De același autor
Apelul nostru, al celor 50 de intelectuali, pare sa fi uimit si nedumerit suficient opinia publica, daca judecam dupa reactiile mai ales indignate pe care le-am primit din lumea politica si publicistica. Ceea ce înseamna ca, mediatic cel putin, ne-am atins din plin scopul, mai ales ca, între timp, pe Apel s-au strans aproape 4.000 de semnaturi.
Altminteri, s-ar zice ca ar trebui sa ne fie rusine! Cate nu ni s-au spus, pe soptite, pe strigate, pe maraite în ultimele doua saptamani! Ni s-au facut unora si caricaturi, am fost aratati la televiziuni pe post de ciudatenii, am avut parte de editoriale acide sau insinuante, am fost repeziti cu apostrofari întelepte si am fost striviti sub headline-uri dispretuitoare! Alti intelectuali, care nu semnasera, s-au manifestat nuantat sau echivoc în ceea ce ne priveste ori s-au încruntat si ne-au mustrat la ore de varf. Am aflat, din diferite parti, ca am actionat necugetat, ca o "turma", ca am abandonat conditia reflexiva a intelectualului, ba ca de fapt nici nu suntem intelectuali adevarati, fiindca "nu am creat locuri de munca" (Felix cattus dixit). Delicatii au strambat din nas reprosandu-ne stilistica ori silogistica Apelului. Grobienii si-au închipuit ca primim telefoane seara de la Basescu si ca luam pozitie de drepti în centrul sufrageriei. Cineva ne mustra ca l-am confundat pe numitul Basescu cu Platon, altii ca nu distingem în cel dintai silueta unui nou Lukasenko sau Carol al II-lea. S-a discutat din nou, în unele publicatii, despre eterna tema de avarie "intelectualul si politica" si, desigur, s-au spus lucruri adanci din care, oricum, noi ieseam avariati. Dar cel mai mult ni s-a reprosat ca suntem "maniheisti", ca am pierdut simtul nuantelor si al complexitatii situatiilor si ca sustinem fara jena Puterea si mai ales pe necioplitul ei varf - Presedintele-marinar-jucator. Asta mai ales ne-ar discredita ca intelectuali, daca nu pur si simplu ca fiinte cugetatoare!
Ei bine, s-o recunoastem: am fost în acest Apel întrucatva maniheisti. Cu buna stiinta. Eu unul, cel putin, n-o regret si sper ca nici cosemnatarii mei! Exista momente cand urgenta situatiei vrea punerea în paranteze a nuantelor, pretinde simplificarea desenului, sacrificarea, fie si momentana, a complexitatilor. Cum poti actiona, cum poti lua atitudine, daca îngani vesnic ca nimeni n-are de fapt dreptate, ca toti politicienii sunt nemernici si ca singurul apel intelectual acceptabil e unul dezincarnat, generic, la rationalitate, stiind bine, altminteri, ca nimeni nu-l va urma?
Or, noi, cei care am semnat, credem ca nu toti politicienii sunt la fel de nemernici si de detestabili. Exista grade însemnate de abjectie si între acestea trebuie sa distingem. Asa cum exista printre ei grade diferite de prostie sau de coruptie. Dar cum sa deosebim lucrurile? Avem vreun criteriu infailibil? Scepticul se îndoieste. Exista totusi situatii vadite care îndreapta acul busolei înspre nordul maxim al abjectiei si stupiditatii mioape: de pilda, motiunea anti-Macovei din Senat, îndreptata deopotriva împotriva persoanei si a reformelor sale. Iar aceasta ticalosie, despre care chiar putem spune ca "a uimit Europa", a primit de doua ori mai multe voturi pentru decat contra - cu mult mai multe ca sa treaca - ba pe deasupra si un vot supranumerar falsificat de un peremist, dupa cat se pare. Si, cel mai grav, am înregistrat tradarea unora dintre senatorii liberali si, poate, din UDMR. Tradare pregatita, de altminteri, în tabara liberala, din timp, prin declaratii ambivalente, prin tonalitati critice, indecente pentru momentul respectiv, si care au sugerat complicitati ascunse cu PSD. Au urmat ezitarile bine cunoscute ale primului ministru, apelul sau inutil la Curtea Constitutionala, cedand santajului opozitiei. Dar, de fapt, cine mai e Opozitia si cine Puterea?
