Noua Alianță: Băsescu-Voiculescu

Da, omul Băsescu e de plâns. Da, politicianul Băsescu, ajuns într-o surprinzătoare unitate de vederi cu Dan Voiculescu, e un spectru. Dar ceea ce a fost cândva programul lui Băsescu e viu și așa trebuie să rămână.

Trebuie să admitem: actul de sinucidere politică al lui Traian Băsescu și violența gestului, exhibat în direct lunea trecută la B1 TV, ne-au tulburat și ne-au îngrijorat. Nu cumva, ne-am zis ime­diat, ar trebui să ne punem unele întrebări, noi, cei care l-am susținut de atâtea ori în ultimii ze­ce ani pe Traian Băsescu? Nu cumva au avut drep­tate cei care ne-au acuzat de atâtea ori de ignoranță, autoamăgire, ba chiar de lipsă de ca­racter și „pupincurism“? A fost oare o neghiobie să combatem suspendarea din 2012, să cerem boi­cotarea referendumului? Ne-am lăsat înșelați de un oportunist abil, cântându-i în strună de-a lungul atâtor lupte politice duse cu liberalii lui Tăriceanu, cu social-democrații lui Geoană și Pon­ta și cu Dan Voiculescu? Să nu fi fost Băsescu decât un mic dictator valah, care a știut pentru scurtă vreme să-și camufleze firea și fapta au­ten­tice sub masca anticorupției, a statului de drept și a altor vorbe frumoase? Ne-am războit de­gea­ba cu Antena 3, ale cărei insulte le-am încasat de atâtea ori? Aveau ei dreptate în fond, chiar da­că nu în literă, vorbind despre procese po­litice? Tot ceea ce am scris noi, „băsiștii“, de atâ­ția ani să nu aibă decât valoarea de document al unei naivități suspecte și penibile? Am fost și noi, ca atâția alții în alte împrejurări, niște „cle­rici trădători“, așa cum ni s-a dat sentința nu o dată?

Ce răspunsuri am putea da?

Să ne facem mea culpa, eventual la Antena 3, ori în Observator Cultural.

Ori să îmbrățișăm relativismul ieftin care susține că toți au puțin dreptate: și Udrea, și Băsescu, și Kövesi, și Tăriceanu, și Ponta, și Voiculescu. Nu există în acest caz nici valori reale, nici distincții solide, confuzia e permanentă. Toți mint și în ace­lași timp spun și ceva adevărat; toți sunt hoți, toți sunt corupți și nu merită să acorzi ni­mănui încredere.

Ori să cădem în ridicol, laolaltă cu Băsescu în­suși, susținând că în justiție lucrurile s-au dat pes­te cap în numai două sau trei luni, legile și responsabilii rămânând aceleași și aceiași.

Ori să tăcem, așteptând să se uite totul.

Nu. Nu vom proceda astfel.

Căci noi nu am fost fani Băsescu. Nu l-am apr­e­ciat pe fostul președinte pentru el însuși. Nici nu l-am lăudat contra sinecuri și emolumente, cum s-a sugerat din când în când. L-am sus­ținut și apreciat, când a fost cazul (și nu paușal), pentru programul său și acțiunile sale, care veneau în întâmpinarea valorilor noastre. Traian Băsescu a fost „instrumentul nostru“ și mai cu seamă omul politic prin care un program politic fundamental de modernizare a în­ce­put să prindă corp. În consecință, a tre­bu­it să-l susținem pe Băsescu, fiind­că:

- A denunțat oficial și public ca­rac­te­rul criminal al regimului comunist, în­tr-un parlament ostil, sau complice, sau indiferent.

- A desecretizat arhivele fostei Se­cu­ri­tăți permițându-i CNSAS să-și facă da­toria.

- A început și a susținut ani la rând lup­ta anticorupție, numind în funcții esențiale oameni precum Monica Macovei, Daniel Morar, Laura Codruța Kövesi, Livia Stanciu și alți magistrați valoroși și acordându-le sprijinul său. Din această cauză, a intrat în coliziune cu o mare parte a clasei politice, fără deosebire de partid, a fost atacat săl­batic de trusturile de presă și a fost sus­pendat de două ori.

- A protejat de interferențe politice ins­tituții precum DNA, Înalta Curte, Curtea Constituțională sau SRI.

- A ancorat ferm România în NATO, dez­voltând parteneriatul cu SUA. În particular, s-a opus ferm încercării lui Tăriceanu de a dezangaja trupele ro­mânești din Afganistan și Irak.

- Deși destul de brutal și întârziat, a oprit ferm o catastrofă financiară în 2010, fie și cu prețul pierderii masive de popularitate.

Așa încât noi, vechii „băsiști“, nu avem niciun motiv să ne simțim vi­novați. Și nu avem niciun motiv să-i privim cu înțelegere sau respect pe adversarii noștri – fie ei cinici, re­la­tiviști, nechibzuiți sau interesați să in­tre în grațiile diferiților stăpâni.

Azi, Traian Băsescu s-a sinucis politic. Motivele, în mare, le cunoaștem sau le bănuim. Dar programul pe care el l-a servit atâția ani nu poate fi arun­cat la gunoi. Programul rămâne va­la­bil și a început deja să dea rezultate impresionante, de care fostul pre­șe­dinte se dezice. Cu atât mai rău pen­tru el. Nu trebuie să ascultăm de Si­re­nele lașe și fățarnice care, fie și jurând pe spusele acestuia, vor vrea acum să ne convingă că, timp de zece ani, am trăit într-o ficțiune și că toate pro­gre­sele justiției nu au fost decât un dans al ofițerilor acoperiți și al marionetelor lor. Nu trebuie să consimțim ca cei ca­re au devalizat țara să scape ieftin. Nu trebuie să permitem triumful celor care au batjocorit și justiția, și pe oa­me­nii care o practică, și în general pe cei care nu s-au consolat cu domnia și cu aroganța lor.

Da, omul Băsescu e de plâns. Da, po­li­ticianul Băsescu, ajuns într-o sur­prin­zătoare unitate de vederi cu Dan Voi­culescu, e un spectru. Dar ceea ce a fost cândva programul lui Băsescu e viu și așa trebuie să rămână.