Pacifistii nostri dragi

Andrei Cornea 31.03.2003

De același autor

Zilele acestea, se vad aproape zilnic la televizor impresionante marsuri pentru pace si impotriva razboiului din Irak in toate marile capitale occidentale.

Protesteaza oameni dintre cei mai diversi: vechi anarhisti si trotkisti, dar si eleve de liceu, sindicalisti si “burghezi”, gospodine, actori celebri si nenumarati anonimi. De ce o fac? Pentru ca, ni se spune, sunt contra razboiului condus de Statele Unite impotriva Irakului. Pentru ca vor pace! Pentru ca vor suprematia legii internationale asupra fortei brutale!

Pentru ca nu vor ca civilii si copiii irakieni sa sufere! Foarte bine! Ce e mai nobil decat pacea si legea?
Este totusi ceva curios in aceste demonstratii: mai intai, ele raman mai de inteles la Londra sau la Washington, capitalele unor tari care au trimis trupe in razboi. In fond, aici oamenii protesteaza impotriva politicii propriilor guverne, ceea ce este dreptul lor si cumva aproape normal. De asemenea, sunt cumva normale demonstratiile, nu foarte extinse deocamdata, in tarile arabe, unde simpatia fata de Irak poate fi autentica.

Dar la Paris sau la Berlin? Acolo guvernele se opun razboiului! Ce sa mai vorbim despre demonstratii care au loc la Zürich, in neutra Elvetie! Ce indica atunci asemenea manifestatii, care reflecta de altminteri o opinie publica europeana in majoritate impotriva razboiului din Irak? Pacifism, sau mai curand un antiamericanism care nici nu mai incearca sa se disimuleze? Sau poate, mai adanc, defularea unei frici irepresibile si inconstiente de marile comunitati musulmane din interiorul tarilor europene, teama de pierdere a identitatii nationale, teama de decadenta, cat si un stangism rezidual pentru care capitalismul si America raman Marele Satan.

Si apoi: de ce se demonstreaza impotriva lui Bush sau Blair si nu impotriva lui Saddam? De ce nu i se cere acestuia sa plece de la putere si i se cere lui Bush? O lume cu Saddam e mai suportabila decat una cu Bush? Si daca Blair nu va mai fi prim-ministru, dar Saddam ramane la putere, omenirea va dormi mai linistita? Mai rau: dupa 11 septembrie, n-am vazut nimic similar in sustinerea Statelor Unite. Unde erau atunci sindicalistii, politicienii, gospodinele, elevii? Stateau in casa, terorizati de posibilitatea unor atacuri.

Au fost lacrimi, condoleante, declaratii solemne si cam atat. Si chiar cate o manifestatie anti-americana, la Atena de exemplu. Am citit in schimb destule texte scrise de autori cu renume care acuzau victima si scuzau agresorul.

Dar in timpul crizei iugoslave, de ce nu s-a demonstrat impotriva lui Milosevici? Eram pe atunci la Londra, si n-am vazut nici o manifestatie impotriva dictatorului sarb (un blajin totusi in comparatie cu Saddam). Dar cand mai inainte s-a aflat despre masacrul de la Srebrenita - apropo, o mare “izbanda” a ONU, a unui comandant francez las sau incompetent si a unui biet batalion olandez), a demonstrat cineva la Paris, Londra sau Amsterdam? A cerut cineva atunci demisia guvernelor europene respective? N-am auzit. In schimb, au fost chemati americanii sa curete gunoiul din Bosnia.

Iar daca europenilor putin le-a pasat de ce se intampla in curtea lor murdara din Balcani, de ce sunt atat de preocupati acum daca americanii lupta in Irak pentru a le asigura chiar si lor securitatea si linistea? De ce i-a alarmat chiar si campania din Afganistan si au invocat mereu argumentul ca utilizarea fortei va naste “alti Bin-Laden-i”? Parintii elevilor demonstranti de azi demonstrau si ei, in anii ‘80: impotriva instalarii rachetelor americane Pershing si Cruise care trebuiau sa se opuna rachetelor similare sovietice, instalate deja. Ca si acum, manifestatiile se faceau impotriva americanilor (dar pe atunci si impotriva propriilor guverne), si deloc impotriva sovieticilor care amenintau direct Europa Occidentala.

Despre acestia, ca despre Saddam acum, se vorbea putin, imprecis si mai ales, li se aflau scuze destule. Nobilul lor slogan, va mai amintiti, era “better red than dead”! Parintii acestor din urma demonstranti demonstrau si ei, in anii ‘60, impotriva razboiului din Vietnam.

