De același autor
Ceea ce nu inseamna ca nu se poate discuta (dar numai in Romania) despre rolul trupelor romanesti in Irak, nu inseamna ca acestea nu ar trebui retrase, si chiar mai repede decat se planuise initial. Dar aceasta optiune nu se poate discuta sub ultimatumul terorii, atunci cand patru concetateni sunt amenintati cu moartea, cu termene imposibile ca fond si ca forma. O hotarare politica si strategica, implicand pozitia noastra in alianta cu SUA, in NATO si, in general, in lume, nu se poate lua decat "de noi", la Bucuresti, si niciodata "de ei", la Bagdad. Si oricat de dureros ar fi pentru toata lumea in aceste momente, trebuie spus raspicat: suveranitatea nationala nu poate fi negociata cu teroristii.
Altminteri, maine ni se va cere poate sa iesim din NATO, poimaine sa inchidem Ambasada americana, iar peste o luna sa facem o alta concesie politica! De fapt, in acest moment nu este nimic de discutat decat eliberarea neconditionata a celor patru. De aceea, pesemne ca politica americana si israeliana de a respinge oficial chiar ideea unei negocieri este cea mai justa si, pe termen lung, cea mai inteleapta. Poate ca, daca s-ar fi stiut din timp ca statul roman nu negociaza in principiu cu teroristii, cei trei jurnalisti nu s-ar mai fi aventurat in modul atat de imprudent cum au facut-o.
In general, opiniei publice romanesti i s-a explicat prea putin ca ne aflam nu atat intr-un "razboi impotriva terorismului", cat intr-un razboi pe care terorismul islamic ni l-a declarat noua. Cui, noua? Noua, celor care suntem albi si "occidentali". De ce? Pentru a ne submina moral, a ne diviza, a ne slabi capacitatea si vointa de rezistenta, pentru ca in final sa ne predam lor cu totul, sa devenim parte a unui utopic Islam fundamentalist universal.
E o mare eroare sa-i inchipuim pe acesti teroristi ca pe piratii de odinioara, interesati de rascumparari, sau ca pe niste mafioti ceva mai cruzi, care pot fi cumparati cu suficienti bani. Circumstantele incurcate ale plecarii celor trei in Irak, rolul lui Omar Hayssam, aparent un prieten al senatorului Ion, tatal lui Marie-Jeanne, ne-au facut sa speram, in mod fals, intr-o istorie politist-politica cu suspans. Dar acum, cel putin, este evident ca lucrurile sunt complet diferite.
Scopul teroristilor nu este altul decat terorizarea opiniilor publice si incovoierea guvernelor europene. De aceea ei lovesc indiscriminat: e o eroare sa se creada ca cei trei au fost rapiti fiindca Romania ar avea trupe in Irak. Franta nu are trupe in Irak, a criticat aspru si in mod sistematic politica americana fata de Irak si totusi Florence Aubenas este de luni de zile in puterea unui grup terorist. De ce? Fiindca este europeanca! De ce a fost rapita Giuliana Sgrena, care criticase politica Italiei fata de ocuparea Irakului? Pentru ca este europeanca. De ce au fost trimisi in camerele de gazare evrei germani care, in timpului primului razboi mondial, primisera Crucea de Fier? Pentru ca erau evrei. Stim ca au fost rapiti si chiar ucisi oameni lipsiti de orice legatura cu invazia, precum cei doi soferi bulgari. Au fost rapiti nu pentru ca ei insisi ar fi fost sau nu vinovati cu ceva, responsabili pentru opiniile lor sau pentru faptele lor si nici macar pentru ca guvernele lor ar fi fost implicate in Irak. Au fost rapiti pentru ca erau europeni, albi sau crestini. Logica este aceea a razboiului total in stil nazist sau stalinist.
Unora dintre ostatici, precum Giulianei Sgrena, li s-a dat drumul dintr-un gest de marinimie bine calculat: evident, daca toti ostaticii ar fi ucisi, guvernele nu ar mai avea nici o propensiune sa negocieze, iar opinia publica s-ar resemna repede in fata inevitabilului. Dimpotriva, amestecul de speranta si oroare intretine agitatia opiniei publice si mentine presiunile asupra guvernelor, carora li se poate cere, in mod aparent rezonabil, sa negocieze. "Nu vedeti ca exista si reusite - pare a spune opinia publica -, incercati si voi!" Iar in caz de esec, opinia publica va avea impresia ca exista un fel de complicitate intre guverne si teroristi - ceea ce este exact ceea ce ultimii isi doresc. Trebuie, pe cat posibil, sa incercam sa ne reprezentam viziunea despre viata a acelor oameni pe care ii asociem terorismului islamic: o viziune dramatic maniheista, unde noi jucam rolul Satanei. Tot ceea ce noi pretuim inca din vremea lui Socrate si a lui Isus - libertatea, dialogul, critica, democratia, caritatea, personalitatea - sunt pentru ei semne de decadenta si de stupiditate. In viziunea lor, viata omului nu are pret decat ca instrument si niciodata ca scop, iar persoana umana, inclusiv a lor proprie, cand nu se jertfeste pentru "cauza", este un zero topit intr-o colectivitate uniforma. Preocuparea noastra intensa pentru vietile catorva conationali amenintati, in general pretul pe care il punem pe fiecare viata omeneasca trebuie sa li se para ridicole si un semn de alterare morala fundamentala. E, pesemne, pentru ei, o dovada ca meritam sa devenim sclavii lor, iar intre timp este un mijloc de a ne fragiliza psihic. Pentru ei, a ucide un "necredincios" e la fel de legitim cum era pentru Stalin a ucide un "kulak".
Asa ca nu este nimic de negociat cu ei, asa cum nu a fost nimic de negociat cu Hitler. Si nu pot decat sa deplang faptul ca opiniei publice romanesti i se creeaza asteptari false si i se formeaza reprezentari fara substanta. Nu pot sti, in momentul cand scriu aceste randuri, care va fi soarta celor patru; sper si le doresc din toata inima sa aiba noroc. E insa contraproductiv ca, in momente de criza, sa dezbatem amenintarea terorismului islamic si a fundamentalismului prin reductia acestora fie la politica "normala", fie la un thriller politist.
