De același autor
Pactul național „pentru parcursul european al României“, propus de președintele Iohannis și semnat săptămâna trecută de reprezentanții PNL, USR, PMP și ProRomânia (urmând să fie semnat săptămâna aceasta și de UDMR), contează mai puțin prin cine l-a semnat, cât prin cine nu l-a semnat – tocmai PSD și ALDE. Astfel ele au făcut jocul președintelui și s-au izolat ei înșiși complet pe scena politică. Pactul cerea transpunerea în legislație a rezultatelor referendumului, dar și alte măsuri reparatorii în privința justiției, asigurarea integrității în funcția publică (o aluzie la „fără penali în funcții publice“ dorit de URS-PLUS), precum și măsuri pentru asigurarea votului în diaspora. Refuzând, sub diferite pretexte, să-l semneze, PSD a dovedit că refuză de fapt rezultatele votului de pe 26 mai. Dar nu poți rămâne neatins de refuzul realității. În consecință, sub conducerea tot mai fermă a d-nei Dăncilă, PSD se îndreaptă liniștit și aproape fără șansă de revenire spre prăpastie.
Aproape: căci dacă pesediștii (ca și pseudo-liberalii lui Tăriceanu) ar mai avea un pic de luciditate, dacă n-ar fi orbiți fie de consilieri mincinoși, fie de pofta de a mai rămâne agățați de manșa puterii încă un an și ceva, fie de teama de a nu pierde totul (inclusiv, pentru unii, libertatea), odată cu pierderea puterii, ei ar profita de moțiunea opoziției pentru a se refugia în opoziție. N-ar trebui decât să renunțe la decizia de a-i ține pe parlamentarii lor în sală, lipiți de scaune, fără să voteze – decizie care de altminteri mi se pare că contrazice ideea votului secret – și pesemne că ar fi destul. Semnalul ar fi dat și moțiunea ar trece probabil. Ce ar începe? Calvarul pentru opoziție: mai întâi târguieli lungi pentru formarea noului guvern, coabitarea cu Ponta (ceea ce ar nemulțumi partea mai radicală a opoziției, mai ales de la USR-PLUS). Ar urma apoi dificultățile preluării facturii bugetare și economice de la guvernarea PSD-ALDE; s-ar impune restrângeri bugetare, tăieri de posturi în administrație, înghețarea salariilor și a pensiilor, poate chiar reduceri în acest domeniu. Multe voci spun că o criză mondială bate la ușă; fatalmente, ar fi concomitentă cu noua guvernare anti-PSD. Pe de altă parte, aceasta n-ar putea trece prin OUG unele măsuri reparatorii absolut necesare în justiție, cum ar fi desființarea Secției Speciale, ori alte modificări care să anuleze „reformele“ comisiei lui Iordache, deoarece referendumul tocmai a interzis OUG în domeniul justiției. Cât despre votarea acelor măsuri în parlament cu o majoritate „de strânsură“ (și unde pesediștii de la PSD sau ProRomânia oricum ar avea un rol important), ea cu siguranță va fi tărăgănată și dificilă. Și încă n-am spus nimic despre rezistența CCR, care va fi acerbă și foarte greu de învins.
Ceea ce vreau să subliniez este că noul guvern, primul său ministru (indiferent dacă Ludovic Orban sau altcineva), dar mai ales partidele principale ale noii coaliții, în pofida bunelor intenții, chiar a competenței unor miniștri, riscă să-și piardă repede popularitatea. Minat din interior de certuri, din parlament de obstrucția pesedistă, presat și criticat din toate părțile, de unii reproșându-i-se că face prea multe compromisuri, de alții că nu face destule, această guvernare își va pierde suflul într-un an. Iar alegerile din toamna lui 2020 vor vedea un PSD voinic, renăscut nu din propria cenușă, ci din cenușa opoziției de azi.
Din fericire, cred că nu se va întâmpla asta. Orbirea va funcționa la PSD și moțiunea de cenzură va cădea, sper. PSD va urma o traiectorie descendentă începută deja la alegerile europene. E posibil ca turul doi al alegerilor prezidențiale să se dispute între Iohannis și un candidat al PSD-PLUS (Cioloș sau Barna). Ar fi o imensă lovitură de prestigiu dată PSD-ului, un partid care a avut întotdeauna pretenția că, într-un fel direct sau indirect, e stăpânul României pe veci. Dacă alegerile parlamentare vor prinde un PSD condus de Dăncilă și camarila (și nu văd prea multe alternative), ele vor sancționa căderea partidului în insignifianță politică. În locul lui sper că se va dezvolta (poate chiar USR-PLUS va face asta) o stângă liberală modernă, care va face pandant unui liberalism conservator reprezentat de PNL.
Să ne dorim, așadar, ca moțiunea să cadă. Desigur, evenimentul le-ar da pesediștilor și aliaților o falsă senzație de triumf. În ansamblu, însă, partidul ar semăna tot mai mult cu orbii din parabolă care-i conduc pe alți orbi, până se prăbușesc cu toții într-un șanț. Probabil că unii dintre ei s-ar lansa din nou în declarații sfidătoare; n-ar lipsi gesturile politice (de tipul salvării de urmărirea penală a lui Tăriceanu) care ar irita din nou opinia publică. Între timp, guvernarea s-ar lupta cu probleme economice tot mai presante și, vai, pentru prima dată în istoria lor politică, ea n-ar avea să dea vina decât pe ea însăși. Nici măcar invocarea mașinațiunilor „statului paralel“ n-ar mai ajuta la nimic. Lumea i-ar lua în râs, ar scrâșni din dinți, ar strânge cureaua și, la viitoarele alegeri, pe bună dreptate i-ar termina. Ceea ce merită încă un strop de răbdare și un pahar de fiere.
