De același autor
Ziua de 6 ianuarie 2021 va rămîne, se spune, drept o zi neagră pentru democrația americană și, implicit pentru democrația autentică în general. E adevărat (mai ales că cinci oameni au plătit cu viața încercarea de lovitură de stat instigată de Trump), dintr-un punct de vedere. Dar din altă perspectivă, ceva mai cuprinzătoare, aceeași zi marchează și culminarea unei victorii a democrației asupra adversarilor ei – iar asta nu-i puțin lucru, cînd aceștia l-au avut drept aliat și principal beneficiar chiar pe șeful statului, dotat cu foarte mari puteri executive.
Într-adevăr, nu cred că Donald Trump a acționat somnambulic și iarăși nu cred că ar fi „nebun” – sau nu mai mult decît au fost un Mussolini, cînd a făcut „marșul asupra Romei”, sau un Hitler, cu „puciul de la berărie”. Trump a acționat metodic și coerent, in crescendo: mai întîi a refuzat cu obstinație să se considere învins în alegeri (ceea ce anunțase dinainte că nu va face); a continuat să susțină teza falsă a alegerilor furate, în pofida a zeci de procese în justiție pe care le-a pierdut. Nici măcar Curtea Supremă, unde avusese grijă să-și planteze judecători pe care-i considera fideli, nu l-a ajutat. A fost primul triumf al democrației americane, bazată pe un sistem judiciar solid și independent. Dar Trump a continuat imperturbabil cu minciunile și instigările pe Twitter, dar a adăugat și o altă metodă: a trecut la presiuni uriașe asupra oficialilor unor state-cheie, precum Pennsylvania sau Georgia, pentru ca rezultatul alegerilor să nu fie validat și ca listele de electori favorabili lui Joe Biden să fie schimbate arbitrar. Oficialii – de regulă republicani – n-au putut fi clintiți. Trump a insistat, pe unii i-a chemat la telefon, ca pe secretarul de stat al Gerogiei, Raffensperger, somîndu-l expres „să-i procure voturi”. Omul a rămas integru și vertical și a declarat alegerile din Georgia corecte. A fost a doua victorie a democrației. În acel moment, Trump a încercat să-l determine pe vice-președintele Pence, pînă atunci foarte fidel lui – să intervină în momentul cînd în Congres se vor citi voturile statelor și să blocheze sau să invalideze procesul. Pence a refuzat, alegînd fidelitatea față de Constituție fidelității față de un om. Și atunci Trump a decartat ultima sa carte: revolta fățișă, venită exact în momentul cînd se discutau contestațiile pentru statul Arizona și după un discurs incendiar al lui Trump însuși. Profitînd de slăbiciunea dispozitivului de pază (m-aș mira să fi fost întîmplătoare), cei pătrunși cu forța în clădirea Capitoliului aveau misiunea cel puțin să oprească procedura de validare a rezultatului alegerilor, dacă nu chiar să răstoarne rezultatele sub presiunea bîtei. A fost un eșec major: Pence a intervenit din nou și, peste capul președintelui, a chemat Garda Națională. Liderii republicani au denunțat în cuvinte grele acțiunea și chiar, unii, pe Trump însuși, ca instigator. Gloata a fost scoasă afară din Capitoliu fără totuși o baie de sînge, iar votul a continuat, pînă ce, în final, Biden a fost declarat oficial președintele ales. A fost victoria deplină a democrației și a Constituției.
În esență, numeroase curți de justiție, Curtea Supremă, instituții al statelor, înalți funcționari, inclusiv dintre republicani, în final, chiar și mult timp ezitantul lidership republican, au rezistat minciunilor, insinuărilor, amenințărilor și insultelor proferate de Trump pe Twitter sau direct. Cîte state ale lumii care-și spun democratice s-ar putea mîndri cu o rezistență atît de impecabilă a tuturor instituțiilor relevante și mai ales a oamenilor care le conduc? Tare mă tem că România nu e printre ele. Așa că să ne ferim a da credit ironiilor deplorabile ale Rusiei, Chinei sau Venezuelei și să încercăm să vedem evenimentele recente din Statele Unite și sub semnul solidității democrației și a statului de drept, pe care nici măcar acțiunile unui președinte pucist și cu apucături tiranice nu le-au putut nărui.
6 ianuarie 2021. O zi urîtă, dar și frumoasă; o zi de mizerie, dar, în felul ei, și de glorie.
