri a ajuns să fie nu chiar contrabalansată, dar mult di­minuată și amenințată. Aș spune că, într-un mod greu de înțeles în mod strict rațional, Traian Băsescu a distrus în ultimul an și ce­va „băsismul“. Simplificând, aș zice că Tra­ian Băsescu a divizat „moștenirea băsistă“ în trei părți, inamice una alteia, fiecare in­completă și neputincioasă: moștenirea ins­tituțională – PDL – absorbit acum de PNL; moștenirea justițiară, preluată de Monica Ma­covei, candidat independent la președinție; moștenirea populistă, primită de Elena Udrea, care candidează din partea PMP. Numai la­o­laltă aceste trei moșteniri ar fi avut ca­pa­ci­tatea de a fi puternice și de a defini jocul pe scena politică, așa cum a făcut-o Traian Băsescu, care a știut să înmănuncheze și să utilizeze toate cele trei aspecte. Numai îm­preună ar fi format un tot rotund, puternic și atrăgător atât pentru mase, cât și pentru multe dintre forțele intelectuale și eco­no­mice cele mai valoroase ale națiunii. Di­vi­zate însă, în competiție între ele, dușmane înverșunate una alteia, greutatea lor po­li­ti­că se apropie de zero și, tot mai mult, la fel de mică devine și ponderea lor ideologică și intelectuală. Iar ca lucrurile să fie și mai rele, numai una dintre aceste moșteniri – Ele­na Udrea și PMP – este considerată de președinte ca „legitimă“, în de­tr­i­men­tul celorlalte.

Cred că aproape nimeni nu poate con­testa că, dacă Traian Băsescu a ucis bă­sismul, a făcut-o pentru a o promova ca moștenitoare politică, dacă nu ca vi­i­toare președintă a României, pe Ele­na Udrea. Or, ceea ce e limpede pen­tru orice judecată rezonabilă este că Ele­na Udrea nu poate fi un lider po­li­tic marcant și asta nu fiindcă „e blon­dă“ – pentru a spune astfel, însumând aici diferite conotații peiorative ale cu­vântului. Ci fiindcă, așa cum spu­neam, ea n-a reușit să absoarbă decât un fragment din băsism – populismul, picanteria de scandal, asezonate cu des­tul pragmatism cinic. Dispune de un partid lipsit de vocație, abandonat de idealiști, părăsit tot mai mult și de pragmatici, care nu-i dau niciun vii­tor. A dorit președintele să aibă un par­tid fidel cu care, după plecarea de la Cotroceni, să poată face politică? Plauzibil. Dar asta e tocmai întrebarea: a meritat să fie spart în bucăți bă­sis­mul, fie și de dragul lui Băsescu? Sau președintele speră că PMP va deveni un partid mare în 2016? Puțin pro­babil: dacă alegerile prezidențiale vor fi câștigate de Ponta, Băsescu va fi con­siderat unul dintre principalii res­pon­sabili și electoratul respectiv nu i-o va ierta. Iar dacă vor fi câștigate de Io­han­nis (căci o altă variantă mi se pare cu neputință), atunci alianța PNL-PDL, sau ce ce va fi, va domina, înghițind resturile dreptei. Încep să cred, totuși, că pentru un Băsescu care nu poate accepta în ruptul capului pensionarea politică, prima alternativă – victoria lui Ponta – e mai puțin gravă și că el speră că va deveni șeful opoziției de dreapta. Speranțe deșarte și nesăbuite chiar, dacă este așa!

Oricum, băsismul este mort, iar în­mormântarea sa va avea loc pe 16 no­iembrie: invitată – toată țara. Lacrimi vor vărsa mulți: unii sincere, ma­jo­ritatea de crocodil. Admiratorii pre­ședintelui ales vor cânta prohodul. Iar printre groparii voluntari, vom dis­tinge fără îndoială și silueta actualului președinte. //

CITIȚI ȘI

• Marea coaliție anti-Iohannis
• Democrați și populiști