De același autor
Acum, după ce scandalul din coaliție s-a încheiat (avem nu o pace, ci numai un armistițiu, care nu va dura prea mult, mă tem), premierul Cîțu n-are decât o singură soluție pentru a supraviețui politic măcar anul acesta – chiar și fără să mai candideze la funcția de președinte PNL: să reușească până în septembrie vaccinarea a măcar 10 milioane de persoane. Nu sunt deloc convins că va reuși, chiar dacă etapa intermediară de 5 milioane până la începutul lui iunie ar putea constitui un obiectiv mai plauzibil. Piedica majoră vine din partea reticenței la vaccinare mai ales a populației rurale sau a unor dificultăți logistice inerente zonei rurale – lipsa centrelor de vaccinare, deficitul de medici de familie (oricum, și ei destul de reticenți în implicarea în campanie), ignoranța. Constituie o problemă mai ales zvonistica, influența unor antivacciniști cunoscuți, care continuă să aibă acces la unele posturi de televiziune și care, bineînțeles, sunt foarte prezenți pe rețele sociale. Și nici nu ajută desigur campania negativă și nefondată din jurul vaccinului Astra-Zeneca – cel mai accesibil și mai ușor de folosit dintre toate vaccinurile antiCovid existente în prezent.
Când e vorba despre vaccinarea la țară, guvernul pare să se bazeze pe centrele mobile, pe de o parte, dar mai ales speră să-și asocieze câțiva purtători de mesaj importanți pentru această zonă. Dacă lăsăm deoparte eventualii cântăreți de muzică populară sau ușoară de succes, rămân două categorii despre care toată lumea recunoaște că sunt esențiale: preoții și primarii – dintre care majoritatea sunt de la PSD.
Formal, BOR a încurajat vaccinarea și unii preoți au dat chiar un exemplu personal. Dar rezervele, ba chiar și – în anumite medii mai ales monastice – ostilitatea rămân și sunt evidente. Deocamdată nu știm ca patriarhul Daniel și alți arhierei importanți să se fi vaccinat, spre a da un exemplu viu, și lipsește un discurs ferm și clar, care să explice pe înțelesul tuturor, de exemplu, că vaccinarea antiCovid acum e un act de grijă față de semeni și comunitate, plăcut lui Dumnezeu, și nu o lucrare diavolească, așa cum cred destui în cercuri ortodoxiste. Sunt chiar curios să văd dacă, în lunile următoare, BOR se va implica efectiv în campania de vaccinare din mediul rural și chiar din unele zone urbane. Asta, și pentru a verifica dacă ostilitatea tradițională a ortodoxiei față de valorile științei, de raționalism și față de Occidentul catolico-protestant, de unde acestea provin, mai constituie o realitate, așa cum spun mulți critici.
Cât despre implicarea efectivă a primarilor de comune, aici suntem pe teritoriul politicii, din păcate. Nu sunt deloc convins că mulți primari pesediști vor depune mari eforturi să umble din casă în casă, spre a-și convinge consătenii să se vaccineze, dacă sunt îndemnați de dl Cîțu sau de dl Iohannis. Poate vor fi mai deschiși în cazul când dnii Ciolacu sau Rafila le-ar cere-o. Dar o vor face? Și ce preț politic vor cere? Deocamdată, nu vedem prea multe șanse pentru un acord putere-opoziție pe acest subiect. În plus, e vorba și de efortul individual: într-un fel „trag” primarii, indiferent în ce partid sunt, la alegeri, când e interesul lor direct în joc, într-alt fel vor trage când nu-și periclitează scaunul de primar, nici măcar dacă nu realizează „o cotă” de vaccinați. Iar centrul, care stabilește „cota”, tinde să fie mai întotdeauna departe. Nu știm ce mijloace vrea guvernul să pună în joc pentru a-i convinge pe primari și cu atât mai mult pe cei de la opoziție.
Societatea românească (nu altfel decât alte societăți) are multe falii. Într-o cauză comună cum e aceea a vaccinării de masă antiCovid, departe de a dispărea, aceste falii devin tot atâtea obstacole. E o întrebare în ce măsură va reuși să le depășească un guvern sfâșiat el însuși de conflicte, condus de un premier fără prea multă autoritate, personal aproape complet lipsit de aptitudini de comunicare, abia de foarte curând contestat vehement într-o parte a coaliției. Când membrii aceluiași guvern și ai aceleiași coaliții politice au dovedit lipsă de încredere unii într-alții, cum ar mai putea avea încredere în ceea ce ei spun în legătură cu vaccinarea un segment important al populației, oricum sceptic față de orice vine „de sus”?
În aceste condiții, mă întreb dacă, având în vedere miza colectivă uriașă, guvernul n-ar trebui să exercite și anumite presiuni, renunțând la prea marea blândețe față de refuznicii vaccinării? De ce oare personalul medical care refuză fără motiv legitim vaccinarea nu poate fi amendat? De ce nu se poate face același lucru față de personalul didactic în aceeași situație? Nu e un drept să ai o anumită profesie, dacă îi pui în pericol cu bună știință pe cei cu care lucrezi. Din momentul când oricine vrea să se vaccineze o poate face în maximum câteva zile, nu mai văd nicio justificare pentru ca aceia care totuși n-o fac să continue să practice profesii prin care nu numai că se periclitează pe ei înșiși, ci îi expun și pe ceilalți și prin care contribuie cu bună știință la perpetuarea pandemiei. Iar dacă crede cineva că există asemenea justificări, să le spună răspicat, ca să fie auzite și judecate!
Dar mă îndoiesc că acest guvern fragil și fisurat va renunța să se mai uite la sondajele de opinie (nu sunt nici măcar alegeri anii aceștia) și va începe să guverneze cu adevărat, adică, printre altele, utilizând înțelept și morcovul, și bățul, așa cum se cere într-o situație de criză sanitară majoră. //
