O târzie mea culpa

Prețul pentru indolența de până acum a Vestului e uriaș: mii de morți, milioane de refugiați, o țară distrusă, recesiune economică, riscuri semnificative pentru pacea mondială.

Andrei Cornea 19.04.2022

De același autor

De curând, dl Frank-Walter Steinmeier, președintele Germaniei și fost ministru de externe în guvernul condus de Angela Markel, a recunoscut că a greșit grav în ceea ce privește atitudinea sa și (implicit) a Germaniei față de Rusia și de Putin. Recunoașterea a venit nu înainte de a se afla că guvernul ucrainean i-a semnalat că o proiectată vizită la Kiev nu este, în acest moment, binevenită. Și motivul e cu totul de înțeles.

Steinmeier e însă numai un reprezentant – ce-i drept, destul de important – al susținerii directe și indirecte mai generale din partea „lumii libere”,  susținere oferită lui Putin de-a lungul a două decenii și mai ales după 2014.

Au fost mai întâi, desigur, petrolul și gazul cumpărate de Europa din Rusia, atunci când se știa bine că Putin folosește energia drept mijloc de șantaj. Mai mult decât atât: faptul că Germania n-a ezitat să contribuie la North Stream2 până în momentul invaziei n-a făcut decât să-l încurajeze pe Putin să creadă că nemții nu vor rupe relațiile cu Rusia nici în cazul unei invazii a Ucrainei. Cred chiar că și lui îi era greu să-și imagineze atâta duplicitate, lașitate, dar și orbire.

Poate că mai grav a fost că lui Putin i s-a tolerat ocuparea ilegală a Crimeei și a unei părți din Donbas. S-au impus sancțiuni, dar ele au fost modeste și aproape fără valoare. L-au făcut pe autocratul rus să creadă că Europa este dispusă să admită tacit asemenea gesturi, contrare oricăror reguli internaționale.

Bineînțeles, a contat și atitudinea echivocă, ba chiar moale, a Statelor Unite în timpul președinției lui Obama față de intervenția rusească în Siria și utilizarea, împreună cu regimul lui Assad, a armelor chimice. A fost apoi președinția lui Trump, care a declarat NATO „depășit” și a intrat în conflict cu aliații principali. Ce să creadă Putin despre o organizație considerată de către însuși președintele SUA „depășită” și de către președintele Franței „în moarte cerebrală”? Că va reacționa viguros? E adevărat, Ucraina a primit după 2014 armament, instructaj occidental – suficient cât să-i enerveze pe ruși, dar insuficient cât să-i descurajeze de la o eventuală invazie. În general, politica occidentală față de Rusia s-a caracterizat prin jumătăți de măsură: îi criticăm, dar îi și încurajăm, în același timp. Îi certăm, dar facem comerț cu ei. Recunoaștem că sunt imperialiști, dar le găsim scuze. Ceva mai contraproductiv, greu să existe!

După 24 februarie, când Rusia a atacat Ucraina, mulți au spus că Putin a înnebunit sau că a devenit irațional. E foarte comod să-ți justifici în acest fel erorile: chipurile, cum am fi putut să suspectăm ce are de gând un „nebun”? sugerează acești politicieni și analiști. O scuză rușinoasă și falsă. De fapt, Putin a acționat metodic, consecvent de-a lungul anilor, interpretând rațional (fie și așa cum i-a convenit) semnalele adesea contradictorii sosite dinspre Vest. Am zice mai curând că irațional a fost Vestul, mereu aflat în disonanță cognitivă cu el însuși, când nu pur și simplu orb sau complice. Ambițiile lui Putin se cunoșteau; chiar el le-a exprimat programatic de mai multe ori – ultima dată chiar vara trecută, când a negat într-un lung eseu istoric că există o „națiune ucraineană”. Antecedentele de cruzime extremă (Groznîi, Siria, Beslan) i se cunoșteau bine și ele. Omorârea contestatarilor săi și, în general, distrugerea mișcărilor de opoziție arătau clar ce fel de țară totalitară redevine Rusia, însetată de ambiții imperiale, frânte în 1991. Iar Vestul a continuat să facă afaceri ani întregi, aproape orb și surd, de parcă n-ar fi fost nimic grav.

În toată această istorie a nepăsării și a complicității, în cazul cel mai rău, a echivocului și jumătăților de măsuri, în cazul cel mai bun, Occidentul a avut, până la urmă, cred, două noroace: poate (cred eu) din cauza pandemiei sau din alt motiv, Putin a ezitat să atace Ucraina în timpul președinției lui Trump. S-a convins probabil că a sosit momentul optim abia după ce a asistat la retragerea jenantă a americanilor din Afganistan, când o armată bine, modern echipată și numeroasă s-a predat fără luptă talibanilor. Că Putin s-a gândit că scenariul se va repeta în Ucraina e probabil și nu înseamnă deloc că a fost irațional, ci poate doar rău informat sau a comis una dintre acele erori inevitabile pe care o succesiune de succese o aduc în viața oamenilor și a statelor. (De fapt, nici occidentalii n-au dat ucrainenilor mai mult de câteva zile să reziste.) Acesta a fost al doilea noroc al Occidentului: rezistența incredibilă și cu adevărat eroică a Ucrainei, în mare măsură mobilizată de „președintele-actor”. Ea a deșteptat din morți conștiința morală cam ruginită a Occidentului și a mobilizat indignarea unei mari părți a lumii împotriva Rusiei, prin sancțiuni economice fără precedent și susținere militară și economică masivă a Ucrainei. Dar prețul pentru indolența de până acum e uriaș: mii de morți, milioane de refugiați, o țară distrusă, recesiune economică, riscuri semnificative pentru pacea mondială. Și întrebarea este: cât va dura această indignare, în condițiile noi ale unei crize economice și de aprovizionare cu hidrocarburi?

N-ar ajuta prea mult, totuși deocamdată ne‑ar răcori puțin – de ce să n-o recunoaștem – ca și alți politicieni occidentali, actuali sau „foști”, să-și facă mea culpa, urmând exemplul dlui Steinmeier. //

TAGS:

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: redactia@revista22.ro

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2023 Revista 22