„Necesitate istorică”?

Cu unii oameni – și nu puțini, din păcate – polemica e imposibilă. Sunt radicalii, împătimiții, cei care s-au anexat fără rezerve la o persoană, de exemplu Trump, sau la o tendință, față de care arată un atașament fanatic, mai mult religios, dacă e sincer și nu contrafăcut din cine știe ce interese nemărturisite. Polemica rămâne încă posibilă cu alții, în cazul de față cu trumpiștii moderați. Aceștia recunosc faptul că politica lui Trump are multe defecte și conduce la transformări neplăcute ale poziționărilor esențiale de tip geopolitic; dar aplică un fel de neo-hegelianism pentru a încerca să le justifice în ansamblu și să schițeze un tablou pozitiv, „în mare”.

Cu alte cuvinte, ei cred că descoperă o necesitate majoră a Istoriei pentru acțiunile dezordonate ale actualei Administrații americane, care pare mai prietenoasă cu inamici, ca Rusia, decât cu aliații tradiționali, precum țările europene din NATO și UE. Există o necesitate istorică, spun ei, ca SUA, „în mare”, să se orienteze spre Pacific și spre rivalitatea cu China. „Abandonul” Europei se face în concret, poate prea repede și aspru, dar el este o necesitate, dacă privim „poza” în ansamblu. O anumită înțelegere cu Rusia devine obligatorie, în aceste condiții, chiar dacă noi putem să deplângem modul în care ea pare că se realizează, presând Ucraina. Sigur, tarifele sunt neplăcute și chiar contraproductive până la un punct; dar dezindustrializarea Occidentului le impune până la urmă, „în mare”. Tot așa, respectivii pot admite excesele ideologice ale MAGA, dar – spun ei – după excesele contrare woke și, în general, ale progresismului din ultimele decenii, fenomenul MAGA (cu variantele lui naționale din diferite țări) era de așteptat și, din nou, ar fi cerut de necesitatea istorică, dacă vedem lucrurile iarăși „în mare”.

Nu reușesc să mă împac cu acest mod de gândire, care vede lucrurile aproape numai „în mare”. În primul rând, nu prea înțeleg ce înseamnă „necesitatea istorică”. A fost Hitler o necesitate istorică? Dar Holocaustul? Nu puteau fi evitate? Puteau. Chiar Revoluția rusă din februarie 1917 ar fi putut fi evitată, dacă n-ar fi fost conducerea ineptă și autocratică a Rusiei din acel moment. A fost o necesitate istorică căderea comunismului aproape pașnică? Nu știu. Oricum, ea n-a prea fost anticipată; or, dacă ar fi fost o necesitate istorică, ar fi trebuit să fie prevăzută, măcar „în mare”. Sigur, nimeni nu poate nega că există mari tendințe: tehnologia digitală, de exemplu, are anumite consecințe profunde în viața economică, socială și în politică. Într-un fel faci o campanie electorală în era digitală și în alt fel în era ziarului și a radioului.

Delocalizarea și globalizarea, dictate de tendința capitalului internațional de a se orienta după profit, sunt o tendință greu rezistibilă. Și așa mai departe.

Ceea ce nu pot însă să accept sunt manifestările particulare, concrete, ale tendințelor, manifestări care rămân imprevizibile, substituibile și personalizabile. La fel și felul reacțiilor la ele: de exemplu, un anumit naționalism economic poate să fi devenit necesar pentru SUA, dar de aici și până la actualul război al tarifelor, păgubos pentru toată lumea,  e o cale destul de lungă. Sau, o reorientare a efortului principal al SUA spre contracararea Chinei poate avea sens. Dar de aici și până la criticarea aliaților europeni, la amenințările că securitatea lor a devenit secundară, că SUA ar putea să negocieze aplicarea Articolului 5 e o cale nu numai lungă, dar și deloc obligatorie. E greu de înțeles cum explică necesitatea istorică și perspectiva „în mare” insolența lui Trump și a lui Vance față de Zelenski, în biroul Oval, tacticile de intimidare a unui aliat, ori presiunile și șantajul asupra lui pentru a semna un tratat legat de resursele minerale, extrem de oneros pentru Ucraina. Impune necesitatea istorică să fii nedrept, agresiv, bully, și, în același timp, să faci concesii majore unui autocrat precum Putin? Impune necesitatea istorică să ameninți că vei „prelua” Groenlanda?

Sigur, tehnnologia e esențială azi, de unde poate fi înțeles rolul enorm al marilor companii de tehnologie; dar actele personale ale lui Elon Musk și așa-zisa eficiență guvernamentală pe care el vrea s-o impună nu pot fi justificate prin raționamente istoriciste. Să fie dezordinea, incoerența, inconsecvența rezultate o necesitate istorică, spre a avansa? Sau, dimpotrivă, rolul lui Musk se explică prin cumpărarea influenței, prin adulație și alte mijloace, care au legătură cu defectele caracterelor eterne ale oamenilor, nu cu necesitatea istorică. În general, caracterul arbitrar, uneori absurd, al deciziilor de politică internă a Administrației Trump, vădit incompetente, are toate șansele să-i oprească la un moment dat avântul, să genereze rezistențe printre vechii adepți și inamici, să producă mari adversități și, în final, să conducă poate chiar la prăbușirea politicii MAGA. Să fie atunci și căderea MAGA o necesitate istorică?

Unii ar putea susține totuși că elementele autoritariste din guvernarea Trump sunt ele însele o necesitate istorică, dat fiind că epoca democrației liberale s-ar fi încheiat. Nu pariez nepărat pe soarta democrației liberale; dar de aici și până a-i vedea destinul la remorca unei presupuse necesități istorice e un drum lung, pe care numai ochiul lui Dumnezeu e în stare să-l identifice. În general, jocul cu „necesitatea istorică” justifică orice. Când a început războiul din Ucraina, majoritatea nu-i dădeam acestei țări decât câteva zile sau săptămâni de supraviețuire în fața puterii copleșitoare a Rusiei. Suntem în al patrulea an de război și Rusia, în pofida unor avansuri, e departe de a câștiga războiul. Poate îl va câștiga totuși, dar numai dacă America
va juca rolul necesității istorice și-și va trăda aliatul.

Se zice că, la Jena, tânărul Hegel, când l-a văzut pe Napoleon în fruntea armatei franceze biruitoare, ar fi exclamat: „Iată necesitatea istorică călare!”. Nu. Erau doar un general, o armată și un cal. Atât. Ba, poate,  și prea multă filozofie, și nu din cea mai bună.