Numele androidului

Aţi auzit vreodată despre un android care să-şi fi scris de unul singur teza de Dr.? Numai oamenii fac lucruri inutile.

Ştim cu toţii – din filmele SF – ce este un android. Este o creatură artificială care are aproape toate caracteristicile omului – fi­zice şi intelectuale –, ba chiar pe ma­jo­ri­ta­tea acestora le are la superlativ. Îi lipsesc în­să conştiinţa şi simţul moral. Nu simte ru­şine, vină, responsabilitate. Nu se ener­vea­ză, nu păleşte, nu roşeşte, nu se încruntă. Nu cunoaşte furia, jena sau resentimentul. Îşi urmează neabătut programul, disi­mu­lând, minţind şi contrazicându-se cu o abi­litate neatinsă de om: dacă suferă o în­frân­gere (perfect nu e, totuşi), nu cunoaşte nici descurajări, nici regrete; reia lupta, urmând o altă cale, mai prudentă. Orice ar fi, merge înainte, fiind mereu la fel de senin şi de egal cu sine, întocmai ca o maşină. Ceea ce şi e, nu-i aşa?

Închipuiţi-vi-l ajuns într-o funcţie înaltă în stat, chiar prim-ministru. (Din păcate, nu se prevede în nicio lege ca astfel de funcţii să fie rezervate în exclusivitate oamenilor. Propun amendarea Constituţiei în acest sens.) Presupuneţi în continuare că, într-o seară, e confruntat cu un interviu la o te­le­viziune ostilă. Presupuneţi şi că inter­vie­va­torul e un jurnalist cunoscut, capabil şi agre­siv, dar, vai, doar om! Şi ce poate face omul împotriva androidului? Îl întreabă, să zicem, ce se întâmplă cu promisul impozit for­fetar. „Întrebaţi-o pe G.“, răspunde se­nin androidul, trimiţând spre unul dintre miniştrii săi. „Ce faceţi cu privatizările?“, insistă inchizitorial omul. „Vorbiţi cu F.“, spune cu convingere androidul, arătând cu degetul spre un alt ministru. Omul: „Cum e cu încasările bugetare în scădere?“. Androidul: „C. ştie mai bine“. Omul: „Îl schimbaţi pe M., directorul unui institut cultural, incapabil, protocronist şi fost se­curist?“. Androidul: „Desigur, are defecte, dar schimbarea e treaba celor de la S.“, explică amabil androidul, care, totuşi, cu un an în urmă, semnase ordonanţa de ur­genţă prin care făcuse cu putinţă cariera re­centă a lui M. Omul începe să aibă pulsul mărit, dar nu dezarmează: „Ce credeţi des­pre contractul dezastruos pentru auto­stradă cu B.?“. Acesta fusese încheiat chiar de fabricantul androidului, N., trecut între timp şi printr-un stagiu la Î., unde a produs manuale cu instrucţiuni pentru crearea al­tor androizi. Androidul: „N-am citit con­tractul încheiat de N., care era însă bun. (Un android se poate contrazice fără noduri în gât, dacă e în folosul programului său. Iar programul îi cere să nu-şi trădeze fa­bricantul.) A fost stricat ulterior, şi anume de D.“. „De aia n-avem autostrăzi, din cauza lui D.?“ „De aia.“ Omului i se umflă acum vinele la tâmplă: „Dar ce părere aveţi despre evenimentele din vara lui 2012? Regretaţi ceva?“. (Androidul făcuse greşeli mari, care puseseră relaţiile ţării sale mai ales cu CE în pericol şi fusese silit să dea înapoi.) „Deloc, nu regret nimic“, vine calm răspunsul. Normal: an­dro­izii nu regretă niciodată nimic, căci acest defect major îl au numai oa­menii. Omul, în schimb, e deja negru de supărare şi un sac de nervi. Îşi aminteşte că androidul e Dr. în D., dar că de fapt nu şi-a scris el teza, aşa cum s-a demonstrat fără putinţă de îndoială de către specialişti (ce-i drept, oameni). Iarăşi lucru normal: aţi auzit vreodată despre un android care să-şi fi scris de unul singur teza de Dr.? Numai oamenii fac lucruri inutile.

Aşadar, uitându-i-se androidului drept în ochi, parcă vrând să-i sfredelească cu privirea cipul din cap, omul, cu ultimele puteri, atacă sumbru: „Vă mândriţi cu teza dumneavoastră de Dr.? Dacă aţi da timpul înapoi, aţi mai scrie-o tot la fel?“. Spera pro­babil la un mic gest de căinţă, la un oftat, la o uşoară ezitare sau măcar la o criză de nervi. S-a înşelat, de­si­gur: androidul, mereu zâmbăreţ, a răspuns: „Desigur că mă mândresc cu ea, am muncit mult ca să o scriu!“.

Bineînţeles că au mai fost şi alte epi­soade instructive, ca de pildă: Omul: „Vă deranjează inflaţia?“. Androidul minte fără să clipească (androizii nu clipesc niciodată): „Nici vorbă, in­fla­ţia e mică“. La care omului i se blo­chează neuronii şi amuţeşte. (De fapt, inflaţia era cea mai mare din UE. Ce-i drept, deranjaţii de inflaţie sunt nu­mai oameni.)

Aproape nici nu mai trebuie men­ţionat că, la capătul interviului, cele­britatea care îşi propusese să-l pună „sub semnul întrebării“ pe invitatul său a ieşit din TV aproape KO şi de­cis să-şi facă a doua zi un EKG. Să-l consolăm: în lupta dintre om şi an­droid, de regulă, învinge ultimul, aşa cum puteţi vedea în orice SF.

Mai vreţi să ştiţi ceva? Numele an­droidului? Uitasem: Ponta. Victor Pon­ta. //