De același autor
Recucerirea Hersonului după retragerea, devenită necesară, a rușilor e o realizare militară impresionantă din partea ucrainenilor și, desigur, a aliaților lor occidentali. Se vede încă o dată (după pierderile din zona Harkov și retragerea din primăvară din zona Kiev) că puterea militară convențională a Rusiei a fost mereu supraevaluată. Se vede și, din nou, cât de greșit a fost calculul lui Putin, care a mizat pe strivirea rapidă a Ucrainei, în condițiile unei non-intervenții a Vestului.
Să însemne asta că suntem mai aproape, dacă nu de pace, măcar de o reluare a tratativelor de pace sub auspicii mai favorabile decât au fost ele la începutul războiului?
Generalul american Mark Milley, șeful statului-major, susținea acum câteva zile că o încheiere militară a războiului rămâne imposibilă și că părțile trebuie să negocieze. Totuși, voci ale administrației Biden (secretarul de stat A. Blinken, consilierul pentru securitate J. Sullivan) spun că nu vor să facă presiuni asupra Ucrainei. Cu toate astea, s-a aflat de curând că americanii l-au îndemnat pe președintele Zelenski să nu mai lege eventualele negocieri cu Rusia de dispariția politică a lui Putin.
Pe de altă parte, deși a fost obligată să abandoneze Hersonul, de nici două luni anexat în mod oficial la Rusia, aceasta nu dă semne că și-ar fi modificat poziția rigidă și agresivă: vrea, chipurile, negocieri, dar în condițiile ei ultimative, adică cu o Ucraină care să recunoască anexarea a patru regiuni, plus a Crimeei. Or, nu numai că niciun guvern ucrainean n-ar putea consimți la cedări teritoriale mai mari sau mai mici, dar nici comunitatea internațională n-ar putea accepta cu lejeritate o astfel de situație: ar însemna nu numai să premieze un agresor, ci și să creeze un precedent periculos atât pentru Europa, cât și pentru restul lumii. Ar fi astfel îngropat un principiu de drept internațional care fusese cât de cât respectat (imperfect, dar respectat) de după Al Doilea Război Mondial – frontierele dintre state nu pot fi modificate prin forță; mai rău, el ar fi îngropat în beneficiul unuia dintre cei cinci membri permanenți ai Consiliului de Securitate ONU. În plus, ar rămâne și chestiunea crimelor de război ale rușilor în zonele ocupate: ar accepta un guvern rus, fie și fără Putin la vârf, jurisdicția unui tribunal internațional care să-i judece soldații, ofițerii și chiar pe unii politicieni? Aproape imposibil de crezut, în absența unei schimbări fundamentale și improbabile de regim politic.
Pe de altă parte, cred că, dacă Rusia s-ar decide să se retragă sub diverse pretexte din întreaga Ucraină ocupată după 24 februarie 2022 și nu numai din Herson, ostilitățile ar putea înceta și chiar s-ar putea semna un armistițiu. Există pe lume multe asemenea armistiții – unele care durează de zeci de ani, de exemplu între cele două Corei, între Israel și Liban, între cele două părți (greacă și turcă) din Cipru, ba chiar între Rusia și Japonia. În toate aceste cazuri, guvernele respective refuză să recunoască una dintre părți sau anumite anexări teritoriale și nu pot deci negocia o pace, dar acceptă, din motive pragmatice, un armistițiu de durată. Ambele guverne – și cel rus, și cel ucrainean –, dar și comunitatea internațională care susține Ucraina nu pot, în acest moment, consimți la o pace autentică deopotrivă din motive de politică internă, dar și externă, și cu atât mai puțin o pot face după pierderile uriașe în vieți omenești și bunuri suferite de ambele părți. În schimb un armistițiu, adică o încetare reglementată a focului, care să nu implice discutarea chestiunilor teritoriale, este fezabil, cred, cu condiția să vedem și în Donbas ceea ce am văzut zilele acestea la Herson – o retragere ordonată a rușilor și o revenire cel puțin la liniile de demarcație din 23 februarie 2022. În acest caz, ar fi probabil posibilă și o relaxare limitată – deloc o suprimare – a unor sancțiuni economice severe impuse de Occident.
Fără îndoială că un asemenea armistițiu – asumat practic de ambele părți din cauza epuizării și susținut și de Occident – ar rămâne instabil, oricând putând fi încălcat. (Dar și pacea de dinainte a putut fi suprimată.) Statutul teritoriilor în dispută ar rămâne incert, ceea ce ar pune obstacole înaintea reluării normale a vieții. Rușii – se poate suspecta – s-ar pregăti intens pentru o reluare a războiului, în condiții mai bune pentru ei. (Dar și ucrainenii și-ar putea reveni, reaproviziona militar și ar avea șansa refacerii economiei.) Niciuna dintre părți, desigur, n-ar discuta deocamdată despre teritorii, frontiere și suveranitate națională, putându-se astfel prezenta înaintea opiniei publice. Comunitatea internațională n-ar fi obligată nici să accepte o încălcare flagrantă a dreptului internațional, dar nici să consimtă și chiar să contribuie la perpetuarea pierderilor de vieți sine die, nici să continue sine die izolarea aproape totală de iure a Rusiei, acceptând, în schimbul retragerii despre care vorbeam, și o reluare limitată a relațiilor economice cu această țară.
Pe scurt, într-o asemenea situație pacea va fi amânată pe termen indefinit; însă nu va fi nici război, sau nu război clasic, care a produs deja un număr enorm de victime militare de ambele părți, dar și un număr impresionant de victime civile în Ucraina – spre a nu mai vorbi despre daunele materiale, despre milioanele de refugiați ucraineni, despre crimele de război ale rușilor și despre dificultățile economice și de aprovizionare ale întregii lumi.
Nu suntem însă nici măcar acolo. Dar după retragerea rușilor din Herson întrevăd o posibilă evoluție asemănătoare în Donbas – ceea ce, după părerea mea, ar deschide posibilitatea unui armistițiu. Cât despre pace, mă tem că șansele ei bat spre zero pentru mulți, foarte mulți ani de aici înainte. //
