De același autor
Oamenii ies în stradă serile astea. În Capitală și în alte orașe din țară. Protestează. Nu cer salarii mai mari – deși mulți au dificultăți – nici reducerea inflației, prea mare, nici renunțarea la mărirea impozitelor pe locuințe și mașini. Nici măcar nu cer tăierea pensiilor speciale, deși mulți văd în aceste pensii o mare inechitate. Demonstrează pentru ceva imaterial – dreptate. Afirmă, de asemenea, altceva tot imaterial: solidaritate cu doi magistrați curajoși care au rupt omerta impusă de conducerea justiției române; de asemenea, solidaritate și cu cele câteva sute de magistrați (judecători și procurori) care s-au solidarizat, la rândul lor, cu cei doi magistrații curajoși. Ideea e simplă: de câțiva ani, o legislație abuzivă introdusă de politicieni în complicitate cu vârfurile puterii judecătorești a creat un sistem prin care marii corupți deferiți justiției sunt făcuți scăpați: de obicei se tot schimbă instanțele și se prelungesc termenele la nesfârșit, până ce fapta se prescrie și învinuitul este exonerat. Când asta nu-i posibil, se utilizează abuziv diferite căi extraordinare de atac. Și, dacă totuși respectivul ajunge să fie condamnat definitiv, este făcut scăpat în străinătate, unde fuge cu câteva ore înainte de sentință. Sistemul judiciar, conceput să fie formal independent de factorul politic, a ajuns complice informal cu partea cea mai coruptă a politicului. Un documentar Recorder de excepție, difuzat mai întâi pe YouTube, apoi reluat de TVR1 la o oră de vârf, a detonat situația, spunând, cu câteva exemple elocvente, ceea ce mulți bănuiau, dar n-aveau faptele la îndemână.
Deocamdată, politicienii par ezitanți înaintea scandalului. Premierul, din guvernul și din partidul căruia se regăsește unul dintre artizanii sistemului corupt, după Recorder, a amânat să ia poziție. Președintele, după ce a declarat că a văzut documentarul, i-a invitat pe magistrați la o discuție. Deși, cu câteva zile înainte, el însuși declarase România „o țară coruptă” (ceea ce, după orice logică, presupune corupția gravă a sistemului de justiție), acum pare că are nedumeriri și cere explicații suplimentare, pentru a se pronunța precis, clar și a desemna vinovați și remediile instituționale.
Cred că aceste remedii pot fi descoperite cu ușurință, iar modificarea legislației (eventual, prin revenirea la situația mai veche) se poate face rapid fie prin OUG, fie prin asumarea răspunderii. Dar am mari îndoieli că o masă a politicienilor (mai ales din PSD, dar și din o parte a PNL) e dispusă să meargă atât de departe. Pe de altă parte, a dispărut de mai mulți ani celebrul MCV, impus României de UE la momentul aderării.
Arhitectura justiției și problema corupției nu mai sunt pe ordinea de zi, într-un moment când este la ordinea zilei reînarmarea Europei, spre a face față amenințărilor Rusiei și criticilor SUA.
Așadar, singurul factor care mai poate determina o schimbare la vârful puterii judecătorești, dar și modificări instituționale este presiunea societății civile. Președintele Dan, mai ales, trebuie convins să înțeleagă că mandatul lui nu va fi niciodată socotit unul de succes, atâta vreme cât nu se va ocupa cu toată atenția, folosindu-și toate prerogativele, de problema justiției.
Trăim într-o lume unde regulile bazate pe puterea dreptului sunt puse la grea încercare la nivel global. Premierea agresorului și a ilegitimității au intrat în meniul zilnic internațional, indiferent dacă în relațiile dintre țări sau în administrația unor state mari și puternice. Exemple triste vin din locuri de unde altădată soseau îndemnuri la respectarea principiilor statului de drept. Se pare că violența brută și înțelegerile mercantile sunt singurele care contează, pentru mulți mari actori politici și naționali de azi. Cu atât mai mult, în această situație tulbure, societatea civilă românească și ce mai avem bun în clasa politică au datoria să susțină prin vorbă și faptă principiile de drept. Conducătorii care au fost aleși pe un mandat democratic au misiunea să nu facă temenele corupției de orice fel și nici să cedeze în fața presiunilor externe, care susțin direct sau indirect corupția (cum a fost cazul fraților Tate). În schimb, ne dorim să contribuie la o Europă cât mai unită și mai puternică, susținătoare a regulilor și drepturilor democratice, pe care alții fie nu le-au cunoscut niciodată, fie acum le neglijează și le disprețuiesc sub pretextul ridicol că vor „să salveze civilizația occidentală”. (De parcă nu tocmai principiile dreptului și ale justiției „legate la ochi” ar constitui unul dintre pilonii de bază ai „civilizației occidentale”, începând cu romanii!)
S-ar putea, desigur, ca societatea să piardă bătălia, iar sistemul, fie și cu câteva schimbări cosmetice, să-și continue activitatea de pervertire a dreptății și a statului de drept. S-a mai văzut. Dar oamenii care demonstrează spun: asta măcar nu va fi cu complicitatea noastră, fie ea și prin tăcere și nepăsare!
