Morala şi politica

Capitalismul a fost pervertit de socialismul demagogic, care, de altminteri, a pervertit şi social-democraţia autentică.

Andrei Cornea 01.11.2011

De același autor

Capitalismul a fost pervertit de socialismul demagogic, care, de altminteri, a pervertit şi social-democraţia autentică.

Ni se tot spune (de către diferiţi pretinşi „discipoli“ ai lui Machiavelli, de cinici pur şi simplu ori de unii care se cred deştepţi nevoie mare şi „pragmatici“) că politica n-are nimic a face cu morala. Recent, şi preşedintele Băsescu, comentând decizia UE de a salva Grecia (şi pe ea însăşi) de la faliment iertând-o de jumătate din datoria publică, a comentat: „e imoral, dar e criză!“. Bine că măcar acum s-a recunoscut imoralitatea: da, cel mincinos şi risipitor a fost răsplătit, numai pentru că datoria sa era prea mare pentru a mai putea-o plăti vreodată! Dar nu tocmai de la politica bazată pe evacuarea moralei ni s-a tras totul?

Guvernele greceşti au minţit sistematic asupra deficitelor bugetare. Băncile internaţionale, desigur, au ştiut acest lucru, dar nu s-au sinchisit şi au continuat să crediteze Grecia împotriva tuturor regulilor bancare. Grecia era în zona euro şi s-a presupus că va fi salvată de guverne. Guvernele europene au minţit şi ele şi s-au minţit şi pe sine, acceptând lejer minciuna băncilor şi a Greciei. Ba au continuat chiar să facă afaceri înfloritoare (precum Franţa, care, prin 2009, vindea pe credit Greciei fregate de război), minţind opinia publică şi spunând că nu e niciun pericol. Abia acum N. Sarkozy a recunoscut – ceea ce se ştia bine de demult – că Grecia nu trebuia primită în zona euro în 2001. Dar Portugalia, dar chiar Spania trebuia primite?

Însă lanţul de minciuni merge mult mai departe. Fiindcă şi majoritatea opiniei publice europene s-a lăsat minţită în schimbul promisiunilor şi al aşa-numitelor „drepturi sociale“. Europenii s-au tot fălit (faţă de americani) cu „statul social“, înşelându-se pe sine şi refuzând să vadă adevărul: că „statul social“, odată cu îmbătrânirea populaţiei, devenea tot mai împovărător şi că pensiile generoase şi ajutoarele sociale numeroase şi consistente măreau în chip astronomic deficitele bugetare, mai ales în ţări cu economii mai puţin dezvoltate. În America, dar şi în Europa, uriaşa minciună că oricine poate cumpăra orice (mai ales o locuinţă), chiar dacă nici pe departe nu are mijloacele necesare, a prins ca o molimă. Vechea şi cinstita morală că mai întâi trebuie să-ţi plăteşti datoriile a fost abandonată.

Dimpotrivă, a trăi pe datorie (la nivel individual sau public) a devenit o nobilă virtute. Nu întâmplător, cuvântul „austeritate“ conotă azi tot ceea ce poate fi mai rău. O publicitate imensă pentru consum fără limite a devenit cel mai puternic drog al lumii noastre, infinit mai puternic decât cocaina sau heroina. Nu numai că el nu a fost interzis, dar statele şi băncile s-au înţeles să-i premieze pe marii adicţi cu credite generoase, iar ideologii le-au risipit orice scrupule morale. Oamenii s-au lăsat minţiţi de reclamă şi de demagogia politicienilor, băncile au abandonat orice prudenţă şi au creditat şi recreditat fără limită; guvernele au promis fals tuturor ceea ce nu aveau. Lumea, în general, s-a minţit pe sine nu numai că, de la un an la altul, se poate trăi tot mai bine, dar şi (iar asta e minciuna supremă!) că trebuie trăit mai bine sau măcar nu mai rău şi că avem aici, cum se spune la noi, „un drept câştigat“, fiind de datoria statelor să-l respecte, indiferent ce se întâmplă în stat, în economie sau în cosmos.

Originea crizei nu e capitalismul, cum strigă acum o stângă ce a mai prins ceva viaţă. Dacă etica „protestantă“ a capitalismului n-ar fi fost sistematic încălcată, băncile nu ar fi creditat iresponsabil şi mai ales nu cu sume imense state unde lumea nu-şi plăteşte impozitele în mod curent. Dar capitalismul a fost pervertit de socialismul demagogic, care, de altminteri, a pervertit şi social-democraţia autentică, determinând statele să devină deopotrivă garanţii, beneficiarii şi la urmă prizonierii acestui sistem malign. O combinaţie „postmodernă“ de capitalism şi socialism, numită pudic „stat social“, a produs răul, în aplauzele aproape generalizate ale publicului şi sindicatelor. Responsabilitatea, prudenţa şi spiritul adevărului – considerate cândva virtuţi – au fost uitate în numele aşa-zisului „drept la un trai decent“, ceea ce a însemnat în practică „dreptul“ de a te îndatora oricât pe seama altora. E de mirare, în aceste condiţii de minciună perpetuă şi generalizată, nu că a venit criza, ci că a durat atâta până să vină!

Aşadar, întreb: au sau n-au de a face una cu alta morala şi politica? //

TAGS:

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: redactia@revista22.ro

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2022 Revista 22