Oracole

Ce se întâmplă cu prezicătorii noștri – sociologi, economiști, psihologi, politologi și alți specialiști? Cum de știu ei totul după și atât de puțin înainte?

Andrei Cornea 15.11.2016

De același autor

 

Reflectez uneori (am mai făcut-o și în cartea mea Miracolul) asupra divergenței – nu arareori enor­me – dintre predicție și retrospecție, când exa­mi­năm evenimente politice și sociale mai mult sau mai puțin importante. Cazul clasic: căderea aproa­pe pașnică a comunismului și a URSS – ne­pre­văzută de aproape nimeni, dar abundent explicată post factum ca necesară și evidentă. Cazuri re­cen­te: Brexit și alegerea lui Donald Trump ca pre­șe­dinte al SUA, ambele evenimente petrecute îm­po­triva majorității sondajelor de opinie, ba chiar și a așteptărilor mai generale ale diferitelor elite po­li­ti­ce europene și americane și a presei mainstream. Aș adăuga și valul migraționist de anul trecut din­spre Siria, Irak, Turcia, care a luat complet prin sur­prindere cancelariile occidentale, dar care, re­tro­spectiv, pare ușor de explicat. De asemenea, re­facerea Rusiei ca mare putere revizionistă pare azi aproape o necesitate istorică și, totuși, în anii 2000 ea nu a fost prevăzută în proporțiile ei de oc­cidentali. Sau „Primăvara arabă“. Am putea adău­ga și exemple domestice, cel mai remarcabil fiind ale­gerea lui Iohannis din 2014, împotriva tuturor sondajelor, dar pe care, din nou retrospectiv, o ex­plicăm cu ușurință.

 

Ce se întâmplă cu prezicătorii noștri – sociologi, eco­nomiști, psihologi, politologi și alți specialiști, mulți dintre ei consultați de guverne și agenții gu­vernamentale? Cum de știu ei totul după și atât de puțin înainte? Oare toată știința lor nu valorează mai mult decât oracolele antice, care și ele – ne spun istoricii – adesea dădeau greș? Cred că mulți oameni ar spune: experții greșesc fiindcă sunt co­rupți, fiindcă agentul care îi plătește folosește me­sajele lor și ca pe o mașină de propagandă. (Ni­mic nou: grecii știau că Pythia se lăsase adesea co­ruptă cu aur, dar totuși o consultau cu sfințenie.) Ex­pli­ca­ția ține în unele cazuri, dar mă îndoiesc de va­la­bi­litatea ei generică. Până la urmă, nu e în in­te­re­sul guvernelor să nu aibă informații corecte. Al­ții se vor grăbi să vestejească reputația „spe­cia­liș­ti­lor“, ca­lificându-i drept loviți de orbire pro­fe­sio­na­lă sau ideologică, de care cutare se fălește că nu suferă: „Ți-am spus eu aia sau ailaltă? Vezi, am avut drep­ta­te“, afli mereu la o bere post factum. Fi­rește: re­tro­spectiv, o grămadă vor spune că nu­mai ei au avut dreptate și că problema e că n-au fost as­cul­tați la timp. Dar de ce de atâtea ori cei ca­re „au avut dreptate“ n-au fost ascultați la timp? „Orbirea“ ideologică e un fapt, dar cum am pu­tea scăpa de ea, când toți în fond avem câte o ideo­logie?

 

În ceea ce mă privește, cred că divergența dintre retrospecție și predicție e epistemică și fun­da­men­tală. Viitorul nu se vede cu anticipare nu fiindcă cețurile în care ar fi învăluit ar fi prea dese, îm­pie­di­când vederea, sau fiindcă aceasta ar fi defectă, ci fi­indcă el, viitorul, pur și simplu nu există înainte de a deveni prezent. Viitorul nu stă după colț, ga­ta făcut, așteptându-ne numai să-l întrezărim cu un fel de periscop, înainte de a-l întâlni in per­so­na, ci, se face între limitele unor posibilități destul de largi, chiar pe măsură ce îl atingem.

 

De ce ne înșelăm asupra viitorului? Mai în­tâi, cred, fiindcă în societatea omenească avem adesea de-a face cu acel fenomen descris de „teoria haosului“, prin care cauze mici conduc, prin acumulare, la efecte majore. Cine ar fi prezis în iunie 1989 că deschiderea frontierelor ungare spre Austria pentru o mână de est-ger­mani, care reveneau din vacanță, va duce la căderea Zidului și la năruirea sistemului comunist? Apoi, așa cum a arătat cândva K.R. Popper, viitorul depinde într-o enor­mă măsură de avansul tehnologiilor și al științelor. Or, acesta nu poate fi prezis în sens propriu, căci asta ar însemna de multe ori a ști ceva (atât în sens teoretic, cât și practic) și chiar a-l realiza, înainte de a-l ști și a-l realiza– ceea ce e absurd. Dacă Internetul ar fi fost prezis în datele sale concrete (și nu ca anticipație SF) cu unul sau două decenii înainte, ar fi apărut atunci, și nu mai târziu, iar predicția ar fi fost inutilă.