Delicatii se fac ca nu-i intereseaza, zicand ca-i totuna, naivii cred tot ce scriu gazetele si ce spun politicienii, iar grobienii au un raspuns simplu: Puterea e Basescu. Or, nu trebuie sa fii maniheist pentru a vedea cine e Puterea. Azi, ea e acea coalitie majoritara transpartinica din parlament care a votat motiunea anti-Macovei, care se împotriveste Legii ANI si care doreste cu înfocare (si probabil va si reusi) sa-l suspende pe presedinte macar o luna de zile, sperand ca în perioada de interimat, profitand de complicitatea unui premier las si a unui presedinte interimar "comme il faut", sa închida dosarele periculoase, sa elimine oamenii incomozi din justitie si parchete, pe scurt, sa faca orice e posibil pentru a pastra privilegiile si imunitatile în mana oligarhiei politico-financiare, amenintata întrucatva în acest moment. E o Putere care, chiar si acum, poate legifera cum vrea, poate guverna aproape cum vrea. Mai sunt doar cateva mici piedici, venite de la presedintele "jucator", de la o parte din guvern, de la justitia ceva mai independenta, de la opinia publica si de la Comisia Europeana. Dar se rezolva, se restructureaza, se suspenda!
Ei bine, noi, semnatarii Apelului, nu suntem cu Puterea asta. Nu vrem sa fim numarati printre sustinatorii ei, ori printre adeptii ei, ori printre complicii la ea prin tacere sau sofisme! Nu vrem sa facem compromisuri cu eforturile de restauratie ale acestei Puteri care refuza cu îndarjire, de 17 ani, o republica autentica. Suntem prin urmare cu Opozitia, asa cum am fost de 17 ani. Iata de ce suntem maniheisti, o spunem raspicat pentru cine n-a înteles-o!
Iar daca se va întampla sa ne întalnim în optiunea noastra de acum cu o majoritate a publicului care va vota în favoarea presedintelui Basescu (sau a propunerii sale) la cele doua referendumuri probabile din acest an, cu atat mai bine! "Viclenia istoriei" - cunoasteti formula celebra a lui Hegel - despre ratiunea istorica care îsi face opera pe cai paradoxale. Viclenia asta e poate si acum la lucru: Traian Basescu e un ins cu destule cusururi, ca om si ca politician - e impulsiv, guraliv, populist, nu asculta de sfaturi la timp, e lipsit de diplomatie si de maleabilitate. Face gafe. Vorbeste urat despre adversari. Are nabadai fata de presa. Se încrede în Elena Udrea. Etc. Dar poate ca istoria se serveste chiar si de aceste defecte (ba chiar mai ales de unele dintre aceste defecte) pentru a mai face, prin el si prin noi toti, un pas înainte împotriva restauratiei. Problema nu e cat de multe defecte sau calitati în sine au Basescu, Tariceanu, Geoana, Boc, Orban, Vadim etc. Ci numai: se asaza ei de partea mai buna a istoriei, pe versantul la care razbate, cat de rar, lumina zilei, si nu doar aceea a incendiilor? Si, mai ales: pot si vor sa alerge în sus pe acest versant nu doar cu calitatile, dar chiar si cu defectele lor?
Pana vom afla raspunsul, ramanem în Opozitie - a noastra, cea de toate zilele, nu opozitia gazetelor proaste si a politicienilor ipocriti, nu aceea a delicatilor, a naivilor si a grobienilor!