Pe nimeni n-am auzit sa fi protestat impotriva khmerilor rosii, a lui Mao, a lui Brejnev sau Nasser. Asa cum n-am auzit de demonstratii impotriva absentei de reactie a ONU in timpul genocidului din Ruanda. Si de ce cecenii terorizati de rusi (noii aliati ai francezilor si germanilor), kurzii gazati de irakieni abia de au parte in sustinerea cauzei lor de cateva zeci sau sute de oameni la Paris, Roma sau la Berlin? Dar, in schimb, la o demonstratie anti-americana, care, by the way, mai e si anti-israeliana si pro-palestiniana, se strang imediat cel putin cateva mii de oameni. Nu spun ca palestinienii nu merita si ei, din cand in cand, o demonstratie. Dar nu o merita oare si cecenii, fie si in ciuda prietenului Putin? Ba, in ciuda prietenului Arafat, poate o merita chiar si israelienii asasinati de teroristii sinucigasi!

Mai sunt si alte lucruri curioase: se reclama incetarea imediata a razboiului din Irak ca sa nu sufere civilii. Americanii sunt acuzati de barbarie, colonialism, imperialism. Europenii rafinati rad de “stupiditatea” americana de a voi sa impuna cu forta o democratie in Irak, uitand ca tot America a impus cu forta o democratie in Japonia, in Coreea de Sud sau in Germania. Cat despre enorma atentie data de americani si britanici protejarii civililor cu ajutorul bombelor “inteligente”, aceasta pare o obligatie de la sine inteleasa. In schimb, cand Saddam recurge la “scuturi umane” voluntare sau nu, constiinta pacifista ramane impasibila, asa cum n-am auzit ca ecologistii sa protesteze cand Saddam isi incendiaza puturile de petrol.

De ce a amutit brusc “verdele” Joschka Fischer? Si la fel, unde sunt activistii pentru drepturile omului cand sunt prezentate la televiziunea Al Jazeera interviuri sub presiune cu prizonieri americani? Faptul ca, astfel, irakienii lui Saddam violeaza conventia de la Geneva, si in general, ca au violat toate conventiile, nu pare a fi un motiv de protest nici la Paris, nici la Berlin si bineinteles, catusi de putin la Moscova.

Toata lumea stie ca, in fapt, America poate sa rada de pe fata pamantului in cateva zile toate orasele importante irakiene si fara arme nucleare. Dar americanii sunt, nu-i asa, civilizati: ei trebuie sa lupte cu o mana legata la spate, iar cu cealalta proptita in sold; pe prizonierii irakieni trebuie sa-i omeneasca, pe civili trebuie sa-i hraneasca, apa si electricitatea nu au voie sa fie intrerupte in Bagdad, ca nu cumva sa sufere copiii, bazarul trebuie sa ramana deschis, ca sa nu fie nimeni flamand; dar nici pierderi proprii nu au voie sa aiba, caci le revine complexul Vietnamului; cand fac o eroare tehnica, lumea ricaneaza cu o placere secreta, iar cand fac o eroare “umana”, lumea priveste cu uimire: chiar sunteti si voi oameni si nu numai roboti? Drôle de guerre!

In schimb, irakienii (si altii ca ei) au dezlegare la orice: Saddam poate emula cu constiinciozitate si in complezenta aproape generalizata a oamenilor cu constiinta civica din Europa pe stramosul sau Assurbanipal, care se lauda ca trece cu carul de lupta peste stivele de mii de cadavre ale inamicilor ucisi. Nimeni nu va iesi in strada pentru asa un fleac! Poate minti, poate asasina in masa, poate folosi arme chimice, poate invada tari straine. Poate sa amestece pe civili cu militari in orase, sperand ca trupele aliate sa fie obligate sa omoare cat mai multi civili. Fireste - se zice - nu-l iubim pe Saddam, dar mai bine sa-l lasam in pace, sa nu se enerveze, Doamne fereste!

Cat priveste pe pacifistii nostri dragi, marsurile lor ne lasa sa credem ca, daca li se ofera alegerea, prefera sa-si puna grumazul sub roata carului oricarui nou Assurbanipal decat sa faca o mica reverenta de recunostinta hulitei Americi!

TAGS:

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

CELE MAI CITITE

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: [email protected]

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2019 Revista 22