 

Mai departe: adesea predicțiile – son­da­je­le, analizele etc. – devin ele însele cauze au­xiliare, dar importante ale „peisajului“ care trebuie descifrat. Avem de-a face uneori cu bine cunoscute self-fulfilling prophecies, alteori cu predicții care nu se mai realizează, poate și tocmai fiindcă au fost anunțate din timp și larg difuzate, astfel încât ne-am ferit de realizarea lor. De exemplu, poate că predicția marxistă a că­derii capitalismului a contribuit la per­petuarea acestuia: în fond, și capitaliștii l-au citit pe Marx și au învățat să evite unele consecințe negative ale sistemului.

 

Există, apoi, fără îndoială, orbirea da­to­rată prejudecăților noastre – idola fori, cum ar fi spus Francis Bacon -, care ne fac, de pildă, să presupunem o legitate a is­toriei, când așa ceva e îndoielnic să existe. De exemplu, presupunem în stilul lui Hegel, preluat de Fukuyama, victoria ineluctabilă a liberalismului și organizăm așteptările noastre în acest sens.

 

Pe de altă parte, e firesc ca trecutul să de­vină inteligibil în lumina viitorului. Dar ar trebui să spunem: al unui viitor. Azi sun­tem aproape siguri că, având în vedere si­tuația, Brexit, alegerea lui Trump, Pri­mă­va­ra arabă, căderea comunismului etc. tre­buia să se întâmple și avem multe ex­pli­cații pentru toate, care ne par con­vin­gă­toare. Dar ele s-au întâmplat aproape de li­mita posibilului și alternativa contrară pu­tea fi perfect valabilă (o represiune gen Tien-An-Men ar fi putut avea loc în URSS, și nu în China, ori Teng-Xsiao-Ping ar fi pu­tut pierde partida etc.). Or, dacă cea­lal­tă alternativă s-ar fi realizat, toată istoria de dinaintea ei ne-ar fi apărut într-o altă lumină, iar istoricii și analiștii ar fi struc­tu­rat exact același trecut într-un mod cât se poate de diferit. Este exact ca și când un tablou, cumpărat la o licitație de o galerie de pictură publică, ar apărea foarte diferit ca aspect, cromatică, desen etc. de felul în care ar fi apărut același tablou, dacă ar fi fost cumpărat de un particular. Faptul că, la un moment dat, noi știm cum s-au întâmplat lucrurile ne modifică radical judecata nu numai asupra lanțului cauzal care a condus la deznodământ, ci și asupra importanței relative a diferitelor evenimente factuale. De pildă, implicarea profundă a președintelui Obama de partea lui Hillary Clinton, dacă aceasta ar fi câș­tigat, ar fi fost considerată o contribuție po­zitivă, având în vederea popularitatea pre­ședintelui în exercițiu; așa însă, după victoria lui Trump, o putem considera drept o eroare, deoarece a amplificat sen­ti­mentul unor nehotărâți că ar putea urma un „al treilea mandat Obama“, ceea ce i-a îndemnat să-l voteze pe candidatul re­pu­blican.

 

Putem deplânge, firește, neputința noas­tră de a prezice viitorul, chiar apropiat, și mă tem că, având în vedere cele mai de sus, nici nu avem a ne aștepta la altceva. Căci, spus simplu, nu avem cum prezice ceva ce încă nu există – mai mult, ceva a cărui regulă de existență încă nu există. Pe de altă parte, ar trebui să fim în­cu­ra­jați: în pofida obsesiilor determinist-scien­tiste, marea ruptură dintre predicție și retrospecție ne întărește convingerea că omul e o ființă liberă, ceea ce, deși ră­mâ­ne aproape „miraculos“ în termenii știin­ței, nu e mai puțin adevărat. Ce-i drept, destui dintre „experții“ moderni, la fel ca și Pythia odinioară, preferă să ignore acest fapt. Și la fel se comportă și majoritatea oamenilor, care, aidoma celor de acum do­uă milenii, își laudă, își insultă, își critică și își cultivă oracolele. Și, bineînțeles, nu uită să le și plătească.

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: [email protected]

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2020 Revista 22