„Oamenii fac istoria, dar nu știu ce fac”

Așadar – aflăm de la un recent sondaj INSCOP – circa 65% dintre români cred că pandemia de Covid-19 a fost produsul „elitelor mondiale, pentru a controla societatea”. Numai o minoritate crede că ea e un fenomen natural, la fel ca alte pandemii din istorie. Mai mult, circa o treime dintre români crede că, prin vaccinare, oamenilor li se implantează cipuri prin care să fie controlați. Ce-i drept, se poate observa că aceia care cred că noul coronavirus a fost pierdut dintr-un laborator din China (intenționat sau nu) – teorie destul de plauzibilă în momentul de față – nu prea au avut ce răspunde, deoarece nu li s-a pus o întrebare corespunzătoare. Chiar și așa, procentul românilor care sunt dispuși să aleagă teorii conspiraționiste pentru a-și explica evenimentele de sănătate publică din ultimii doi ani rămâne uriaș.

Pe de altă parte, același sondaj notează că procentele de „conspiraționiști” nu variază foarte mult în funcție de nivelul de educație și că persoanele cu studii superioare sunt și ele foarte susceptibile să creadă în complotul „elitelor globale”. Desigur, explicația generală, furnizată chiar de unii dintre autorii unor asemenea sondaje, blamează fake news-urile de pe rețele, zvonistica de pe internet, propaganda rusă etc. Și totuși, de ce atâția oameni chiar instruiți cred în conspirații?

Un prim răspuns – destul de adecvat, din păcate, României – este că mulți dintre cei formal instruiți (cu studii superioare) nu sunt realmente instruiți. Nu-i de mirare într-o țară în care plagiatele până la nivel de prim-ministru au ajuns nu numai o obișnuință, dar ele sunt și cumva scuzate sau edulcorate de chiar ministrul educației, el însuși profesor universitar. Un om cu o facultate absolvită, uneori și cu un masterat sau chiar doctorat, poate fi adesea la noi un impostor. Am avut destui studenți care erau în anul trei încă foarte inculți și incapabili de o exegeză critică a textelor, ba chiar care aveau dificultăți să înțeleagă sensul de bază al unor texte. Ei au absolvit totuși și acum contează drept „cu studii superioare” în sondaje.

Și totuși, există și mulți oameni cu adevărat instruiți și inteligenți care cred în asemenea teorii (uneori chiar ei le născocesc), la noi și pretutindeni în lume. Am întâlnit și eu destui. De ce cred în absurdități chiar și mulți oameni instruiți?

Răspunsul meu – dat pe scurt și cu simplificări – este că ele, într-un sens, nu sunt absurdități. Nu. Sunt false, sunt nerealiste, dar nu sunt absurde. Defectul conspirațiilor nu este absurditatea, ci, dimpotrivă, raționalismul excesiv, convingerea că orice fapt istoric are o explicație în termeni de consistență formală, de scopuri și mijloace adecvate, de efecte ce decurg rațional și coerent din cauze. Ei văd lumea ca pe o mare uzină proiectată și dirijată rațional de o inteligență inginerească („elitele mondiale”), unde toate mijloacele sunt perfect adecvate scopului voit, ori ca pe o dramă polițistă, bine condusă de un autor ingenios, unde orice detaliu în intrigă devine relevant la sfârșit și unde crima e rezultatul unui act de voință malefică, dar acționând rațional. Or, lumea adevărată nu este de obicei așa: mai întâi, o mare parte a evenimentelor istorice e și fructul hazardului, nu doar al voinței, iar adesea o cvasiinfinitate de cauze mărunte duce la efecte majore neașteptate – pozitive sau negative. Istoria și lumea sunt în mare parte iraționale (ca și intențiile reale ale oamenilor), se desfășoară contradictoriu și se sustrag în mare măsură (chiar dacă nu complet) coerenței logice și voinței omului, chiar și în situația când oamenii respectivi sunt șefii de stat ai unor mari puteri. Și chiar dacă am considera că există – privind lucrurile de la distanță – o anumită tendință aproximativă de raționalitate generală în evoluțiile istorice și naturale, e imposibil de derivat simplu și univoc această raționalitate din însumarea a milioane și milioane de mici destine individuale și locale.

Mulți oameni nu pot accepta o asemenea imagine a lumii – mai curând incoerentă, arbitrară adesea și mai ales cu un mare deficit de sens –, dar nu din lipsă de instrucție, de cultură sau de inteligență, nici din deficit de rațiune, cum spuneam, ci din deficit de maturitate psihică. Conspiraționiștii nu sunt proști, uneori sunt foarte inteligenți (prea inteligenți chiar). Defectul lor este imaturitatea sufletească, manifestată în pripeala „adolescentină” cu care presează răspunsurile ultime și soluțiile radicale, în cerința de exces de claritate, în reducția factorului impersonal la confruntarea de voințe, în nevoia imperioasă de logică și de rost, chiar și acolo, și atunci când acestea sunt deficitare.

Conspiraționiștii sunt deci niște „adolescenți” psihic, care cred fără precauții nu numai într-un exces de logică a vieții și a istoriei, dar și în inteligibilitatea acestei logici. Cât timp nu se vor maturiza psihic și moral (și mulți n-o vor face niciodată), nu vor accepta felul real în care sunt istoria și viața. Și, cu siguranță, nu vor înțelege, cum spunea (cred) Hegel, faptul inconfortabil că „oamenii fac istoria, dar nu știu ce fac”. //